Ecaterina Andronescu, reclamată la Consiliul pentru Combaterea Discriminării pentru declarațiile despre gruparea elevilor cu dificultăți de învățare “în clasele normale”

“Declarațiile publice ale ministrului Educației referitoare la segregarea elevilor cu dizabilități întăresc stigma şi prejudecata la adresa întregii comunităţi a persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră, copii, tineri, adulţi şi părinţi ai acestora”, spune Mădălina Turza, președinta Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD). Aceasta a anunțat că a depus plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva ministrului Ecaterina Andronescu.

Plângerea depusă la CNCD se referă la următoarea declarație făcută de ministrul Ecaterina Andronescu, pe 16 februarie 2019:

• „Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”.

Potrivit surselor Edupedu.ro, argumentele folosite de Centrul European pentru Drepturile Copiilor în plângerea către forul antidiscriminare sunt următoarele:

• “Propunerea de a-i „împărți pe cei cu dificultăți de învățare într-un loc”. Aceasta este o propunere discriminatorie și segregaționistă, deoarece reflectă convingerea doamnei Ministru că, pornind de la criteriul dizabilității, elevii nu pot învăța în aceeași clasă cu alți colegi care nu au o dizabilitate. Conform doamnei Ministru, dizabilitatea reprezintă un criteriu valid pentru separarea acestora într-o altă clasă, fapt ce se înscrie în definiția discriminării prevăzută în O.G. 137/2000, restrângând dreptul la educație al acestora în condiții de egalitate, pe criteriul dizabilității.
• Raportarea la “clasele normale” și „școlile normale” în explicarea propunerii de segregare este de asemenea profund discriminatorie, deoarece pornește de la premisa normalității copiilor fără o dizabilitate, alături de care copiii cu dizabilități sunt “integrați”. Per a contrario, conform acestui raționament al doamnei Ministru, copiii cu dizabilități ar fi „anormali”, dată fiind condiția acestora, ce i-ar deosebi fundamental de ceilalți, iar, prin antiteză cu „școlile normale” (școlile de masă), școlile speciale ar reprezenta „școli anormale.”
• Menționarea creării de dificultăți pentru profesori drept aspect problematic în educarea elevilor cu dizabilități în aceeași clasă cu elevii fără dizabilități este, de fapt, o consecință a neînființării de posturi de profesori de sprijin și a lipsei alocării de fonduri pentru acestea de către Ministerul Educației Naționale, nu o problemă ce ține de condiția însăși a elevilor cu dizabilități. Mai mult decât atât, elementele de comportament ale elevilor, ce ar putea cauza dificultăți profesorilor, sunt de fapt rezultatul eșecului reprezentanților școlii de a găsi metodele psihopedagogice și de remediere comportamental-relațională pentru asigurarea incluziunii elevului, în continuarea eforturilor depuse de părinți acasă, ceea ce în sine reprezintă o formă de discriminare prin neadaptarea mediului educațional la nevoile elevului, așa cum ne arată și jurisprudența CEDO în cazul Cam v. Turcia (2016).”

Comunicatul integral remis de Mădălina Turza, președinta Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD):

“În contextul evenimentelor din ultimele săptămâni, a derapajelor decizionale și a declarațiilor publice, care s-au constituit într-un tablou fără precedent de agresiune asupra comunității persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora, este util să facem o serie de clarificări:

