Doi părinţi din Bihor, care și-au retras de la școală și au decis să-şi educe acasă toţi cei patru copii, au fost trimişi în judecată şi au primit câte 4 luni de închisoare, însă cu amânarea aplicării pedepsei, relatează Adevărul. Cazul a ajuns în instanță în urma unei reclamaţii depuse de directorul Liceului Teoretic Bratca pentru că în toamna lui 2021 cei doi părinţi şi-au retras din școală cei patru copii de vârstă şcolară, atunci cu vârste de 8, 10, 11 și 13 ani.
Cazul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd (Bihor) la începutul anului trecut, iar părinții au spus în faţa anchetatorilor că au fost nemulţumiţi de măsurile cerute de școală familiei, în pandemie. Concret, s-au declarat nemulțumiți de faptul că, în 2020, copiilor li s-a cerut să poarte măşti la școală, au fost informaţi despre vaccinare și au aflat de trecerea la predarea orelor în sistem online, în condițiile în care nu le-au permis nici până atunci copiilor accesul la internet şi nici la televizor, notează publicația Adevărul.
„Din declaraţia inculpatei, rezultă că au decis retragerea copiilor de la şcoală întrucât nu sunt de acord cu utilizarea internetului, canalele TV media, respectiv cursurile online pe care copiii le efectuau în perioada de pandemie”, spun procurorii în rechizitoriul citat de publicație.
Copiii au fost înscrişi la două forme private de școlarizare din SUA, care le oferă informații părinților care vor să facă homeschooling, precizează publicația. Inspectoratul Şcolar Județean Bihor le-a comunicat procurorilor că forma de învățământ homeschooling nu este recunoscută în România, iar specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor au stabilit că cei patru copii au mari lacune educaţionale, raportat la vârsta lor, iar părinţii nu au pregătirea să îi educe, în condiţiile în care mama lor are 8 clase absolvite, iar tatăl, liceul.
Constituția României prevede la articolul 32 că „dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare”. Tot Constituția statuează că „învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii“. Legile educației din României nu prevăd homeschooling-ul ca posibilitate de școlarizare a copiilor.
Părinții au fost acuzaţi de împiedicarea accestului la învățământul general obligatoriu, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Judecătoria Aleşd a condamnat fiecare părinte la câte 4 luni de închisoare, dar judecătorul a decis să amâne pe o perioadă de supraveghere de 2 ani aplicarea pedepselor, ceea ce înseamnă că vor rămâne şi cu cazierele nepătate, notează Adevărul. Poate că, în acest fel, cei doi „vor pune în primul plan nevoile minorilor”, şi „vor lăsa la o parte motivele invocate relativ la consecinţele negative ale accesului copiilor la dispozitivele electronice de comunicare”, se explică în hotărârea judecătorească.
Cei doi soţi au fost obligaţi să presteze câte 40 zile de muncă în folosul comunităţii. Verdictul judecătorilor mai poate fi atacat de procurori şi de cei doi părinţi în termen de 10 zile de la comunicat.
În urmă cu un an, în urma unei anchete realizate de Adevărul pe tema retragerii de către părinți a mai multor copii din școli, Ministerul Educaţiei le-a cerut Inspectoratelor Şcolare din toată ţara să facă verificări în şcolile publice şi private (acreditate) pentru a identifica situaţiile în care elevii au renunţat la sistemul clasic de educaţie în favoarea sistemului de tip homeschooling, nerecunoscut în ţara noastră. Ministerul, prin adresa semnată de secretarul de stat Sorin Ion, le-a cerut şcolilor ca în situaţia în care identifică astfel de cazuri să sesizeze Poliţia şi Direcţia de Asistenţă Socială.
Foto: © Flynt | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
30 comments
„DGASPC Bihor au stabilit că cei patru copii au mari lacune educaţionale, raportat la vârsta lor”.
