E o tendință globală ca studenții să nu mai lucreze în domeniul în care se licențiază, ceea ce creează o presiune pe universități, spune lectorul universitar Mihai Maci

O problemă care se regăsește atât în Franța, cât și în România, este presiunea asupra universităților și cadrelor universitare de a preda unor studenți care nu vor lucra în domeniul în care se licențiază, spune lectorul universitar Mihai Maci de la Universitatea din Oradea, într-o emisiune la Radio Cluj de marți seară.

Mihai Maci a făcut cercetare doctorală în Franța, iar săptămâna trecută a fost plecat în Hexagon printr-un program de mobilitate universitară, un schimb de experiență. Acesta a explicat în emisiunea radio, redată mai jos, despre școala de acolo, profesorii francezi, bacalaureatul din Republică și probleme care se pun în contextul schimbărilor din educație pe care le vede “atât în România, cât și în Franța, și în Statele Unite”.

Întrebat de moderator ce îi nemulțumește pe profesorii din Franța, Maci a comentat că o problematică este schimbarea percepției societății și studenților asupra facultății. Începând din anul 1990, numărul studenților a crescut, specializarea lor nu a mai fost la fel de calitativă pentru că profesorii au trebuit să adapteze predarea pentru o altă generație de studenți și, în plus, tinerii nici nu mai urmează o carieră în domeniul în care se licențiază, a explicat acesta.

“Unele dintre problemele profesorilor francezi se regăsesc și la cei români. Un exemplu: reașezarea ordinii economice mondiale, pornită din anii 1990, anii 2000. Mai mult sau mai puțin, universitatea a fost timp de secole, în occident, o școală de elite care pregătea specialiști. Erau în număr puțin. Specializarea lor cerea cunoștințe și abilități extraordinare și, ca atare, aceste lucruri formându-se în universitate, universitatea avea altă ținută intelectuală. Asta este tradiția universităților occidentale până înspre anii ’80.

În 1990, odată cu liberalizarea, universitatea devine și la noi o întreprindere de producție. Statul spune ‘Gata, s-a terminat cu privilegiile voastre [N. Red. ale studenților], trebuie să fiți la fel de productivi ca orice întreprindere în societate’. Iar lucrul acesta se face crescând numărul studenților, devenind foarte mulți. Devenind foarte mulți, regulile de admitere devin mai laxe: nu mai sunt aceiași studenți care au o pregătire temeinică, din lumea anterioară. Iar nivelul de predare trebuie să se adapteze omului din sală. În anii ’80, ’90, lucrurile nu sunt atât de grave pe cât le vedem acum. Ele s-au agravat dintr-o rațiune extrem de simplă: nu mai știm ce se întâmplă. Noi pregătim studenții și aici, și în Franța, și în alte părți ale lumii, dar ei nu mai urmează o carieră domenială. Faci studii în filosofie, atunci înseamnă ca vei face filosofie în viață, o să predai, o să cercetezi etc.

Noi la ora actuală le spunem studenților că ies în lume și își găsesc un job. Asta e și o presiune pe universități: ce putem noi să le predăm la aproape orice materie de așa manieră încât să le folosească în orice context de viață”. Și e greu să răspundă un specialist la această întrebare atât timp cât doar pe un anumit domeniu s-a format. Știu să predau bine, să transmit bine, dar nu pot să discut orice încât să fie folositor viitorului meu absolvent care va lucra în industria informaticii. Din ambele capete e o presiune pe mediul universitar. Menirea studentului e astfel neclară, ce mai putem să facem noi în contextul în care internetul este la dispoziția tuturor și în contextul în care pregătirea specializată pe care o facem noi nu are întotdeauna un final?”, spune lectorul.

