DOCUMENTE Lista organizațiilor județene care au cerut demiterea lui Silviu Morcan de la conducerea Consiliului Național al Elevilor. Morcan, către semnatari: „Demisia aceasta nu este din motive personale, așa cum se întâmplă de obicei, ci este din motive principiale”

2.835 de vizualizări
Silviu Morcan / Foto: gov.ro
Mai multe documente și comunicări interne ale Consiliului Național al Elevilor, trimise către Edupedu.ro, arată că 15 organizații județene și de sector ale CNE au cerut oficial, într-o adresă prezentată în Adunarea Generală din 22 ianuarie, demiterea lui Silviu Morcan din funcția de președinte al CNE. Văzându-se în fața acestei situații, Morcan a scris o postare de un grup intern al CNE în care i-a acuzat pe semnatarii adresei de „jocurile de putere”, „șerpării”, „bisericuțe” și „ipocrizie” și a spus că își depune el demisia, „nu din motive personale”, „ci din motive principiale”. Amintim că mesajul oficial transmis de Morcan presei a fost că și-a dat demisia „din motive personale”. Alegeri pentru un nou președinte CNE se vor desfășura în 45 de zile de la data demisiei lui Morcan, în momentul de față interimar este secretarul CNE Robert Avram.

Sursele care trimis documentele susțin că „această mascaradă a fost regizată și pusă în practică de așa-zișii „salvatori ai CNE-ului” – Rafael Bologa și Tudor Miu.” Rafael Bologa este președintele Consiliului județean al elevilor (CJE) din Suceava, iar Tudor Miu este președintele CJE Vâlcea. Contactat de Edupedu.ro pentru un articol cu dezvăluiri despre demiterea lui Morcan, pe care l-am publicat pe 25 ianuarie, Bologa a declarat atunci că îi este „recunoscător oricărui elev care se implică în mișcarea de reprezentare, implicit fostului președinte Silviu Morcan”. Sursele care ne-au trimis documentele după publicarea articolului inițial au spus că „declarația domnului Bologa din articolul publicat de dumneavoastră este o abureală, făcut doar de dragul de a fi făcut și de a da bine la presă.”

De asemenea, persoanele care au trimis documentele mai spun că „nu a existat nici un fel de pact făcut cu ministerul, această informație este complet falsă. La ședințele respective dintre Ministerul Educației și CNE a participat Biroul executiv al CNE (Silviu, secretarul executiv și vicepreședinții).” Acestea au mai spus că Morcan „niciodată nu a ascuns mail-uri de pe adresele oficiale ale CNE, toți membri BEx CNE având acces la adresa de la secretariatul CNE”.

  • Amintim că Edupedu.ro a scris marți că fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Silviu Morcan, ar fi fost demis de către Adunarea Generală a organizației pe care o conducea pentru că ar fi făcut „un pact” cu Ministerul Educației pe subiectul burselor și că ar fi ascuns e-mailuri de pe adresa oficială a CNE, de restul conducerii executive a CNE, potrivit surselor noastre. Silviu Morcan este primul președinte al CNE care este dat afară din organizație, sau care demisionează la jumătatea mandatului. Mai multe detalii aici.

Mai jos, lista organizațiilor județene care au cerut demitea lui Silviu Morcan din funcția de președinte al Consiliului Național al Elevilor:

  • Consiliul Municipal al Elevilor București (CMEB 1, 2, 3, 4)
  • CJE Dâmbovița
  • CJE Cluj
  • CJE Brașov
  • CJE Bacău
  • CJE Botoșani
  • CJE Timiș
  • CJE Mureș
  • CJE Vâlcea
  • CJE Vrancea
  • CJE Covasna
  • CJE Iași

Adresa în care CMEB și CJE-urile au cerut oficial demiterea lui Silviu Morcan în cadrul Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor din data de 22 ianuarie 2022:

„În conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Național al Elevilor, aprobat prin OMENCȘ 3838/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, denumit generic ROF CNE,

Ținând cont de articolul 45 din ROF CNE ce prevede schimbarea din funcție a Președintelui Consiliului Național al Elevilor,

Consiliul Municipal al Elevilor București și consiliile județene ale elevilor mai sus menționate, propun, în unanimitatea semnatarilor, schimbarea din funcția de președinte al Consiliului Național al Elevilor a domnului Silviu-Mihail Morcan.”

Văzându-se în fața unei cereri de demitere, Silviu Morcan a scris într-o postare de pe grupul intern al Consiliului Național al Elevilor că a decis să le înainteze demisia. „Din păcate, când jocurile de putere, șerpăriile, bisericuțele și ipocrizia sunt ridicate la rang de principii de către unii dintre noi, nu pot să mai fiu părtaș la așa ceva. (…) Cu regret vă anunț că demisia aceasta nu este din motive personale, așa cum se întâmplă de obicei, ci este din motive principiale, pentru că politicile din rândul unora dintre voi îmi lasă un gust extrem de amar”, scrie în postarea lui Morcan.

Cum s-a desfășurat ședința Adunării Generale a CNE, conform surselor care au trimis documentele către Edupedu.ro:

„La ora 15:30 se reia ședința, după o mică pauză. Între timp, pe grupurile interne ale CNE circulă o Adresă provenită din partea a 15 CJE-uri (Consilii Județene ale Elevilor). Imediat după acest lucru, aceasta este trimisă pe adresa de secretariat a CNE.