DGASPC nu-i vede și pe cei 40% analfabeți funcționali scoși pe bandă de sistemul românesc de educație? Pentru ei cine face pușcărie? Părinții? Profesorii? Sigur nu politicienii, miniștrii sau șefii de sindicate.
Justiția a condamnat la închisoare pe unii pe motiv că i-au văduvit de acces la educație pe copii. Dar din moment ce școala românească nu mai e capabilă să ofere acces la educație se justifică această decizie? În Romanistanul formelor fără fond școala e obligatorie, iar educația e opțională, căci cele două clar sunt chestiuni absolut distincte.
Problema de logica, parintii nu au sustinut nicio secunda ca ii homeschooliaza pentru ca nu ar fi multumiti de scoala ori profesori,ci pentru ca scoala romaneasca contravine ideilor lor multe si fixe.
Dacă școala contravine ideilor lor, înseamnă că, prin definiție, sunt nemulțumiți de școală.
Nu văd unde e problema în a avea idei multe. Dar nu sunt procuror ce-i drept. Poate nu strica și un dosar penal pentru infracțiunea de a avea prea multe idei.
A avea idei multe si fixe de natura de fanatism religios, medical si alte extreme, nu e totuna cu fi nemultumit de scoala in sine. Mai lipseste sa spui ca pt aia de nu fac transfuzii pentru ca gandesc fixist din ratiuni pur religioase e de vina spitalul. Tu ai citit articolul? Oamenii au niste conceptii ciudate: nu permit accesul la tv, internet, scoala online, scoala fizica. Sunt contra multor chestii firesti in ziua de azi. Or fi sectanti sau cine mai stie ce…
N-au cum sa-i descopere pe cei peste 40% analfabeti functional de vreme ce nu poarta fiecare ,,exemplar” cate-un ecuson pe care sa fie mentionat ,,aici se afla unul dintre multii analfabeti functional ai patriei” care dupa ,,absolvirea” scolilor isi v-a rezolva ,,repartizarea in campul muncii” cel putin intr-o ,,institutie” de genul pcasdg. Da’ sigur, sigur ar putea sa-i descopere pe cei peste 17% care abandoneaza ,,scoala obligatorie” pana sa apuce sa faca 15 ani si sa fie cuprinsi in rezultatul popularului test pisa de care nu mai vorbeste nimeni. Cu privire la ,,apartinatorii” acestora nu se preocupa ,,instantele” sa le dea ,,câte 4 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei” ? De, ,,e multi” nene de ,,condamnat” …
Alma, ești penibilă când o faci pe mama aceea ,, lanalfabetă cu opt clase” când tu nu le ai nici pe cele patru (când trebuia să înveți să scrii)!
n am făcut analfabet pe nimeni, am spus doar că are 8 clase (vezi știri)…dumneavoastră jigniți și tutuiți,păcat că va autointitulați “cadru didactic”….deh…vrabia malai visează ( rog citiți cu atenție ce scriu cei din jur și nu le puneți în gură vorbe pe care nu le au spus)
Va doresc liniște și nu va mai citesc postările,nu merita efortul:)
Atât că, după cum a comunicat Inspectoratul Şcolar Bihor, la solicitarea procurorilor, forma de învățământ homeschooling nu este recunoscută în România, iar specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor au stabilit că cei patru copii au mari lacune educaţionale, raportat la vârsta lor, iar părinţii nu au pregătirea să îi educe, în condiţiile în care femeia are 8 clase absolvite iar soţul ei, liceul. (Adevărul.ro)
deci controlați va și nu faceți acuzații gratuite! (e bine sa verificați informația din mai multe surse).
cu apucături totalitare devine din ce în ce mai agresiv la adresa cetățenilor.
În țara în care abandonul școlar este la cote maxime, iar învățământul este la pământ, mi se pare ipocrit să-i condamni la pușcărie pe unii care vor să-și educe copii acasă. Dreptul la educație nu e același lucru cu obligația la educație.
