DOCUMENTE: Cum funcționa rețeaua informatorilor-copii, construită de fosta Securitate. Raport informativ din 1989, despre cum erau monitorizate școlile dintr-un județ din Ardeal

1.205 vizualizări
Sursa: G4Media.ro
Recrutarea copiilor și transformarea lor în informatori a reprezentat o practică obișnuită a fostei Securități, iar monitorizarea informativă a școlilor și a liceelor, o prioritate. O spun o serie de documente inedite consultate de G4Media, care arată cum funcționa întreaga poveste, dar și ce urmări generau delațiunile infantile, deseori inconștiente, ale celor mici.

Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a declarat că minorii recrutaţi de Securitate în anii ’80 reprezintă una dintre cele mai sinistre teme care se găsesc în arhiva CNSAS, precizând că iniţial a crezut că este vorba de 10.000 de copii care au fost colaboratori, dar crede că numărul acestora este cel puţin dublu.

”Vezi scrisul ăla de copil chinuit caligrafic de multe ori, mai ales la ţară, şi inocenţa cu care fac rău, oarecum. Deci spun lucruri grave cu cea mai mare seninătate. Adică nu simţi nicio reţinere pentru că o fac cu convingerea că e ceva foarte bun, foarte corect. Deci vezi minţile unor copii făcute praf. Adică, corupte. Este o corupere de minori asta pentru mine” a spus Geanina Nagâț, citată de News.ro.

Raport informativ al Securității. Studiu de caz: Alba

Un raport privind ”stadiul muncii în problema tineret-învățământ”, datat 15.06.1989, descrie pe larg situația într-un județ din Transilvania: la Alba.

”Din totalul de 169 de școli generale, 156 sunt deservite de Serviciul de informații interne, iar 13 licee, 12 școli profesionale și 11 școli generale, precum și Institutul de subingineri din Cugir de către Serviciul de contrainformații economice (…).

Obiectivele din sfera de preocupare a aparatului de securitate sunt asigurate cu un potențial informativ format din 276 de surse, din care: 34 informatori, 221 persoane de sprijin, 6 rezidenți și 10 gazde de întâlniri.

Unitățile școlare din județ mai sunt încadrate cu încă 28 de surse (19 informatori, 7 persoane de sprijin și 2 rezidenți” pe linia altor probleme și servicii” se arată în documente, care au fost în trecut parte a unei expoziții publice.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


2 comments
  1. După revoluție
    Ministerul. Educatiei a fost condus de miniștrii ai vremurilor roșii.
    Avem tineri care ar putea conduce. Ministerul. Educației cu succes…..
    De ce nu au acces în funcții?!

  2. Și acum lucrează la fel.Sa nu credeți ca odată cu comunismul metodele acestea de informare-spionare au dispărut.Cea mai mare greșeală a fost acceptarea foștilor securiști in posturi de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației: Școlile sunt pregătite să înceapă anul școlar / În locul orelor de educație fizică și sport, peste rata de 2 la mie, când va veni frigul, elevii vor face alte tipuri de activități, poate educație pentru sănătate

Școlile sunt pregătite să înceapă anul școlar, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely, la Radio România Actualități. Oficialul a mai spus că, peste rata de infectare…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2024. Regulamentele actualizate pentru Olimpiada Națională de Franceză și pentru Olimpiada de Limbi romanice – spaniolă, italiană, portugheză, au fost publicate de Ministerul Educației

Regulile specifice de organizare a Olimpiadei Naționale de Limba Franceză (ONLFR) și a Olimpiadei Naționale de Limbi Romanice (ONLR) 2024 au fost publicate de Ministerul Educației. Etapa județeană va fi…
Vezi articolul

Gest sfidător al Guvernului Ciucă. Dan Cărbunaru a prezentat astăzi aceeași ofertă de aseară, în timp ce mii de profesori protestau în stradă, respingând-o: Salariile profesorilor vor crește doar când este definitivată legea salarizării

Cu 30 de minute înainte de răspunsul oficial al sindicatelor privind oferta Guvernului de miercuri seară pentru personalul din învățământ, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut o…
Vezi articolul

Autorul unei teze de doctorat pentru care a fost constatat plagiatul și cel care dorește să renunțe unilateral la titlul de doctor trebuie să restituie banii de școlarizare – propuneri PNL “agreate” pentru modificarea proiectelor de legi ale educației, anunță Sorin Cîmpeanu

“A fost agreată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat,…
Vezi articolul