Un salariu mai mare de profesor, cum este în Franța, nu aduce și “un statut aparte în societate”

Întrebat cum sunt plătiți profesorii în Franța, dacă sunt mulțumiți de nivelul de salarizare, Maci a răspuns că nu, “pentru că și occidentul se află în situația noastră. Dacă judecăm ce s-a întâmplat în ultimii ani – deși pentru noi lucrurile au fost mai avantajoase, ne-am integrat în Uniunea Europeană etc. – constatăm că există o inflație continuă care ne erodează veniturile. În occident e vorba de un alt nivel, dar se întâmplă și acolo. La noi, un cadru universitar “mic” câștigă o mie de euro, unul “mare” câștigă două mii de euro, iar în Vest raportul este dublu sau câteodată triplu în funcție de țară. Dar asta nu face din universitar un om care să aibă un statut aparte în societate, pe care îl are de pildă un om care lucrează într-o companie de informatică. Un absolvent bun în acest domeniu poate câștiga cât câștigă în occident un universitar la pensie”, a mai apreciat Mihai Maci, la Radio Cluj.

“Mai trebuie să ținem cont și de un lucru când vorbim de mediul universitar. Un universitar este privilegiat din mai multe puncte de vedere. Primul dintre acestea este că trăiește făcând ceea ce îi place, iar în zilele noastre nu este un lucru de la sine înțeles. Tinerii, mai ales la început de carieră, fac “ceea ce trebuie”, iar atunci omul are sentimentul că merge la lucru condamnat la muncă silnică. (…) Universitarul, pe lângă toată birocrația care acoperă acest mediu, are timp de preocupările lui. Bine, să nu înțelegem greșit, nu este un om care trăiește într-o vacanță continuă, dimpotrivă, este un om care lucrează foarte mult pentru a-și pregăti cursurile. Iar această muncă e pornită din libera lui alegere, de la faptul că a hotărât el însuși că vrea să facă acest lucru. Și trăiește în disciplina muncii creată de el.

Studenții francezi sunt același tip de tineri ca studenții români: “Dacă s-ar întâlni, s-ar înțelege fără nicio problemă”

Mihai Maci a comentat și schimbările din educație pe care le vede petrecându-se în toate sistemele de învățământ din lume, “și în România, și în Franța, și în Statele Unite”, spune acesta:

“Școala franceză de la ora actuală este exact la fel ca școala românească. Poate că nu ținem cont de acest lucru dar sunt extrem de mari similitudinile. Mai ales în cazul studenților. Dacă te uiți la cei care stau în bănci la Paris și la cei care stau în bănci la ora actuală la Cluj sau la Oradea, sunt aceiași tineri. Dacă s-ar întâlni și dacă ar vorbi, s-ar înțelege perfect: ascultă aceeași muzică, se uită la aceleași filme, s-ar înțelege fără nicio problemă.

Firește că în spate există și niște instituții, instituții de învățământ, care peste tot în lume sunt în dezbatere. Iar asta dintr-o rațiune extrem de simplă. Peste noi a venit ceva la care nimeni nu era pregătit. De pildă, valul de informație pe care îl produce Internetul. În mod tradițional, cunoașterea avea o structură verticală. Era un cunoscător, era preotul, era profesorul, era un om care avea un fel de funcție sacrală și care disemina cunoașterea în interiorul comunității. (…) Ăsta e un model care aparține trecutului, acum cunoașterea este universală, ajunge să deschizi ecranul telefonului, laptopul, și intri într-o lume a cunoașterii în care ți se vorbește peste tot. (…)

Firește că în spatele acestor lucruri se află niște tehnologii, iar în spatele lor o cunoaștere care într-un anume fel, mai generalizat, ne dă acces nemijlocit în fiecare an atunci când se decernează premiile Nobel. Repet, ajunge să deschizi internetul ca să vezi o mulțime de știri despre invențiile, creațiile, lucrurile care stau la baza premiilor respective. Nu mai sunt lucruri care au nevoie de gândirea unui știutor care este profesorul. Iar în contextul acesta, funcția profesorului, funcția școlii în ansamblu este una care se redefinește sub ochii noștri – și în România, și în Franța, și în Statele Unite. Din punctul acesta de vedere, am plecat de la problemele lumii franceze care, deci, sunt comune.

Dovada este că studenții din Franța înțeleg ceea ce le predă un profesor român”, a mai spus lectorul universitar.