Statul criminal, esti antivaccinist, antimasca, esti fan Sosoaca, Olivia Steer si Dan Negru si votezi in 2024 cu AUR, este? Cand traiesti intr-o societate, te supui regulilor ei. Nu-ti convine si ai rebeliuni in cap, ascunde-te intr-o pestera si devii pudtnic sau traieste in jungla, capisci?!
Că m-am luat după autorități. Dar, ținând cont de numărul de decese în exces post pandemie înregistrate în toată lumea, încep să-mi pun întrebarea dacă am făcut alegerea potrivită.
Nu te poți ascunde în peșteră, se pare, pentru că te bagă milițienii la pușcărie pe motiv că îți încalci singur dreptul la libertate.
Așa ar fi trebuit să facă și cei din 1989, nu? Aveau rebeliuni în cap, nu se supuneau regulilor, deci corect era să se retragă în peșteri … vai de voi, ăștia care vă credeți liberi și că trăiți în democrație, dar democrația asta să fie numai cum vreți voi și să le spuneți voi altora cum sa trăiască !!! Nu doar că nu sunteți în stare să gândiți liber, dar nu îi lăsați nici pe alții. Cine nu e cu sistemul e împotriva noastră, nu?! Pff, am mai trăit asta și nu mai vreau. Legile sunt făcute pentru oameni, nu împotriva lor. Daca nu sunt bune sau nu mai corespund realității actuale, pot și trebuie să fie schimbate. Dar mai întâi oamenii trebuie să înceapă să gândească și asta pare că e greu, cere efort, mai bine le spun aia de sus ce sa facă și ei se încolonează și se vaccinează, pardon, executa. Si când te gândești că cei de la revoluție au murit, bieții de ei, că voiau să nu le mai spună ăia de sus ce sa facă, voiau să decidă pentru viața lor. Cruntă ironie sunt vremurile astea!
nu e niciun stat criminal, e vorba de niste părinți inconștienți care au decis că nu și mai trimit copiii la școală …mama,se pare,specialista in pedagogie,avea 8 clase
Nu există legislație care să dea dreptul părinților să-și școlarizeze copiii la domiciliu. Ce crezi d-ta că e bine și moral sunt opiniile d-tale și n-au nicio putere legală. Iar termenul de închisoare dat părinților e cu suspendare, deci frecție la picior de lemn, doar un fel de avertisment.
O zi bună.
Trebuia acordată o pedeapsă mai mare și cu executare. Poate chiar și cu execuție.
Cum își permit părinții să-și educe copiii după cum cred ei de cuviință și nu cum vor niște birocrați de mâna a 14-ea puși în funcție pentru că-s membri de partid? Asta e o ofensă de neiertat la adresa statului și duamnei Deca.
am citit știrea și pe G4media. înaintea acestei știri era una cu niste fete de 14-17 ani care aveau copii, fete născute la rândul lor din mame minore, fete care nu folosiseră mijloace contraceptive pentru că nu știau că există. a, și renunțaseră la școală sau nu fuseră niciodată la școală. eu cred că ar fi mai util ca cineva să sesizeze autoritățile cu privirile la cazurile alea, să fie amendați și trimiși la închisoare părinții fetelor respective, nu ai unor oarecare ce vor, de bine, de rău, să îi învețe ceva pe copii și să le transmită valorile personale.
+ azi dacă ai EduBoom sau o platformă similară, nici nu îți trebuie mai mult de 8 clase pentru a învăța ceva copilul. Nici profesorii nu dau pe dinafară de entuziasm și cultură la școală, cel puțin la școală copilului meu.
poate ar fi bine sa l mutați la o școală cu profi mai entuziasmați. Sau nu.:))
Sa educi …cu cei “7 ani de acasa” este una (si nu le reuseste tuturor parintilor, uneori indiferent cata scoala au aceia), dar ca sa scolesti pe cineva trebuie sa ai tu insuti invatatura la nivel calificat!!
