Dacă e ceva de care n-am fost lipsit de când m-am făcut profesor, acel ceva este admiraţia. Povestea mea profesorală este prezentată în general ca un exemplu de ”aşa da” şi “ iată, domnule, că se poate”. Ar trebui menţionat însă că probabil n-aş fi rămas niciodată profesor dacă ar fi trebuit să trec prin chinurile şi umilinţele pe care le îndură suplinitorii din sistemul de educaţie.
Am dat examen o singură dată, acum 17 ani, am avut cea mai mare medie de concurs şi am ocupat singura catedră titularizabilă din acel moment: catedra de la Liceul de Arte din Galaţi, unde am predat de atunci fără întrerupere. Poziţia mea de titular m-a ferit de-a lungul timpului de abuzuri, mi-a dat siguranţa care mi-a permis să fiu demn şi principial şi stabilitatea care mi-a dat voie să construiesc lucruri durabile cu copiii mei.
N-am să ascund însă – cred că am mai spus-o şi scris-o de câteva ori – că aş fi fost probabil un profesor mai bun într-un sistem care să nu-mi securizeze în acest fel poziţia. Nu există nimic comparabil nicăieri şi nu cred că cineva ar trebui să aibă vreodată asigurat un post pe viaţă doar pentru că a dat cândva un examen, aproape indiferent de modul în care îşi face datoria, aşa cum nu cred că alţi profesori ar trebui să fie condamnaţi la umilinţă şi nesiguranţă pe viaţă doar pentru că s-a întâmplat să nu existe vreodată, la disciplina lor, catedre titularizabile.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu terminologia profesională, “suplinitorul” nu este în vreun fel inferior “titularului” prin pregătire şi nici măcar prin experienţă. Am întâlnit de-a lungul timpului suplinitori impecabili, aşa cum am întâlnit titulari extrem de slabi (şi invers, desigur). Diferenţa dintre suplinitor şi titular este dată de tipul contractului de muncă încheiat (pe durată determinată sau nedeterminată).
În ultimii ani, lupta asta a devenit tot mai ascuţită, catedre titularizabile (cu o viabilitate de minim 4 ani a postului) au apărut din ce în ce mai puţine (pe fondul scăderii demografice, dar şi prin mecanisme interne ale sistemului folosite mai mult sau mai puţin interesat), iar educaţia românească pierde anual mulţi tineri promiţători care s-au săturat de frecuşuri şi umilinţe.
Eu cred că şi noi, profesorii titulari – beneficiari ai sistemului actual de titularizare – trebuie să dăm dovadă de caracter şi de principialitate şi să spunem răspicat că, în varianta actuală, titularizarea nu este doar imorală şi inechitabilă, ea este şi una dintre sursele profunde ale ineficienţei şi slabei calităţi a resursei umane din învăţământ. Din fericire, tot mai mulţi profesori titulari spun răspicat aceste lucruri în ultimii ani.
Nu, nu e vorba că ni sau că mi s-a urât cu binele. Scriu aceste rânduri cu teamă, nu cu teama că aş putea contribui la o schimbare care să mă facă să îmi pierd postul (concurez oricând, cu oricine, iar dacă va fi să fie unul mai bun decât mine, cu atât mai bine ţării şi lui cu atât mai bine), ci cu teama – împărtăşită, presupun, şi de alţi colegi de bună credinţă – că aş putea de fapt contribui la instaurarea unui alt status quo de care să profite în bună tradiţie românească tot impostorii şi corupţii.
Şi nu-mi permit asta. Făra salariul meu de profesor nu ne-am permite nici puţinul care ne trebuie ca să fim mulţumiţi (puţin în care număr musai cărţi şi cafea). Dar cred că titularizarea devine tot mai mult un elefant tot mai dizgraţios într-o cameră tot mai mucegăită şi că avem datoria să nu-l mai ignorăm.
- Material publicat inițial pe pagina de Facebook a autorului
Despre autor:
Doru Căstăian este profesor de Filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, unde le predă copiilor începând cu clasa a V-a și până la clasa a XII-a. Este publicist, traducător, doctor în filosofie (Universitatea de Vest din Timișoara).
