Am citit cu stupoare știrea publicată de domnul Ștefan Lefter pe EduPedu.ro în data de 25 noiembrie 2023 cu titlul „Ateliere de aplicare de uleiuri esențiale, prezentare de parfumuri și <<reconectare cu copilul interior>> în orarul Bibliotecii Prichindeilor din Praga, finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României. Secretar de stat: E pentru prima dată când aud. Mi se pare straniu că fac publicitate unor uleiuri”. Consider că este lipsit de deontologie profesională ca Biblioteca Prichindeilor să fie subiectul acestui articol fără ca semnatarul să fi contactat vreodată un reprezentant al rețelei noastre.
Biblioteca Prichindeilor nu este finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Am beneficiat punctual de finanțări în cadrul unor proiecte specifice legate de creșterea fondului de carte în rețea și de organizarea de ateliere cu și pentru copii, iar Praga este una dintre locațiile în care Biblioteca Prichindeilor este prezentă. Susținem cele transmise de sursele guvernamentale citate, și anume că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină o parte dintre activitățile hub-ului (în principal achiziții de cărți pentru bibliotecă și materiale auxiliare pentru ateliere), însă acolo au loc evenimente multiple care nu sunt subordonate în niciun fel statului român.
În articol se face o confuzie gravă între activitățile Bibliotecii Prichindeilor din Praga (cu peste 1500 de titluri disponibile pentru împrumut gratuit și întâlniri pentru copii și părinți, legate de acestea) și alte activități culturale și comunitare care se desfășoară în aceeași locație fără a se suprapune (ex. centru lingvistic unde au loc cursuri de limbă română pentru copii, cursuri de limbă cehă pentru copii și adulți, întâlniri recurente pentru mămici cu copii mici, sediu al librăriei online Diasporaciteste.eu sau activități propuse de membrii comunității locale). Calendarul prezentat este al locației „Hub românesc Praga” și nu al bibliotecii. Prin urmare, asocierea temei despre uleiuri (o inițiativă locală a comunității) cu proiectele Bibliotecii Prichindeilor este incorectă și tendențioasă, în cel mai bun caz este rezultatul unei lipse de documentare a autorului.
Biblioteca Prichindeilor este un proiect voluntar care există numai datorită implicării unor românce care investesc în educația copiilor lor, pasionate de cărțile pentru copii, dispuse să gestioneze voluntar cataloage online cu sute de titluri, zeci de familii care împrumută cărți, preocupate de organizarea întâlnirilor din resurse și cu materiale proprii. Praga a evoluat diferit poate și pentru că nevoia comunității de comunicare în limba română a fost pregnantă aici. Astfel, Biblioteca Prichindeilor din Praga a devenit un loc complex, un Hub, însă prioritatea noastră la nivel de rețea rămâne aceeași: prosperitatea culturală a familiilor vorbitoare de limbă română prin împrumut gratuit de cărți atent alese și crearea unor oportunități de conexiune pentru comunitatea vorbitoare de limbă română, pornind de la pasiunea pentru lectură.
Consider că, înainte de a prelua informații din social media și a le perpetua in mediul online, jurnalistul edupedu.ro avea datoria de a contacta fiecare dintre părțile implicate în narațiunea ce urma sa fie publicată, pentru a verifica informația oferită de domnul profesor universitar. Semnalez faptul că am transmis periodic către comunicare@edupedu.ro date legate de Biblioteca Prichindeilor, știri despre proiectele noastre – pe 8 decembrie 2022 despre rezultatele acelei primei finanțări, pe 13 iulie 2023 legat de evoluția și planul pentru 2023, pe 9 noiembrie din nou despre impactul proiectului curent, C.A.R.T.E – Universul copiilor din diaspora românească. Niciunul dintre comunicatele de presă nu a fost preluat, nu ni s-au cerut informații suplimentare, în ciuda impactului pe care îl avem în comunități, în ciuda achiziției doar anul acesta a peste 2900 de titluri noi de limbă română pentru 14 locații ale bibliotecilor și organizarea a peste 70 de întâlniri la care au participat peste 600 de familii în decursul a 5 luni. Un minim efort de documentare ar fi oferit cititorilor un material obiectiv și de calitate, la standardele cu care EduPedu și-a obișnuit cititorii, în locul unor denaturări a realității în numele senzaționalului.
POVESTEA NOASTRĂ, MAI PE LARG
Am inițiat Biblioteca Prichindeilor în Praga în ianuarie 2021 din dorința de a avea acces la o varietate mai mare de titluri pentru copiii mei. În primul an de activitate, am păstrat cărțile proprii acasă, alături de cele primite ulterior în număr tot mai mare de la edituri și din comunitatea locală. M-am întâlnit cu părinții prin oraș pentru schimbul de cărți, iar întâlnirile de joacă și lectură aveau loc în parcuri. În 2022, datorită volumului tot mai mare de titluri, am căutat un spațiu care să ne găzduiască. L-am găsit contra cost la Jazykovy Koutek, un centru de limbi străine.
În paralel, vestea despre Biblioteca Prichindeilor s-a extins la nivelul diasporei românești și a coagulat o comunitate de mămici care au apreciat conceptul și au dorit să îl implementeze și în alte orașe ale Europei.
În 2022, am aplicat pentru prima dată la finanțare, iar Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a aprobat două proiecte prin care am cumpărat cărți noi, multe din ele scrise de autori români contemporani, pentru 11 locații ale bibliotecii din rețea, din întreaga Europă.
În martie 2023, am rămas singura responsabilă pentru întreg spațiul închiriat și am început să fac demersuri pentru a asigura auto finanțarea acestui proiect în plan local, având ca bază legală societatea comercială Hub romanesc s.r.o. . Intenția de a crea un astfel de loc a fost acolo de la început. Am monetizat treptat o parte dintre activitățile Hub-ului, iar ceea ce până atunci s-a construit în jurul Bibliotecii Prichindeilor din Praga a evoluat spre a acomoda domenii de interes mai variate, fără însă a altera conceptul inițial al bibliotecii și împrumutul gratuit al cărților pentru copii.
În paralel, la nivelul rețelei, numărul locațiilor în care activează Biblioteca Prichindeilor a crescut la 22. Cu excepția celei din Praga, toate au conceptul inițial: bibliotecarele au cărțile acasă, propun întâlniri cu prichindeii în spații publice, fie ele parcuri sau biblioteci municipale.
În perioada iulie-noiembrie 2023, am beneficiat din nou de finanțare de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, de data aceasta pentru 14 biblioteci și un concept puțin diferit: pe lângă achiziții de cărți, am colaborat cu Edustudio Helsinki pentru crearea de materiale pentru ateliere și materiale auxiliare. DRP a susținut exclusiv activitatea bibliotecilor pe perioada celor 5 luni de proiect (nu și a Hub-ului românesc). În concluzie, consider că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicit publicarea dreptului la replică, cât și informațiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendențioase, nedocumentate și de natură a induce în eroare cititorii.
1 comment
Foarte bune clarificarile, ofera un context care lipsea in articolul initial. Sper ca redactia sa tina cont in viitor si sa expuna perspectivele tuturor partilor atunci cand publica un material, pentru a mentine un standard de calitate si a-si pastra cititorii. De scandaluri se ocupa alta parte a presei cu alt tip de cititori.