Pentru bursele de performanță și bursele de merit nu se depun cereri, însă pentru restul burselor, părinții trebuie să depună anumite cereri și acte, în funcție de tipul de bursă la care se încadrează elevul, potrivit Ordinului ME 5.379 2022, publicat în Monitorul Oficial, luni, 12 septembrie 2022.
Criterii pentru bursa de performanță
Bursele de performanță se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:
- au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
- s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;
- au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, organizate de Ministerul Educației;
- au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.
Lista competițiilor școlare naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanță este aprobată și publicată anual de Ministerul Educației. Vezi aici lista acestora, în anul școlar 2021-2022. Pot primi bursă doar elevii promovați la toate disciplinele, la finalul cursurilor din anul școlar anterior.
Criterii pentru bursa de merit
Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:
- au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate/an în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasa a IX-a;
- au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a;
- au obținut locurile I, II sau III la etapele județene/zonale în cazul învățământului vocațional de artă ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
- au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.
Lista competițiilor școlare naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de merit este aprobată și publicată anual de Ministerul Educației. Pot primi bursă doar elevii promovați la toate disciplinele, la finalul cursurilor din anul școlar anterior.
Pentru bursele de performanță și bursele de merit nu se depun cereri
Bursele de performanță și bursele de merit se acordă pe baza rezultatelor obținute de elevi, atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul la nivelul unității de învățământ, de pe documentul doveditor pentru componența lotului de pregătire sau de pe diplomele obținute la competiții, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Art. 11 și Art. 8.
Criterii pentru bursa de studiu
Se acordă elevilor cu media generală a anului școlar trecut (2021-2022) între 7,50 – 9,50 și care au cumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar trecut, dacă, în ultimele 3 luni, venitul lunar pe membru de familie nu depășește venitul net minim pe economie (1524 lei). Pentru clasa a IX-a, se ia în calcul media de admitere la liceu și numărul de absențe din clasa a VIII-a.
Pentru clasa a V-a, bursa se acordă dacă elevul a obținut calificativul Foarte Bine la toate disciplinele și nu a înregistrat mai mult de 20 absențe nemotivate în anul școlar 2021-2022.
Documente necesare pentru bursa de studiu:
- Cerere tip
- Documente pentru venit (pe ultimele 3 luni):
- adeverință de salariat/ talon de pensie pentru toți membrii familiei (inclusiv frați/surori care lucrează),
- declarație ANAF că nu realizează alte venituri,
- declarație notarială că nu are terenuri în proprietate pentru toți membrii familiei (unele școli cer)
- acte doveditoare, dacă unul din părinți nu susține financiar copilul
- copie certificat de naștere sau act identitate al copilului și certificate de naștere de la frați/surori aflați în întreținere
- Extras cont
Model de cerere bursă de studiu 2022:
Burse de ajutor social
Pentru bursa de ajutor social se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii, cu excepția burselor școlare și universitare, conform noilor reguli.
Art. 15. — (1)
a) Bursă de ajutor social pentru venituri mici
Documente necesare pentru ajutor social pentru venituri mici
- Cerere tip
- Documente venit (pe ultimele 12 luni):
- adeverință de salariat/ talon de pensie pentru toți membrii familiei (inclusiv frați/surori care lucrează),
- declarație ANAF că nu realizează alte venituri,
- declarație notarială că nu are terenuri în proprietate pentru toți membrii familiei,
- acte doveditoare, dacă unul din părinți nu susține financiar copilul,
- copie certificat de naștere sau carte identitate copil și certificate de naștere de la frați/surori aflați în întreținere
- Extras cont
b) Bursa de ajutor social pentru:
- elevi orfani,
- elevi aflați în întreținerea unui singur părinte (copil pentru care instanța de tutelă a hotărât exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, nefiind stabilit modul de îndeplinire a obligației de întreținere a celuilalt părinte — pensie de întreținere; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană),
- elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială
Documente necesare:
- Cerere tip
- Copie certificat de naștere al copilului
- În funcție de caz: copie după certificatul de deces al părintelui, hotărârea instanței de tutelă, declarație pe proprie răspundere, că nu primește pensie de întreținere din partea celuilalt părinte, acte doveditoare adopție, acte doveditoare măsură de protecție socială, respectiv plasament/plasament de urgență
- Extras cont
Model de cerere pentru bursa de ajutor social pentru elevi orfani, crescuți de un singur părinte sau abandonați:
c) Bursă de ajutor social-medicală
Bursa medicală este o bursă de ajutor social care se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital.
Documente necesare pentru bursa medicală:
- Copie certificat de naștere elev;
- Certificat medical eliberat de medicul specialist și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar (Tip A5);
- Certificat de orientare școlară nr. … (unde este cazul)
- Certificat de încadrare în grad de handicap (unde este cazul);
- Copie CI părinte/tutore;
- Copie hotărâre judecătorească tutore (după caz)
Model de cerere pentru bursa de ajutor social pentru elevi orfani, crescuți de un singur părinte sau abandonați:
Citește aici informațiile complete despre criteriile de acordare, în funcție de boală.
d) Bursă de ajutor social de transport pentru domiciliu în zonă rurală, unde nu există școală (numai pentru elevii din clasele pregătitoare – VIII)
Se acordă elevilor din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu și nu este condiționată de venitul net lunar al familiei.
Documente necesare pentru bursa de ajutor social pentru elevii din mediul rural:
- Cerere tip
- Adeverință de la Primăria localității de domiciliu (rural) că nu există liceu pe raza acesteia
- Copie act de identitate părinți, (cu adresa din mediul rural) copie certificat de naștere copil
- Extras cont
Model de cerere bursă de ajutor social pentru elevi din mediul rural:
Bursa de ajutor social ocazional
Bursa de ajutor social se poate acorda ocazional, o dată pe an, și elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 75% din salariul minim net pe economie, conform art 18 – (1).
Acordarea bursei de ajutor social ocazional se face pe baza documentelor doveditoare prevăzute pentru bursele de ajutor social.
Cuantumul bursei de ajutor social ocazional trebuie să fie cel puțin egal cu cuantumul lunar al bursei de ajutor social.
Precizări importante legate de burse:
Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa de ajutor social pentru luna respectivă, conform Art. 16. – (2).
Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
Elevii care au dreptul să primească atât bursă de performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau acordată pentru o perioadă mai mare.
Elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială.
Elevii care beneficiază de sprijinul financiar „Bani de liceu” sau „Euro 200” pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ ajutor social, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ordin.
Bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacanțelor școlare. Nu primesc bursa de ajutor social pe perioada vacanței de vară:
- elevii care nu au promovat anul școlar;
- elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult 20 de absențe nemotivate/an;
- absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;
- elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.