Două cercetătoare din Spania, mamă și fiică, au descoperit cum pot „antrena” bacteriile ca să restaureze opere de artă vechi

Foto: Pilar Bosch / Ciudad Politécnica de la Innovación UPV/ Youtube.com

În timp ce specialista spaniolă în microbiologie Pilar Bosch căuta un subiect de investigat pentru doctoratul său, ea a descoperit un studiu care sugera că bacteriile, domeniul ei de cercetare, ar putea fi utilizate în restaurarea operelor de artă, domeniul de expertiză al mamei sale, informează Reuters, potrivit Agerpres.

În aceeaşi perioadă, mama sa – Pilar Roig – se străduia să restaureze picturi din secolul al XVIII-lea realizate de Antonio Palomino în una dintre cele mai vechi biserici din Valencia, al treilea oraş ca mărime al Spaniei.

Restauratoarei spaniole îi era deosebit de dificil să îndepărteze adezivul care fusese folosit pentru a extrage frescele de pe pereţii bisericii Santos Juanes în timpul lucrărilor de restaurare din anii 1960.

“Mama mea avea de rezolvat o problemă foarte dificilă, iar eu am găsit o cercetare despre bacteriile folosite la curăţarea frescelor din Italia”, a declarat Pilar Bosch, în vârstă de 42 de ani.

Ea şi-a obţinut doctoratul cu acel proiect. După mai bine de un deceniu, fiica şi mama şi-au unit forţele în cadrul unui proiect în valoare de 4 milioane de euro, finanţat de fundaţii locale, pentru a utiliza unele dintre acele tehnici pentru a restaura operele de artă din Valencia, mai notează Agerpres.

Specialista în microbiologie antrenează bacteriile hrănindu-le cu eşantioane de clei, care a fost fabricat din colagen animal. Bacteriile produc apoi în mod natural enzime pentru a degrada lipiciul.

Echipa compusă din mamă şi fiică amestecă apoi bacteriile cu un gel natural pe bază de alge, care este întins apoi peste picturi – care au fost extrase de pe pereţi în anii 1960, apoi bătute în cuie la loc, fiind încă acoperite cu lipici.

După trei ore, gelul este îndepărtat, dezvăluind picturi fără lipici.

“În trecut, lucram într-un mod manual oribil, cu apă caldă şi bureţi, în cadrul unor operaţiuni care durau ore întregi şi deteriorau pictura”, a declarat Pilar Roig, în vârstă de 75 de ani, al cărei tată şi bunic, împreună cu alte rude, au lucrat la rândul lor în domeniul conservării operelor de artă.

Fiica ei, microbiolog, s-a alăturat acum echipei. “Cu siguranţă este o trăsătură de familie”, a spus Pilar Bosch, în timp ce amândouă purtau halate de laborator şi supravegheau restaurarea.

Pilar Bosch a aplicat, de asemenea, utilizarea bacteriilor la proiecte de restaurare în Pisa şi Monte Cassino din Italia şi în Santiago de Compostela din nordul Spaniei. În prezent, Pilar Bosch antrenează cohorte de bacterii de alt tip pentru a curăţa pereţii pictaţi cu graffiti, potrivit sursei citate.

Exit mobile version