Zilele acestea, la editura Curtea Veche, a văzut lumina tiparului un volum pe care, în calitate de profesor, formator și traducător îmi permit a-l considera un eveniment pentru piața ideilor pedagogice din România: Top class, de Ari Pokka. Ari Pokka a fost președinte al Confederației Internaționale a Directorilor de Școală, precum și al Asociației Directorilor de Școală din Finlanda, după o lungă carieră în calitate de director de liceu și de creator de politici educaționale naționale și internaționale.
În prezent, lucrează în mai multe țări ca expert în educație și conduce propria companie, Institutul Finlandez de Educație. Locuiește în orașul Jyväskylä, cunoscut drept inima educației finlandeze.
Am fost bucuros și onorat să pot traduce în limba română cartea lui Ari, o carte pe care o consider simultan un manifest vizionar și pasionat, o declarație de dragoste fără leac făcută simultan copiilor și educației. Redau mai jos cuvântul înainte pe care l-am scris, cu speranța că Top class își vă găsi un loc de cinste pe raftul oricărui profesor și părinte din România, dar mai ales în mintea și sufletele directorilor de școli veterani, debutanți sau aspiranți. În mâna lor stă o bună parte a destinului educației romanești în anii care urmează.
Cuvânt înainte
Subiectul conducerii şcolilor (al managementului şi leadership-ului educaţional, ca să preiau două romglezisme recente, pe care le-am folosit şi eu în carte din lipsa unor echivalente mulţumitoare) este unul predispus la încruntări sforăitoare şi la textura grunjoasă a limbajului de lemn. Dar textul cald şi uman al lui Ari Pokka, limbajul lipsit de crispări căutate şi de importanţă autoasumată, mă obligă să răspund măcar în parte în acelaşi fel: scriind câteva gânduri din suflet despre aceasta carte care m-a mişcat şi m-a marcat deopotrivă.
Lumea şcolii tinde să se confunde tot mai mult cu lumea în ansamblul ei, practicile de învăţare şi de formare au inundat mai toate reţelele noastre, e tot mai greu să ţinem educaţia între ziduri într-o vreme în care viteza şi transparenţa descriu şi definesc graniţele, tot mai fluide, tot mai evanescente, ale realităţii. Acesta este motivul simplu pentru care directorul nu este şi nu mai poate fi un funcţionar. Tocmai de aceea numai liderii adevăraţi pot să se ocupe de managentul marilor sau micilor probleme şi tocmai de aceea, în ciuda pasiunii mimetice a epocii noastre, e atât de greu să avem doi conducători adevăraţi care să-şi semene până la identitate. Directorul modern trebuie să aibă ceva din ambiţiile fondatorilor de imperii, ceva din modestia eremiţilor, ceva din sociabilitatea fanţilor şi totodată ceva din profunzimea filosofilor. Bun funcţionar şi executor al legii şi al regulilor, sensibil în acelaşi timp la felul în care rigorismul legalist poate schilodi vieţi şi destine. Pragmatic până la sânge, dar entuziast până la idealism. Finanţist cu anxietăţi de contabil, dedicat în mod fundamental lucrurilor care nu se pot cumpăra. Psiholog, sociolog şi om de lume, capabil să-şi facă singurătăţile roditoare. Iubitor al tradiţiei, avangardist prin excelenţă. Şi toate acestea pentru că, în lumea de azi, organizaţiile sunt lumi, cu toată consistenţa, asperităţile şi contradicţiile pe care le presupune ontologia. Lumi cu oameni din carne şi oase, cu graniţe reale, dar şi cu vămi virtuale şi poticniri invizibile.
Într-un anumit sens, menirea şcolii este eternă. E spaţiul unde copiii cresc, uneori cu spasme şi dureri, în condiţii de siguranţă. De aceea, la limită, profesorul, fie el director sau om de catedră, este prin definiţie un prieten. Aş putea spune chiar prietenul absolut, într-un fel radical şi profund în care ceilalţi reuşesc rareori să fie. Prietenul, adică acel om care se pune pe sine, împreună cu toată umanitatea sa, ca sol ferm pentru cel care trebuie să se bucure, să înţeleagă, să cadă, să se rănească, să dispere, să urle (atât de fericire, cât şi de durere) pentru a învăţa şi a se forma. De aceea, de milenii, limbajul pedagogiei nu poate fi despărţit de vocabularul şi imaginarul dragostei. Pe de altă parte, numai cine iubeşte ştie să-i lase cu adevărat pe ceilalţi să plece de lângă el. Aşa după cum ştie să păşească în lături atunci când vine vremea pentru alţii. Actori, retori, stalkeri, agenţi secreţi, maeştri ai observaţiei şi ai bricolajului, toţi şi-au dat mâna în profilul de individ alfa al directorului modern. Da, nu mă feresc de acest termen etologic, pentru că, în sensul riguros al termenului, alfa este întotdeauna individul cel mai lucid, mai curajos, mai afectuos şi mai implicat. Directorii viitorului se vor alege dintre aceşti virtuozi ai politicii şi afecţiunii deopotrivă.
