Restaurantele să poată contracta școlile, propunere pentru noua lege făcută de Dragoș Anastasiu, antreprenor și lider al alianței „O voce pentru Educație”: Gândiți-vă că apare o nuntă, ai nevoie de 20 de tineri, să poți să ai posibilitatea de a contracta școala sau pe tinerii respectivi direct – VIDEO

6.117 vizualizări
Foto: AVE
Omul de afaceri Dragoș Anastasiu, antreprenor în domeniul HoReCa și lider al alianței „O voce pentru Educație”, a solicitat introducerea în proiectul legii Educației, aflat în dezbatere publică, a posibilității ca restaurantele și hotelurile să poată contracta școlile, sau direct pe elevii acestora, pentru cazurile în care „apare o nuntă” și „ai nevoie de 20 de tineri” care să servească la mese, potrivit exemplului oferit de acesta. Propunerea a fost făcută în cadrul unei dezbateri organizate de Coaliția pentru Educație, despre ruta profesională în sistem tradițional și în sistem dual.

„Inclusiv posibilitatea de a avea contracte cu școala, pentru servicii pe care să le poată presta, gândiți-vă că apare o nuntă sau știu și eu ce apare, ai nevoie de 20 de tineri, să poți să ai posibilitatea de a contracta școala sau pe tinerii respectivi direct”, a declarat Dragoș Anastasiu.

Dragoș Anastasiu a fost prezentat în cadrul dezbaterii ca reprezentând „sectorul de business” și în calitate de președinte al Asociația Rethink România, fiind „foarte activ în organizația O voce pentru Educație”.

Declarația poate fi urmărită în video de mai jos, la minutul 42:50:

Anastasiu este unul dintre inițiatorii și liderii alianței „O Voce pentru Educație” „constituită cu scopul de a contribui la reformarea sistemului de învățământ din România, în contextul publicării unui nou proiect de lege a educației (2022)”, potrivit site-ului organizației.

În această calitate a fost la o întâlnire cu Premierul României la Guvern, pe 8 august:

Foto: Reprezentanții O voce pentru educație la Guvern

Aceasta este și fondator și președinte al Asociației Rethink Romania, asociație care „este o iniţiativă a unor antreprenori care cred că, în ultimii 30 de ani, România nu şi-a atins potenţialul şi care s-au hotărât să schimbe acest model, pentru ca următorii 30 de ani să fie mai productivi, iar viitorul copiilor noştri mai sănătos”, potrivit descrierii de pe site-ul organizației.


4 comments
  1. Ooo, daaaa….am încercat sa duc elevii la practică pe litoral, anul acesta, am contactat 27 de hoteluri din Mamaia și doar un singur hotel a acceptat, dar și acesta cu tot felul de…condiționări! Sunt lămurit cu HORECA ce se plânge ca nu are resursa umana dar disponibilități de formare profesională inițială….mai mici. Înțeleg ca asiaticii sunt harnici și muncesc 25 de ore din 24 dar dacă vrem resursa umana românească și care sa rămână în RO atunci haide sa fim atenți la ea….

  2. Da un lucru foarte bun
    Dar sa-i platiti si cineva sa verifice orele, cat stau copii la munca
    Trebuie avut mare grija de acest aspect
    In rest totul ok
    Sa nu calce patroni si pe cadavre doar pt a face bani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA cu locurile libere pentru etapa a II-a de admitere în învățământul profesional și dual 2023, publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene / Înscrierile au loc în perioada 25-27 iulie

Situația locurilor rămase libere pentru a doua etapă de admitere în învățământul profesional/dual a fost publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene. Înscrierea candidaților are loc în perioada 25-27 iulie…
Vezi articolul

Daniel David: În învățământul profesional păstrăm bursele tehnologice, pentru că există colaborări cu firme, trebuie să ne păstrăm și noi angajamentul pe care l-am făcut printr-un contract / Elevii de la liceele tehnologice vor primi burse de merit și sociale

Burselor tehnologice în învățământul profesional vor rămâne la fel, deoarece sunt parte din angajamente contractuale cu firmele partenere, a afirmat recent ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la Antena 3.…
Vezi articolul

DOCUMENT Programul de Guvernare pe Educație al PNL: Corectare încrucișată la Evaluarea Națională și BAC, anularea trimiterii elevilor cu medii sub 5 la profesională, masteratul didactic „în cele mai adecvate universităţi”, concurs de directori în 2020, curriculum nou pentru liceu, evaluarea institutelor de cercetare

Corectarea încrucișată a lucrărilor la Evaluarea Națională 2020 și Bacalaureatul 2020, anularea trimiterii elevilor cu medii sub 5 la profesională, organizarea masteratului didactic „în cele mai adecvate universităţi”, demararea concursurilor…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Decizia a fost luată. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor susține. În învățământul profesional, vocațional și postliceal examenele de competențe vor fi numai pe bază de proiect

Ministrul Educației a anunțat că decizia a fost luată și că examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională se vor susține. Monica Anisie a răspuns astfel la Digi 24, celor care…
Vezi articolul