Doi din trei tineri înscriși la Bacalaureatul de toamnă sunt din promoția 2023. Examenul începe miercuri în 137 de licee

Foto: grafic edupedu.ro

Peste 33.900 de candidaţi s-au înscris la bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. „Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidați provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidați sunt din promoţiile anterioare”, mai scrie instituția în comunicat.

Prin comparație, sesiunea din acest an are cel mai mic număr de înscriși din ultimii 18 ani.

Raportat la cei prezenț din promoția curentă, cifrele arată o prezență similară cu cea de anul trecut.

Probele scrise se vor desfășura în 137 de centre de examen, după următorul calendar:

Probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale) au fost echivalate/recunoscute în perioada 7 – 11 august.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 25 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (26 – 28 august), vor fi comunicate în data de 29 august

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

Ministerul Educației mai amintește că la această sesiune a examenului național de bacalaureat lucrările vor fi evaluate digitalizat.

Exit mobile version