La proba de filosofie a bacalaureatului francez, profesorii iau câte 20 de lucrări la corectat, pe mai multe zile

În interviul radio, Mihai Maci a explicat și despre bacalaureatul francez, modificările aduse în ultimii ani și permanența probei de filosofie de la acest examen de final de liceu din Republică:

“Bacalaureatul este o creație napoleoniană, Napoleon a impus la începutul secolului XIX acest test de maturitate. Iar în centrul lui se afla proba de filosofie. Toate filierele, indiferent care sunt, dau probe de filosofie adecvate fiecărui nivel. Iar scopul inițial al acestui examen era următorul: datorită faptului că prin bacalaureat tânărul devine adult și intră în societate unde se află în fața unor multitudini de alegeri: trebuie să aleagă lucruri de carieră, familie, politică etc., datorită faptului că el va urma să facă aceste alegeri care sunt nu instinctive, ci raționale, tânărul trebuie să facă exercițiu, să găsească opțiuni, să aleagă.

Morala e în Franța că filosofia se preda intensiv în liceu, ca istorie a filosofiei, ca o succesiune a școlilor filosofice, iar la examenul final candidatului i se dădea ca temă să descrie o școală filosofică și să argumenteze dacă este dezirabilă pentru el, dacă ar alege acel mod de viață sau dacă i se pare că nu ar fi de ales. Și, mai mult sau mai puțin, acest sistem de examen de a-ți formula gânduri, opțiuni, pe tine însuți, a rămas până acum în lumea franceză“. Dezbaterea permanentă există în Franța pentru că acest tip de bacalaureat e un soi de patrimoniu imaterial al culturii lor, dar și pentru că tipul de opțiune pe care el îl valorizează rămâne mereu actual, problema punându-se la cum îl formulăm. Îl formulăm în aceeași linie clasică, lărgind tematica asta, mergând către viața propriu-zisă a elevilor și așa mai departe”, a apreciat lectorul despre proba de filosofie.

Lucrurile au rămas oricum “percutante”, în ciuda trecerii a 200 de ani de la primul bacalaureat francez, “se dau subiecte de bio-etică, actuale”, mai apreciază lectorul, care spune și că în zilele noastre “profesorii francezi au maxim câte 20 de lucrări pe care le corectează în mai multe zile, nu corectează pe șablon, ci pe argumentare”.

Profesorul a punctat și despre bacalaureatul din România:

“La noi în România e o problemă extrem de mare, nu știm ce să verificăm, nu avem această tradiție franceză. La noi, multă vreme bacalaureatul nu a contat atât de mult, era tradiționalul bacalaureat din epoca comunistă, două tipuri de examene: cele la care de regulă candidai cu tine pe loc, treapta a II-a și bacalaureatul, care nu aveau o valoare foarte mine. Și erau examenele concurențiale, treapta I și admiterea la facultate, examenele grele. Bacalaureatul era mai mult un lucru de toleranță. Șablonizarea a plecat (…) undeva în jurul anilor 1980. (…)

Mama era profesoară de română și a avut probleme legate de acest subiect, la acea vreme se trimisese o hotărâre prin care se spunea că poporul devine supra-educat. Până atunci se făcea o diferențiere între cei cu 10 clase și cei cu bacalaureat. S-a suspendat treaba asta și toți au trebuit să își dea bacalaureatul, în condițiile în care pregătirea nu era uniformă în țară. Bănuiesc că atunci s-au introdus formule șablon care sunt luate de bune în cadrul examenului pentru că școlile aveau datoria patriotică ca toată lumea să ia examenul de bacalaureat”.

Foto: © Candybox Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

Corectarea digitalizată a lucrărilor de la examenele naționale din Franța. Profesorii corectează pe calculatoare personale și nu sunt toți formați pentru acest tip de corectare nici în 2022 după 6 ani de folosire / Ce fac cadrele didactice în aplicația specială de evaluare – VIDEO

Matematica redevine obligatorie la liceu în Franța, din 2023, după schimbările succesive din ultimii trei ani. “Trebuie promovată egalitatea fete-băieți” în științe, susține Ministerul Educației de la Paris