UPDATE Dosarul Baza Cutezătorii – Martor în dosar, Andronescu întârzie să decidă dacă Ministerul Educației se constituie parte civilă / Ministrul: Nu mai suntem proprietari ai bazei

952 de vizualizări
UPDATE Mihnea Costoiu ajunge mâine în fața completului de 3 judecători de la Înalta Curte, în dosarul Baza Cutezătorii. Martor în dosar, Ecaterina Andronescu întârzie să decidă dacă Ministerul pe care îl conduce se constituie sau nu parte civilă. Procurorii spun că Mihnea Costoiu ar fi prejudiciat Ministerul cu peste 10 milioane de euro, printr-un act încheiat cu Fundația “Dinu Pescariu” în 2009, în timp ce era secretar de stat chiar sub ministrul Andronescu.

Fostul ministru delegat pentru cercetare Mihnea Costoiu, în prezent rector al Universității Politehnica, are pe 17 ianuarie primul termen în dosarul Baza Cutezătorii în fața completului de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Tot până atunci și Ministerul Educației trebuie să decidă dacă se constituie sau nu ca parte civilă în dosar. Dacă decizia este să nu se constituie parte civilă, este posibil ca Ministerul Educației să nu poată recupera banii prin această acțiune, ci să fie nevoită să se îndrepte împotriva persoanelor vinovate, după decizia instanței, potrivit specialiștilor în drept contactați de Edupedu.ro.

Contactată de Edupedu.ro, Ecaterina Andronescu, martor în dosar, a declarat că Ministerul nu a luat încă o decizie. Pe 18 decembrie 2018, judecătorii ICCJ au respins contestația înaintată de Costoiu în dosarul în care a fost trimis în judecată în luna martie și în care Ministerul Educației este parte vătămată.

UPDATE ora 14:00 Ecaterina Andronescu: Nu mai suntem proprietari ai bazei

Ecaterina Andronescu a declarat pentru Edupedu.ro că Ministerul Educației “nu are de ce” să devină parte civilă în dosar, pentru că “noi nu mai sunem proprietari ai Bazei Cutezătorii, din 2013 proprietatea este a RAAPPS”.

“Pe 23 decembrie 2013 s-a emis Hotărârea de Guvern nr. 1.159. Este publicată în Monitorul Oficial nr. 842 din 30 decembrie 2013. Potrivit acestei hotărâri, Baza Cutezătorii s-a transferat la RAAPPS. Direcțiile de specialitate ar fi trebuit să propună [ca MEN să se constituie parte civilă în dosar – n.red.]. Dar noi nu mai sunem proprietari ai bazei Cutezătorii, din 2013 proprietatea este a RAAPPS”, a declarat Andronescu.

Potrivit surselor Edupedu.ro, HG-ul la care Ecaterina Andronescu face referire nu a fost niciodată pus în aplicare, iar chiria este încasată în continuare de către Minister. În plus, instanța spune astăzi că Ministerul Educației este parte vătămată, nu RAAPPS, iar în urmă cu un an DNA anunța că “până la momentul întocmirii rechizitoriului Ministerul Educației Naționale nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză”.

Mihnea Costoiu, trimis în judecată în martie 2018 de DNA. Ce spun procurorii

Mihnea Costoiu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în martie 2018 de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în dosarul Baza Cutezătorii.

Procurorii spun că în 2009 Mihnea Costoiu ar fi închiriat o bază sportivă a statului la un preț mult sub cel al pieței, cauzând Ministerului Educației un prejudiciu de peste 10.000 de euro. La acea vreme, Costoiu era secretar de stat în Ministerul Educației condus tot de Ecaterina Andronescu.

Ce spuneau procurorii în martie 2018, când l-au trimis în judecată:

  • “În perioada martie – septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitatea menționată, cu încălcarea dispozițiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundația ‘Dinu Pescariu’ un act adițional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.).
  • Actul adițional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitații publice în condițiile legii, precum și în lipsa avizului direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului.
  • Mai mult, acest document a fost încheiat în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile și construcțiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005).
  • Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației Naționale solicitase încetarea contractului de locațiune.
  • Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) și suma efectiv plătită de Fundația ‘Dinu Pescariu’ de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018).
  • Până la momentul întocmirii rechizitoriului Ministerul Educației Naționale nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză”.

Citește aici comunicatul integral din martie 2018 al DNA

Foto: Facebook Mihnea Costoiu

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Învățător, despre dosarele de burse: Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim nenumărate documente oficiale, metodologii

Un învățător, care face parte din Comisia de Acordare a Burselor (CAB), a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că „sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care…
Vezi articolul

Salarizarea concurențială a profesorilor, “pe bază de reușite, astfel încât să existe o competiție permanentă”, susținută de Natalia Intotero (PSD), președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților

Salarizarea concurențială a profesorilor, pe bază de „reușite”, este susținută de Natalia Intotero, președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților: „Trebuie să avem o salarizare corespunzătoare, motivată, dar, în egală…
Vezi articolul