CJE-urile semnatare, au propus BEx CNE introducerea pe Ordinea de Zi a punctului „Organizare internă”. Deja se știa conținutul adresei și ce urma să se întâmple. Propunerea trece cu 30 pentru, 5 împotrivă și 7 abțineri.

Imediat după asta, conform procedurilor, trebuie luat act de ea și discutată. Silviu prezintă conținutul adresei, prin care se cere demisia lui. 

Se deschide lista de vorbitori.

Imediat după acest lucru, mulți din cei prezenți în meeting se înscriu pe listă și încep dezbaterile. Discuția începe în frunte cu CJE-urile semnatare: Dâmboviţa, Cluj, Braşov, Bacău, Botoșani, Timiș, Mureș, Vâlcea, Vrancea, Covasna, Iași. Printre ele se află și Consiliul Municipal al Elevilor București.

Apar părerile pro și contra. CJE-urile semnatare invocă lipsa transparenței (discuțiile de la minister, banii gestionați din granturi, diferite platforme interne inexistente).

CJE-urile pro Silviu – de altfel și singurele care au reușit să gândească în ședința respectivă, și-au spus și ele punctul de vedere.

Pe lista de vorbitori se înscriu și persoane din BEx CNE. Pe lista de vorbitori se regăsește domnul Rafael Bologa, actualmente vicepreședinte în cadrul CNE. Acesta prezintă o dramă de neînchipuit, un discurs lacrimogen, unde este blamat Silviu. Acesta invocă că niciodată nu a fost transparent – lucru care este complet fals.

În acel timp, Rafael discută despre o ședință de la Ministerul Educației unde voiau si alți membri BEx să participe, dar s-au lovit de refuzul lui Silviu. Acesta a cerut sesiune online, dar Silviu ar fi spus că nu există link de meet făcut. Rafael ca să prezinte în fața AG-ului cât de „nesimțit” este Silviu, partajează ecranul cu lista mail-urilor de pe contul de secretariat al CNE, unde prezintă mail-ul respectiv.

Aici apare suspiciunea domnului Rafael, că dacă voia sa participe la ședința respectivă, se putea, acesta având acces la mail, corect? La finalul discursului acesta spune că nu s-ar fi așteptat la așa ceva din partea lui Silviu și că prietenia dintre ei nu mai există.

Declarația domnului Bologa din articolul publicat de dumneavoastră este o abureală, făcut doar de dragul de a fi făcut și de a da bine la presă.

Imediat după intervenția domnului Bologa, apare și intervenția domnului Tudor Miu – vicepreședinte. De asemenea, și acesta îl blamează pe Silviu din toate punctele de vedere, etc.

Ceilalți membri BEx se înscriu la cuvânt, ceilalți vicepreședinți îi iau apărarea.

În concluzie, această mascaradă a fost regizată și pusă în practică de așa-zișii „salvatori ai CNE-ului”: domnul Rafael Bologa și Tudor Miu.

Într-adevăr nu a existat presiune pentru Silviu să fie demis, dar a exista ura celor doi membri din BEx + ai altor președinți de CJE-uri care au candidat în la Adunarea generală din vară (care au la activ mai multe candidaturi respinse).

Circulă povestea că Rafael și Tudor ar fi pus la cale această poveste prin racolarea CJE-urilor, pentru a putea semna o asemenea adresă ca să-l demită pe Silviu.

Înainte de votul final, în timpul procedurii de vot, Silviu își anunță demisia pe grupul intern al Adunării generale – nu din motive personale așa cum circulă pe internet, ci cum a anunțat și el și din cauze principale.

Așadar, Silviu nu și-a depus demisia din motivele personale, ci din motivele principale după care este condusă structura – Adunarea generală fiind organul suprem decizional. Anumite personaje dubioase din cadrul Adunării generale (președinții de Consilii Județene al Elevilor) au condus la mult-dorita demisie a lui Silviu.

Totul s-a întâmplat fulgerător, în 4 ore. Putem spune că o structură întreagă a căzut în 4 ore.
Până atunci, noile alegeri se vor desfășura în următoarele 45 de zile.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiade școlare 2024. Etapa națională pentru olimpiada de Istorie ar urma să înceapă pe 27 aprilie, la Brașov, potrivit Inspectoratului Școlar Vaslui / Calendarul concursurilor 2024 nu a fost încă publicat de Ministerul Educației

Etapa națională a olimpiadei școlare naționale de Istorie ar urma să se desfășoare între 27 aprilie și 1 mai 2024 la Brașov, potrivit unui document al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)…
Vezi articolul

Ligia Deca: Raportul preliminar în cazul Şcolii Nicolae Titulescu arată o serie de abateri de la procedură. Inspectoratul urmează să demareze procesul de cercetare disciplinară / Am trimis corpul de control la școală și inspectorat

„Raportul preliminar al inspectoratului ne sesizează o serie de abateri de la procedură. Inspectoratul urmează să demareze procesul de cercetare disciplinară. În plus, am decis ca începând de astăzi să…
Vezi articolul