• 29.433 din cei 70.000 de copii cu dizabilități din România sunt izolați în școli speciale, adică aproape 50%;
• cu numai 1.385 de profesori de sprijin în toata țară, chiar şi cei care învață în școlile de masă nu beneficiază de sprijinul necesar
• cu 1 profesor de sprijin la 150 de elevi cu dizabilităţi în mai multe judeţe din ţară nu reuşim să ne ridicăm nici la standardul minim pentru incluziunea copiilor cu dizabilităţi;
• programa nu este adaptată, nu există accesibilizări și tehnologii asistive, iar profesorii nu au beneficiat de pregătirea necesară gestionării elevilor cu dizabilităţi;
• Părinții cheltuiesc între 4.000 – 18.000 de Euro pe an pentru terapiile copiilor cu dizabilități și salariile profesorilor de sprijin privați, iar cei care nu își permit, rămân izolați în case sau instituții.
• 93% dintre direcțiile generale de asistență socială şi protecţia copilului (DGASPC) din cele 42 de județe din România au raportat inexistența serviciilor de intervenție timpurie pentru copiii cu dizabilități în comunitate.
• Discriminarea, excluziunea și segregarea copiilor cu dizabilități în sistemul de educație din România constituie obiectul a numeroase dosare civile, penale și la nivelul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pe care le-am sesizat în ultimii 10 ani;
• Cu o rată de 4,2%, Romania a ajuns ţara cu cea mai mică rată de angajare în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități din UE se datorează și excluziunii de azi de pe băncile școlii, şi care la cum arată politicile în prezent se va acutiza
• Raportori speciali ai ONU şi comisari pentru drepturile omului ai Consiliului Europei au atras atenţia în nenumărate rapoarte de evaluare că statul român încalcă drepturile copiilor cu dizabilităţi din ţara noastră

Ca răspuns la această situație gravă care trenează de decenii în România, în ciuda eforturilor juridice și de încercare de convingere a decidenţilor din România şi de la nivelul Uniunii Europene, în luna ianuarie 2019 am lansat prima inițiativă civică europeană – Europe CARES. Prin această inițiativă, am coagulat părinții de copii cu dizabilități din 7 state membre UE și am propus Comisiei Europene un proiect de Directivă privind Educația Incluzivă a Persoanelor cu Dizabilități.

Declarațiile publice ale ministrului Educației referitoare la segregarea elevilor cu dizabilități întăresc stigma şi prejudecata la adresa întregii comunităţi a persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră, copii, tineri, adulţi şi părinţi ai acestora. Astfel, în primul rând asistăm cu toţii la lărgirea prăpastiei dintre nivelul la care România se află în acest moment din perspectiva incluziunii și obligațiile legale pe care şi le-a asumat prin adoptarea normelor internaţionale şi interne şi pe care numeroase instituţii europene şi internaţionale ni le reamintesc periodic.

În al doilea rând, observăm pericolul pe care decidenții din România îl reprezintă prin intențiile și deciziile lor arbitrare, în absența unei reglementări unitare la nivelul UE, care să stabilească praguri de implementare şi evaluare a unor servicii educaţionale incluzive, şi care să împiedice aceste derapaje și abuzuri în domeniul dizabilității.

Propunerea de a-i „împărți pe cei cu dificultăți de învățare într-un loc” este discriminatorie și segregaționistă, deoarece reflectă convingerea doamnei ministru că, pornind de la criteriul dizabilității, elevii nu pot învăța în aceeași clasă cu alți colegi care nu au o dizabilitate. Conform doamnei ministru, dizabilitatea reprezintă un criteriu valid pentru separarea acestora într-o altă clasă, fapt ce se înscrie în definiția discriminării prevăzută în O.G. 137/2000, restrângând dreptul la educație al acestora în condiții de egalitate, pe criteriul dizabilității.

Considerând declarațiile publice ale ministrului Educației deosebit de periculoase și reflecția unor direcții de politici publice discriminatorii, indiferent de nuanțările ulterioare, am înțeles să depunem plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În aceeași logică, măsurile fără precedent de Buget ZERO la nivel central pentru dizabilitate reflectă pericolul arbitrariului față de acest grup vulnerabil și nu numai, în absența unei legislații europene pe dizabilitate, care să stabilească standarde minime de protecție și monitorizare.

De-a lungul timpului ca și în prezent ne-am manifestat dorința de a sprijini factorii de decizie în elaborarea de politici publice incluzive în mod voluntar, așa cum am redactat un proiect de Directivă europeană privind educația incluzivă, însă demersurile noastre au rămas fără ecou la nivel național. Am văzut în toată această perioadă cum autoritățile statului (executivul și legislativul) au abdicat în fața intereselor de grup și de partid în ciuda eforturilor supra-omenești de a ne face auziți, inclusiv prin proteste în București și în 23 de județe din țară, organizate în luna februarie 2019.