Mircea Miclea
C.I.
Costin Ionescu
Virgil Iordache
Redacția
26 comments
In orice domeniu, cheia e competitia. Fara o competitie puternica, nu se va rezolva niciodata problema.
Doamne cât de tare mă plictisesc în România! O să explic și de ce: acum citesc de exemplu niște comentarii extrem de plictisitoare despre unul titular care, noaptea minții, a ieșit la rampă cu expresia că titularizarea este ,,un elefant într-o cameră cu mucegai” mai bine citai Flori de mucegai a lui Arghezi…ce să vezi și eu tot de vreo 18 ani sunt titular și am luat examenul în al doilea an, mă bucur enorm că am luat exmenul pe bune, pe competențele mele și nu am deloc chef să îl mai dau o dată ( oricum mi se par subiectele hilar de ușoare față de cum se dădea examenul pe atunci și eram vreo 19-20 pe un post).De ce nu mai vreau? Pentru că am învățat o viață și am un salariu de mizerie, că am diplome până în tavan, că muncesc pe brânci cu elevii de când mă știu, că mereu am avut inspecții, grade …nu mă plâng îmi place ceea ce fac, dar gândindu-mă la cum este tratat profesorul, statutul său, să te oferi de bună voie să fii mereu ținta, în bătaia puștii, gratuit , doar ca să demonstrezi că ești bun în ceea ce faci, păi demonstrează la clasă, la ore și mai nou online, sau fă încă un doctorat că măcar se pune la salariu…ca titulari trebuie să milităm, pentru un statut al profesorului, că nu mai există pic de respect pentru meseria asta care e prost plătită în continuare…Precizez că îi respect pe toți profesorii care își fac cu drag meseria indiferent că sunt titulari sau nu…
Dacă nu sunt posturi du-te în altă parte. Dacă ai fi titular nu ai mai turui să se facă și să se desfacă lucrurile ca să încapă nu știu cine.
Am rude si prieteni profesori si titulari si suplinitori. Consider ca sunt greu de gasit ore suficiente intr-o soala pentru a se putea titulariza suplinitorii. Cunostintele imi spun ca le este greu sa invete, sa aiba timp si pentru casa-mancare, curatenie, nu mai zic de lungul timp petrecut in casa pur si simplu invatand si nemaiavand timp de iesit afara. Dureaza mult timp examenul, timp in care scriu fara oprire. Imi spun ce s-a intamplat dupa 1-2 saptamani, timp in care se relaxeaza dupa examenul ce a trecut. E ingrijorator acest lucru, la o varsta inaintata, sa fii inca suplinitor este greu. Cred ca ar fi mai bine daca ar da examenul la distante mai mari de ani, acum dandu-se din 6 in 6 ani (invatatorii la 7 ani- nu inteleg de ce). Spun asta pentru ca nu imi place sa imi vad apropiatii atat de tensionati, atat suplinitorii cat si titularii (pentru ca si ei au multe tabele, hartii de facut intr-un timp limita).
Cat timp nu se realizeaza investitii majore in sistemul de invatamant, in infrastructura si in resursa umana, promovam forme lipsite de fond. Nu se poate face performanta cu actualele salarii din invatamant, cat timp cei ma buni studenti pleaca in afara sau se angajeaza in sistemul privat. Va dau un exemplu: dintr-o grupa de aproximativ 20 de studenti doar 2 se gandesc sa devina profesori, restul pleaca in strainatate (40%), sau in mediul privat. In prezent mai sunt si alte asemenea initiative iluzorii de la nivelul ministerului, de a schimba programa, intercala diferite materii (fizica-chimie, istorie-geografie, cum este in sistemul francez) intr-un mod interdisciplinar, sperand ca fara nicio investitie masiva sa obtinem un sistem de invatamant finlandez performant. Daca se tot doreste obtinerea unui astfel de sistem finlandez (care, de altfel se axeaza pe mediocritate si nu produce elite, lucru observat si la olimpiadele internationale), de ce stimabilii nu “copiaza” si alocarea bugetara, precum si investitiile in infrastructura si in resursa umana? In aceasta situatie obseram ca schimbarea formei prezente de titularizare nu ar conduce la niciun efect observabil pe termen lung, in afara de adaugarea unui stres suplimentar.
