Echinocțiul de primăvară 2023: Perioada de lumină zilnică se mărește treptat până în iunie

Foto: Sven Lachmann - Pixabay

Primăvara astronomică începe odată cu echinocţiul de primăvară, care are loc în 2023 la 20 martie, la ora 23 și 24 de minute, potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu, conform Agerpres. Primăvara astronomică durează circa 92 de zile.
Ce se întâmplă de echinocțiu. Explicația astronomilor

”După cum este cunoscut, mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spațiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′”, scrie pe site-ul Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Capitală, astro-urseanu.ro.

”La momentul echinocțiului de primăvară, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă și valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest”, mai explică astronomii.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Foto: astro-urseanu.ro

Dacă astăzi în emisfera nordică începe ziua polară, în cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni, potrivit sursei citate.

Exit mobile version