Marți, pe 15 februarie, de Ziua națională a lecturii, toate cadrele didactice vor face activități de citire cu elevii, indiferent de specializarea sau de ora pe care o au cu elevii/preșcolarii, potrivit unui document trimis de secretarul de stat Sorin Ion, din Ministerul Educației, tuturor inspectoratelor. Este vorba despre orele 11:00 și 14:00, când la toate clasele primele 15 minute vor fi de lectură.
Documentul arată că profesorii trebuie să le recomande copiilor dinainte să aducă la școală o carte preferată sau să ia una cu împrumut de la bibliotecă.
„Începând cu acest an, România are o zi națională a lecturii. Într-o societate în care doar 6,2% dintre cetățeni cumpără cel puțin o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a promova cartea și lectura ca preocupări curente ale tuturor, fie copii sau adulți.
În acest context, marți, 15 februarie 2022, în toate unitățile de învățământ de pe teritoriul României (ciclurile și preșcolar, primar, gimnazial, liceal) programul se va modifica astfel încât la 11:00 și la 14:00, indiferent de disciplina prevăzută în orar, cadrul didactic va organiza la clasa unde este prezent activități de lectură la care să participe toți preșcolari și elevii. Personalul didactic va recomanda, în prealabil, preșcolarilor și elevilor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca unității o carte și să citească timp de 15 minute fie individual, fie în perechi sau grupuri mici de lucru”, potrivit adresei ministerului.
Sorin Ion susține că profesorii nu trebuie să îi asculte pe elevi din ce au citit, ci doar să încurajeze lectura și cititul: „Scopul activității este de a promova obiceiul de lectură și nu presupune discutarea fragmentelor citite sau analiză pe text, ci cel mult informații despre autor și subiect”.
Edupedu.ro a scris pe 3 februarie despre ce activități pot face școlile de Ziua națională a lecturii, sărbătoare nou introdusă prin lege.