Douăsprezece sfaturi utile pentru când ieși din casă – protocol transmis de Grupul Special de Operațiuni de Salvare din Spania

30.396 de vizualizări
FOTO: VeDem Just
Asociația #VeDemJust a tradus din spaniolă trei planșe informative despre măsurile de igienă și comportament pe care trebuie să le respecte cetățenii pentru a fi protejați de noul coronavirus. Sfaturile cuprind 12 reguli pentru ieșirea din casă, 10 reguli pentru intrarea în casă și 10 reguli pentru cei care locuies cu persoane aflate în situație de risc/vulnerabilitate.

„Preluată, tradusă și adaptată pe baza unui material original G.E.O.S., Grupul Special de Operațiuni de Salvare din Spania”, scriu cei de la Asociația Voci pentru Democraţie şi Justiţie.

Protocol când ieși din casă:

  1. Dacă ieși, puneți o haină cu mânecă lungă
  2. Strânge-ți părul, nu-ți pune cercei, brățări sau inele. Așa îți vei atinge fața mai rar.
  3. Dacă ai mască, puneți-o la final, chiar înainte de a ieși din casă.
  4. Pe cât posibil, nu folosi mijloace de transport în comun.
  5. Dacă ieși cu câinele, încească să nu îl lași să atingă suprafețe de niciun fel.
  6. Ia cu tine șervețele de unică folosință cu care să îți protejezi degetele când ești nevoie să atingi ceva.
  7. Mototolește șervețelul și pune-l într-o pungă ermetic legată, înainte de a-l arunca la gunoi.
  8. Dacă strănuți sau tușești, fă-o în pliul cotului, nu în aer sau în palmă.
  9. Pe cât posibil, plătește cu cardul pe care îl dezinfectezi după aceea. La fel și dacă folosești cash.
  10. Spală-te pe mâini sau freacă mâinile cu gel dezinfectant după ce atingi orice suprafață.
  11. Nu îți atinge fața până când nu ești sigur că ai mâinile curate.
  12. Păstrează maxima distanță posibilă de alte persoane.

FOTO: VeDem Just


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiect de lege pentru ca sesizările anonime să fie permise în codurile de etică ale universităților, care să cuprindă clar mecanisme de protecție a victimelor unor abuzuri sexuale – depus de mai mulți parlamentari USR

Un grup de parlamentari USR anunță că a depus un proiect de lege pentru modificarea Legii învățământului superior din 2023, așa încât în codurile etice ale universităților să poată fi…
Vezi articolul

VIDEO Experiment în școlile din 10 departamente ale Franței: Testarea tuturor elevilor dintr-o clasă unde a fost descoperit un caz de infectare cu SARS-CoV-2, pentru a nu închide toată școala / Cei care refuză testarea vor fi considerați „pozitivi” și nu mai fac ore în format fizic

Franţa va efectua un experiment prin realizarea de teste anti-COVID-19 tuturor elevilor dintr-o clasă în care a fost depistat un caz pozitiv pentru a evita închiderea totală a centrului şcolar…
Vezi articolul

BREAKING Toți elevii din București, Cluj și din celelalte localități în scenariu galben se reîntorc fizic la clase a doua zi după intrarea în verde. Cîmpeanu: Se va da posibilitatea actualizării scenariului de funcționare începând cu ziua următoare zilei în care rata de infectare a coborât sub 1 la mie

Toți elevii din București, din Cluj și din celelalte localități aflate acum în scenariul galben se reîntorc fizic la clase începând din a doua zi după intrarea în verde, prin…
Vezi articolul