Dosar penal in rem, pentru agresiuni de natură sexuală, deschis de polițiștii din Brașov, după mai multe mărturii care îl acuzau de hărțuire pe profesorul Alexandru Matei

826 de vizualizări
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
Un dosar penal in rem a fost deschis în cazul acuzațiilor de hărțuire la adresa profesorului Alexandru Matei de la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, potrivit polițiștilor din Brașov. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au transmis Edupedu.ro că „cercetările se fac în rem pentru infracțiuni de agresiune sexuală”.

Potrivit IPJ, până acum nu au fost depuse sesizări sau plângeri legate de acest caz și polițiștii s-au sesizat din oficiu.

„Avem un dosar deschis, se fac verificări pentru a se lămuri aceste aspecte apărute în spațiul mass-media. Nu avem nicio plângere depusă până în acest moment. Se vor verifica aceste împrejurări”, a spus pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Daniel Zontea.

„Cercetările se fac in rem, cu privire la fapte. Sunt niște supoziții, niște prezumții. În funcție de concluziile la care ajung organele de cercetare penală sub coordonarea procurorului, se vor dispune și măsurile legale”, a adăugat Zontea. Potrivit unui comunicat al IPJ Brașov remis Edupedu.ro, „cercetările se fac în rem pentru infracțiuni de agresiune sexuală”.

Recent, într-un comunicat al organizației PEN România, peste 150 de scriitori condamnă comportamentul profesorului și criticului Alexandru Matei, acuzat de hărțuire – „Este nevoie de o reacție fermă de solidarizare” și de o „dezbatere amplă”, susțin aceștia.

Comisia de etică a Universității Transilvania din Brașov (UniTBv) a fost sesizată de conducerea instituției de învățământ superior cu privire la acuzații și în acest moment procesul de verificare este în derulare, spune purtătoarea de cuvânt a UniTBv pentru Edupedu.ro.

Edupedu.ro a scris despre postările a cel puțin trei studente sau foste studente din țară care au scris pe Facebook marți și miercuri, 27-28 februarie, despre cum profesorul le hărțuia pe rețelele sociale, referitor la aspectul fizic, și cum le scria încontinuu deși acestea nu au mai vrut să discute cu el.

  • ”Alex, ești cam bună. Așa că nu știu dacă ai de ce să îți faci griji. (…) Dar ești îndrăgostită de cineva, iar eu sunt deja căsătorit… :(”, i-a scris în 2020 Alexandru Matei unei studente de la Facultatea de Litere de la UBB Cluj, atunci în anul I de studii. „Lasă-mă să pic studenții… Îi pic, mademoiselle”, i-a mai scris profesorul aceleiași tinere, după cum se arată în capturile de ecran publicate de aceasta.

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Peste 150 de scriitori condamnă comportamentul profesorului și criticului Alexandru Matei, acuzat de hărțuire: Este nevoie de o reacție fermă de solidarizare și de o dezbatere amplă
Universitatea Transilvania din Brașov a sesizat Comisia de etică în cazul profesorului Alexandru Matei, acuzat de mai multe foste studente de hărțuire

1 comment
  1. Am citit ce s-a postat pe Facebook. Tipul e un libidinos rar. Dar sa fii libidinos e o infractiune? Faptul ca i-a scris fetei aceleia cand avea 17 ani probabil intra sub vreo incidenta, desi posibil in 2012 sa nu fi intrat. Nu mi-as dori in ruptul capului un asemenea specimen in viata mea, cu atat mai putin in viata copiilor mei (cum nu imi doresc nici alcoolici, nici manelisti, nici mincinosi notorii, nici barbati care comit adulter – cu femei majore, nici femei de speta joasa etc) dar parca am acest sentiment ca pana la urma nu e o infractiune sa fii un om de 3 lei. Mi se pare ciudat ca este tarat prin noroi si ca i se publica conversatiile, la urma urmei private.. La inceput am crezut ca fetele respective erau studentele lui, se pare ca nu erau. Poate gresesc. Sunt curioasa de alte pareri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației a cerut și a obținut 30 de milioane de lei din Fondul de rezervă pus la dispoziția Guvernului, după ce a rămas fără bani pentru investiții în infrastructură și digitalizarea universităților

Ministerul Educației a cerut de la Guvern și a obținut 30 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli prevăzute în PNRR cu investiții în digitalizarea universităților și echiparea laboratoarelor…
Vezi articolul

Csaba Asztalos, despre propunerea cultelor religioase de a introduce Religia la Bac, ca probă opțională: “În măsura în care s-ar revizui curricula de religie și ar cuprinde mai multe elemente ce țin de istorii ale religiilor, de etică, de filosofie a religiei, care să aducă cunoaștere în gândirea critică din perspectiva științelor, nu văd de ce ar fi o problemă”

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro că, “în măsura în care s-ar revizui curricula de religie și ar cuprinde mai…
Vezi articolul

EXCLUSIV Școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul cumulării bursei sociale cu bursa „Bani de liceu”, respectiv cea profesională. Secretarul de stat Florian Lixandru: A fost o scăpare în ordin

Școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul suprapunerii bursei sociale cu bursa „Bani de liceu” sau cu cea profesională, ci trebuie să pună în aplicare prevederile hotărârilor…
Vezi articolul