Privind la istoria României de la aderarea la UE și până în prezent, vedem că cele mai semnificative măsuri luate pentru cetățeni au fost acelea care au fost impuse prin norme europene.

Tot acest episod agresiv, concertat și neanticipat îndreptat împotriva adulților și copiilor cu dizabilități din România și a familiilor lor, vine ca o confirmare a necesității imperative de a avea o reglementare europeană în domeniul dizabilității, care să stabilească atribuțiile și responsabilitățile autorităților și să contribuie la prevenirea derapajelor pentru aproximativ un milion de cetățeni români cu dizabilitate și familiile lor.
Și, totodată, toate acestea îmi întăresc convingerea că decizia de a-mi asuma o candidatură independentă la Parlamentul European este una justă și plină de substanță, în ciuda adversităților și a inegalității de arme. Pentru că dincolo de interese și jocuri politice, noi avem o CAUZĂ: reprezentarea intereselor persoanelor cu dizabilități și ale românilor care trăiesc în România reală.
[1] Studiu Institutul de Politici Publice și Fundația Pentru Voi – “Nu mai ignorați persoanele cu dizabilități intelectuale!”
[1] Izolați printre Noi (2016) – http://educatieincluziva.info/izolati_printre_noi

https://www.coe.int/en/web/commissioner/country-monitoring/romania”

Sursa: CEDCD

Ministerul Educaţiei clarifică declaraţiile ministrului Andronescu: nu se intenționează organizarea unor clase separate, ci creșterea numărului profesorilor de sprijin și al consilierilor școlari

Ministerul Educaţiei a trimis Edupedu.ro câteva precizări în cazul declaraţiilor făcute de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, din care se înţelegea că ar vrea organizarea elevilor cu cerinţe speciale din şcolile de masă în grupuri, cărora să le fie alocate profesori de sprijin. Ministerul transmite că este exact invers: se urmărește integrarea copiilor cu dificultăți de învățare în unitățile de învățământ de masă și dezvoltarea serviciilor de sprijin educațional prin creșterea numărului profesorilor de sprijin și a consilierilor școlari.

Precizările vin după ce Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a dat o declaraţie controversată la Digi24:

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”.

Ministrul a revenit apoi explicând că a vrut să spună cu totul altceva. Iată ce a declarat Ecaterina Andronescu pentru Hotnews.ro:

”Nu! Cum să vreau segregare? Eu am fost ministrul care pentru prima dată, în perioada 2001-2003, am integrat în școlile de masă, prin trecere de la școlile speciale, circa 30.000 de copii cu dificultăți de învățare! Am spus că dacă în clasele de masă sunt doi-trei copii cu dificultăți de învățare poate reușim să le dăm și un profesor de sprijin”.

Potrivit Ordinului MENCS nr. 6134/2016 privind interzicerea segregării şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar, publicat in Monitorul Oficial nr 27 din 10 ianuarie 2017, segregarea de acest tip este interzisă.
Segregarea este o formă gravă de discriminare şi are drept consecinţă accesul inegal al copiilor la o educaţie de calitate, încălcarea exercitării în condiţii de egalitate a dreptului la educaţie, precum şi a demnităţii umane, arată respectivul act normativ.

Citește și:

• Ministerul Educaţiei clarifică declaraţiile ministrului Andronescu: nu se intenționează organizarea unor clase separate, ci creșterea numărului profesorilor de sprijin și al consilierilor școlari

• ”Nu! Cum să vreau segregare?” spune Ecaterina Andronescu, după ce a declarat că ar vrea să grupeze elevii cu dificultăţi de învăţare

• Andronescu plănuieşte segregarea copiilor cu dificultăţi de învăţare: Mă gândeam să-i împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo

• Revolta consilierilor școlari și a profesorilor logopezi: Suntem singurii care nu au primit sporul de 10% pentru suprasolicitare

• Ministerul Educației a fost dat în judecată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, pentru refuzul de a-i aloca unei fetițe de clasa a II-a profesor de sprijin la clasă