Echipa care realizează strategia națională pentru comunicațiile cuantice în România, în perioada 2021-2023, va fi coordonată Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, alături de Institutul Național pentru Fizica Materialelor, după cum se arată într-un comunicat de presă primit de EduPedu.ro.
În acest context, UBB organizează în zilele de 12-13 septembrie 2022, în cadrul proiectului ‘Elaborarea strategiei pentru dezvoltarea capabilităţilor naţionale în domeniul comunicaţiilor cuantice(QTSTRAT)’ conferinţa ‘Comunicaţiile cuantice în România’. Conferinţa aduce împreună decidenţi şi specialişti din domeniu, reprezentanţi ai instituţiilor statului, dar şi din partea mediului de cercetare-dezvoltare, academic şi cel economic, precum şi potenţiali utilizatori publici sau privaţi, pentru a dezbate stadiul de dezvoltare a acestor tehnologii în România şi a stabili următorii paşi necesari pentru dezvoltarea lor, transmit organizatorii.
- În cadrul conferinţei la care vor participa şi reprezentanţi europeni ai Quantum Flagship, vor avea loc workshop-uri cu experţi din proiect şi reprezentanţi ai Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, reprezentanţi naţionali/internaţionali ai structurilor instituţionale şi ai entităţilor private care vor beneficia de dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii cuantice.
Comunicaţiile cuantice reprezintă un domeniu de frontieră, aflat în fazele iniţiale de dezvoltare. Prin intermediul proiectului ‘Elaborarea strategiei pentru dezvoltarea capabilităţilor naţionale în domeniul comunicaţiilor cuantice (QTSTRAT)’ se urmăreşte dezvoltarea capacităţii Guvernului de a elabora, implementa şi evalua politici, strategii şi programe la nivel naţional, în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării, potrivit comunicatului.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1) elaborarea Strategiei Naţionale pentru dezvoltarea capabilităţilor naţionale în domeniul comunicaţiilor cuantice
2) sprijinirea ministerului de resort în fundamentarea, elaborarea, actualizarea şi comunicarea politicii, strategiei şi programelor proiectate pentru dezvoltarea capacităţilor de comunicaţii cuantice a României, conform informării primite.
Proiectul este finanţat de către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării prin Planul Sectorial de Cercetare-Dezvoltare-Inovare, se mai arată în comunicat. Mai multe detalii despre proiectul de Strategie pot fi găsite aici: https://qtstrat.granturi.ubbcluj.ro/.
Foto: © ProductionPerig | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
2 comments
Intr-un spirit de fair-play academic, care nu il caracterizeaza pe domnul rector David, ar fi putut mentiona institutiile care fac parte din echipa. Si care, de fapt, aduc expertiza.
Fairplay-ul este la UBB mereu acasa, doar ca asa cum trebuie facut, nu cum cred altii care nu-l cunosc bine ca trebuie facut: cele doua institutii care formeaza Consortiul Strategiei au fost mentionate, iar oamenii cheie implicati chiar cu nume: https://news.ubbcluj.ro/strategia-nationala-pentru-comunicatiile-cuantice-in-romania-stabilita-la-ubb/