“în varianta actuală, titularizarea nu este doar imorală şi inechitabilă, ea este şi una dintre sursele profunde ale ineficienţei şi slabei calităţi a resursei umane din învăţământ.” total de acord dar ideea merita dezvoltată (un alt articol?)
Cred ca sistemul actual, cel putin din punctul de vedere al unui debutant (si ”suplinitor”)in invatamant, reprezintă un mecanism producător de frică, supunere, ierarhizare a rolurilor, șantaj, concurență, ipocrizie.
cred ca o solutie trebuie sa ia in calcul crearea posibilitatii ca profesorii suplinitori sa se cunoasca, sa constientizeze ca nu sunt singuri, sa dezbata, sa ridice probleme, sa creeze aliante, sa faca masa critica atunci cand ordinele de ministru (deci si ministrii) ignora realitatea scolilor. Dar va fi greu atata vreme cat suplinitorii nu vor colabora ci se vor privi cu suspiciune ori de cate ori așteaptă la ușile secretarilor, directorilor/inspectorilor.
Aveti dreptate, dar textul este o simpla postare pe Facebook, pe care prietenii de la edupedu au considerat ca e cazul sa o transforme intr-un articol (cu acordul meu, evident). Era, asadar, mai aproape de un gand razlet decat de o analiza exhasutiva. Ma gandesc si la articolul despre care vorbiti. Multe multumiri pentru interes si comentariu.
Titularizarea nu este o inventie romaneasca. De data aceasta ne-am luat si noi bine dupa alte sisteme de invatamant mult mai performante. Nu cred ca e cazul sa stricam si asta…
Titularizarea este o aberație, un concurs arbitrar! Titularizarea nu contribuie la buna educație a copiilor, nici la încadrarea unor profesori cu drag de școală! De ea profită cei mânați de interese pecuniare!
storcatorul de rufe pune strangatori de lapte, el e victima administrarii de tata
Fiecare profesor titular trebuie sa dea examen de confirmare a titularizarii odată la zece ani. După ce își dau gradele pe titulari nu ii mai verifica nimeni. Titularii bine pregătiți accepta, restul sunt fricoși sau comozi. Sunt mulți tineri bine pregătiți, an de an cu note mari la titularizare, locul lor e la catedra. Asa cum mulți titulari sunt profesori de excepție exista și o parte care… a se vedea situația din liceele în care nimeni nu promovează, nu putem da vina doar pe elevi.
Știu ca situația suplinitorilor nu e chiar roz, dar dacă desființăm titularizarea înseamnă să ajungem toți suplinitori și să fim supuși la aceleași umilințe. Nu e o idee bună.
O idee mai bună, este ca suplinitorii care au luat peste 7 la titularizare, dar nu au găsit un post titularizabil, să aibă contract pe durata de viabilitate a postului și nu pe un singur an. În felul acesta nu vor mai trebui să repete examenul în fiecare an și vor avea și ei ceva mai multă stabilitate.
N-am propus desfiintarea titularizarii. Sigur, se pot gasi variante mai rezonnabile, iar dvstra propuneti una.
Nu domnule profesor, odată la zece ani nu e des, iar dacă cineva e competent își păstrează postul, câștiga admirația elevilor și a colegilor.
Stimabile, dupa titularizare am mai dat definitivat si grade si parainspectii si brigazi si aracipuri. Eu cred ca daca eram tont ca titular se prindea cineva. Si mi lua dreptul obtinut cu atata truda prin munca cinstita. Vii dumneata acum cu fel si fel de prostii, frustrat cu siguranta ca nu ai prins post titularizabil. Asta e, nici noi nu am prins din prima. Keep trying!
