Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a declarat joi la Arad că va rezolva în acest problema şcolilor care au toaletele în curte. Declarațiile ministrului vin pe fondul tragediei din Iași, unde un copil de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică a unei școli.
“Anul acesta avem 65 milioane de lei pentru acest subiect. Este elaborat draftul de hotărâre de guvern, el va intra în guvern în următoarele săptămâni, pentru că trebuie să obţinem semnăturile de la ceilalţi colegi miniştri. Sperăm să rezolvăm toate problemele de acest fel, cu resursele pe care le avem, pentru că este gândit un sistem modular, care are dimensiuni proporţionale cu numărul copiilor din şcoală. Vom trimite banii la inspectorate şi prin inspectorate la primării. Patrimoniul şcolilor este la primării şi primăria este singura structură administrativă care poate să facă investiţii în şcoală”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.
Toți miniștrii Educației din ultimii ani au făcut declarații similare, dar problema toaletelor neconforme s-a menținut.
De altfel, România e fruntașă în UE și la capitolul gospodării cu toaleta în curte.
Sursa foto: Edupedu.ro