România se află azi într-un moment de tranziţie, de transformare masivă a mentalităţilor, un moment în care vechile impulsuri şi tipare autoritariste de tip top-down se dovedesc, de la o zi la alta, tot mai depăşite şi mai inadecvate. Un suflu nou se aude la firul ierbii şi întreaga mea experienţă din ultimii ani din sistemul educaţional îmi spune că o nouă generaţie de directori, oamenii care pot schimba felul în care sunt conduse şcolile ţării, este pregătită şi aşteaptă. Rămâne ca, în cadrul politicilor educaţionale, să fie implementate moduri de a-i găsi, a-i încuraja, a-i sprijini şi a le crea condiţiile prin care să se dezvolte. Spasmele vecine cu agonia prin care trece de ani buni sistemul nostru educaţional sunt cauzate în parte şi de leadershipul terorii, al reproşului şi al sancţiunii, de marotele vetuste ale unui gândiri ce nu mai încape în epoca noastră. Multe se pot reproşa acestui tip de conducere, dar poate lucrul cel mai tulburător se leagă de constatarea fundamentală că un astfel de management este unul al distanţei, impunând aproape o limită teologică. Directorul viitorului este, dimpotrivă, întotdeauna un om al tribului, dar cu conştiinţa unui cosmopolit.
Traducerea cărţii lui Ari Pokka era o urgenţă într-o ţară fascinată de educaţia nordică, o fascinaţie cu fundamente uneori cvasimitologice sau de-a dreptul false. Cartea este valoroasă sub aspect informativ pentru că oferă o descriere exhaustivă şi riguroasă a mult lăudatului sistem finlandez. Pe de altă parte, ea are o certă valoare stilistică, filosofică şi culturală, nefiind, după cum am spus, cartea unui funcţionar, ci cartea unui vizionar. Sper din suflet să devină o piesă fundamentală în bibliografia tuturor oamenilor curajoşi, competenţi şi implicaţi din sistemul românesc de educaţie.
La final, vreau să spun că m-am simţit onorat şi privilegiat să pot traduce cartea lui Ari Pokka, om cu nenumărate funcţii şi demnităţi de-a lungul timpului, dar, mai mult decât orice, un om de educaţie, un profesor profund şi un director de excepţie. Îi mulţumesc din suflet lui Ari pentru prietenie şi Elenei Lotrean, de asemenea o colegă şi o prietenă excepţională, pentru că mi-a făcut oferta de a traduce cartea şi l-a adus pe Ari în viaţa mea.
Doru Căstăian
Galaţi, 14 septembrie 2021
Prolog (fragment)
Directorul finlandez dispune de un mediu de lucru excepţional. Dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă generală, personalul scolar şi cel auxiliar formează cele mai semnificative concentrări de profesionişti în cele mai multe dintre municipalităţile finlandeze. Chiar şi în orăşelul meu natal, Jyväskylä, care este centru universitar, nu găsim foarte multe arii de activitate în care cei angajaţi să se poată mândri cu un titlu academic, unii dintre ei chiar titluri de doctor.
Profesorii cu un grad înalt de pregătire înseamnă atât provocări, cât şi oportunităţi pentru cei aflaţi la conducerea școlilor. Principala provocare este aceea că foarte multe dintre poncifele tradiţionale ale teoriilor managementului nu ajută foarte mult. Directorul trebuie să ia decizii bine argumentate şi să implice consistent acest personal foarte bine pregătit în managementul şi conducerea şcolii. Mai mult, o şcoală finlandeză nu poate fi condusă pur şi simplu dând ordine. Conducerea trebuie construită pe fundamentul încrederii şi profesionalismului. Pe de altă parte, cu un model operaţional bine construit, şcoala se poate bucura de cele mai bune contribuţii ale profesorilor, iar sarcina fundamentală a directorilor este aceea de a crea oprotunităţi cât mai numeroase pentru profesioniştii autonomi.
Corpul profesoral bine instruit are un rol central în dezvoltarea instituţiei şcolare. Finlanda a reuşit să mobilizeze aptitudinile profesorilor pentru a dezvolta educaţia atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. Din punctul de vedere al directorului, munca de dezvoltare instituţională se referă la împărtăşirea unor cunoştinţe şi abilităţi comune, sarcină care combină o cunoaştere aprofundată a subiectului, resursele existente şi recunoaşterea noilor posibilităţi de învăţare. Este important să se înţeleagă că formele acestui efort de dezvoltare nu sunt rigide, ci se bazează mai degrabă pe distribuţia versatilă a responsabilităţilor şi a aptitudinilor. Un director care a învăţat să împartă cu alţii atât autoritatea, cât şi responsabilităţile, a înţeles pe deplin esenţa profesiei sale.
Profesioniştii care lucrează în orice şcoală din Finlanda se regăsesc strâns uniţi în jurul etosului şcolii, care nu promovează în primul rând competiţia. Deşi, chiar şi în Finlanda, ziarele tind să publice topuri cu cele mai bune licee în fiecare primăvară, atunci când apar rezultatele examenelor de admitere, impactul acestor liste este mai degrabă marginal. Pentru asta, opinia publică merită toate laudele întrucât oamenii înţeleg variabilele sociale din spatele suprasimplificării pe care o propun listele de acest tip. Acesta este un alt mod în care ţara noastră este excepţională în raport cu ceea ce se întâmplă în restul lumii, întrucât, în alte ţări, publicarea unor liste de acest fel înseamnă desconsiderarea completă a anumitor şcoli şi ştergerea oricărei contribuţii reale a directorilor.
__________
Doru Căstăian este profesor de Filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, unde le predă copiilor începând cu clasa a V-a și până la clasa a XII-a. Este publicist, traducător, doctor în filosofie (Universitatea de Vest din Timișoara). Este profesor asociat la Facultatea de Filosofie, Istorie și Teologie a Universității Dunărea de Jos, Galați, precum și profesor metodist al Casei Corpului Didactic Galați.