Domnule draga, sunt titular din primul an de invatamant, scriu asta in textul meu. Dar probabil faptul ca cineva poate denunta un sistem ca fiind pagubos si inechitabil chiar daca beneficiaza de el depaseste imaginatia dumnevoastra si posibilitatile dvstra morale. Iar faptul ca scrieti comentarii la texte pe care nu le cititi si ca incheiati cu rautati ieftine ma face sa fiu fericit ca sunteti titular si ca veti forma generatii de elevi.
Ataci decisiv titularizarea de la inceputul lunii iunie.Pentru metodica predarii disciplinei si psihopeda iti trebuie trei saptamani, batute oe muchie,zece ore pe zi.Nu iesi din casa pana dupa titularizare.Si o jumatate de ora pierduta conteaza in ecuatia pregatirii pt.examen.Si …tiutlarizarea se poate materializa.
@Cosmin M
E o metodă de învățare comunistă, vă înțeleg, nu e nicidecum o ironie, așa ați fost învățat să învățați și să studiați. Tocmai acest stil trebuie schimbat! Foarte folositor că ați indicat ce anume trebuie schimbat.
Cosmin, sunt mulți profesori care învață ca și tine zece ore pe zi, dau examenul, iau nota peste noua dar la disciplina lor nu exista posturi tituarizabile. Dacă ar da examenul și titularii odată la zece ani ai avea șanse sa intri în sistem, altfel ramai suplinitor și cu nota zece. Cunosc mulți profesori cu gradul I, note peste noua la titularizare dar suplinitori.
Cred ca singura solutie ar fi institutionalizarea programelor remediale si de pregatire suplimentara,unde ar putea profesa dascalii care intra in restrangere de activitate sau suplinitorii pentru care nu exista posturi titularizabile.Se vede clar ca numarul populatiei scolare scade de la an la an.Norma didactica sa cuprinda si astfel de ore. De altfel,nu contest ca profesorii sunt foarte bine pregatiti.
Adevărat, câți credeți că au curajul acesta?
Felicitări pentru adevărurile prezentate, pentru sinceritate și pentru deosebita analiza realizata!
Parerea mea e ca acest domn se plictiseste. Si tot baga strambe si baliverne de-astea sustinut si ridicat de cineva la rang de mare jurnalist. Si da, sunt titular. Si nu, titulatura nu mi-a adus mari beneficii. Iata ca titular sau nu, sunt tot o bataie de joc a acestui guvern.
Adevărul deranjează, creează spaime… Articolul e foarte bine scris.
Nu ma plictisesc deloc, domnul meu, fac lucruri multe, diverse si cu rost, imi place sa cred (cred ca o simpla cautare pe google va va lamuri in privinta asta). Nici jurnalist nu sunt, evident, sunt doar un profesor si nici atentie nu caut (edupedu mi-a preluat o postare de pe pagina personala de Facebook, intrebati-i pe ei de ce parerea mea li se pare relevanta). Iar titularizarea ar trebui sa fie si despre un sistem echitabil si despre interesul copiilor, nu numai despre avantajele dumneavoastra sau ale mele (sigur, conteaza si interesele titularilor, dar ele pot fi protejate si in moduri mai echitabile decat cel prezent). Numai bine.
Nu ma plictisesc, de fapt, fac foarte multe lucruri – mai toate legate de educatie – si o simpla cautare pe Google v-ar lamuri. Nu sunt, evident, nici jurnalist, sunt doar un profesor care, (din motive care adesea ii scapa si lui) :), e cautat si citat de presa dedicata problemelor din educatie. Eventual, intrebati-i pe ce de la edupedu de ce au considerat relevanta o postare a mea de pe pagina personala de Facebook. Nu stiu daca titulatura v-a adus mari beneficii (desi, in vremurile astea, un job fara mari emotii nu e chiar putin), dar v-ati gandit vreodata ca poate titularizarea nu e doar despre dumneavoastra si beneficii? Poate are de-a face cu echitatea sau, cine stie, poate chiar cu copiii?