Se discuta de mult timp despre sanctionarea parintilor care nu-si dau copiii la scoala in invatamant obligatoriu si nimeni nu facea nimic. Unde-i lege, nu-i tocmeala. In Romania nu exista reglementat niciun homeschooling, ca nu poti tu, parintele, multilateral dezvoltat sa stii toate materiile la nivel de profesor cu studii in domeniu. Bravo, in sfarsit cineva si-a facut datoria! S-o scuture putin si pe bigota antivaccinista care a fost la HiQ. Si aia are aere de profesor universitar supraspecializat si tine copiii acasa si nu-i da la scoala.Nu inteleg, statul aplica legea preferential? Pentru unii muma, pentru altii ciuma?Sau daca ai topait pe scene nu poti fi sanctionat precum tata Floarea din deal care nu-si trimite copiii la scoala?
Lege făcută cu dosul. Este dreptul fiecărui părinte să își educe copiii așa cum dorește. Ca și Dana Nălbaru, acești părinți, au demonstrat că sistemul de învățământ de stat este praf, depășit, învechit și care nu pregătește copiii pentru viața de după școală și acum legea îi condamnă pe nedrept. Eu susțin sistemul de învățământ homeschooling și pe cel privat, două sisteme în care copiii nu sunt stresați și tracasați de profesori și de tot felul de specimene de colegi, din alte categorii sociale.
Dana Nălbaru are și ea doar 8 clase, ca mama din articolul de mai sus? Iar dacă Nălbaru e căsătorită, soțul ei are doar liceul, ca tatăl din articolul de mai sus?
Cam cât de ”pregătiți” sunt astfel de părinți să facă ceea ce trebuie să facă un părinte bine intenționat care-și școlarizează copiii acasă? S-ar putea să nici nu înțeleagă ce teme au de rezolvat copiii, asta dacă au măcar o vagă idee despre curriculum și cum trebuie urmat cu strictețe, după ce l-au stabilit…
Dar pierdem vremea – Oana M ar putea la fel de bine să fie doamna din articol, convinsă că deține dreptatea și adevărul absolut și că toată lumea e pornită împotriva ei și-i vrea răul.
Morala: Luați-vă pastilele la timp, după prescripția medicului. Nu faceți ca Oana M!
>>tot felul de specimene de colegi, din alte categorii sociale.
Femeie, uită-te în oglindă și plângi.
Cucoană, când mă uit în oglindă, zâmbesc, pentru că am făcut tot ce este omenește posibil, să duc o viață mult mai îndestulată decât alții.
oana, aia nu e oglinda, e monitorul de la injectomatul de la tine din salon.
Burta plină, mintea goală. Se vede, madam.
Nu sunt de acord!
Oare copiii nu vor fi mai afectați de faptul că părinții lor vor face închisoare, decât că au fost retrași de la școală? Nu vor fi afectați psihic? Acestea sunt traume psihice mult mai mari! Pentru asta cine plătește?
Se numeste analfabetism functional cand nu reusesti sa intelegi textul citit.
Mă bucur că te-ai ,,autosesizat”!
Bine că în alte țări se poate…
P.S.: Habar nu ai de multe lucruri… No comment!
În alte țări se pot multe alte lucruri, nu doar homeschooling – nu te văd agitându-te că în România nu există drepturile respective (cum ar fi nediscriminarea la căsătorie a persoanelor aflate în relații cu alte persoane de același sex, de exemplu).
În România nu se poate homeschooling, punct. Nu există ”doar dacă… (altceva)”. Deci părinții trebuie să respecte legile așa cum sunt, nu după ureche. Închisoare cu suspendare e exact zero, oricum.
PS Iar motivele invocate de părinți pentru a împiedica școlarizarea legală a copiilor lor sunt ridicole. Suntem în secolul 21, nu în epoca bronzului.
👍
nu fac nicio închisoare,instanta le a amânat sancțiunea:))