DOCUMENT Tarifele de autorizare, acreditare și evaluare externă periodică aplicate de ARACIP, agenția din subordinea Ministerului Educației, au crescut cu 68%, de luna aceasta. Taxele sunt aceleași pentru școlile de stat și private

4.305 vizualizări
Foto: © Grungemaster | Dreamstime.com
Noile tarife practicate de agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele din România, ARACIP, valabile de la 1 ianuarie a.c., sunt cu 68,5% mai mari decât cele valabile până la 31 decembrie 2020, stabilite în 2018. Aplicabile de la 1 ianuarie, tarifele actualizate au fost aprobate pe 20 ianuarie a.c., potrivit documentelor publicate pe site-ul instituției.

Tarifele cresc astfel:

  • Tariful de autorizare ajunge la 12.796 lei (de la 7.591 lei)
  • Tariful de acreditare ajunge la 19.194 lei (de la 11.387 lei)
  • Tariful de evaluare externă periodică, inclusiv pentru organizațiile furnizoare de educație care organizează și desfășoară activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară ajunge la 9.597 lei, de la 5.694 lei.

Acestea au ca referință salariul de bază și sunt calculate după cum urmează:

  • Tariful de autorizare – 2 salarii de bază, conform grilei de salarizare, în sumă brută, pentru funcția de profesor, cu grad didactic I și cu vechime peste 40 de ani în învățământul preuniversitar de stat
  • Tariful de acreditare – 3 salarii de bază, conform grilei de salarizare, în sumă brută, pentru funcția de profesor, cu grad didactic I și cu vechime peste 40 de ani în învățământul preuniversitar de stat
  • Tariful de evaluare externă periodică – 1,5 salarii de bază, conform grilei de salarizare, în sumă brută, pentru funcția de profesor, cu grad didactic I și cu vechime peste 40 de ani în învățământul preuniversitar de stat

ARACIP este o instituție care se autofinanțează. Reforma instituției face obiectul unui proiect de hotărâre de guvern aflat în prezent în consultare publică. Potrivit prevederilor acestuia, numărul posturilor în cadrul ARACIP ar urma să ajungă la 75, pe lângă 14 membri ai Consiliului ARACIP, comparativ cu 20 de posturi în prezent, incluzând membrii Consiliului.

Tarife de evaluare ale ARACIP – 2022:
Tarifele de evaluare ale ARACIP în 2018:

Foto: © Grungemaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Ministerul Educației a cerut, cu 13 minute înainte de ședința Consiliului Economic și Social, retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de lege care modifică funcționarea agenției care acreditează școlile – DOCUMENT SURSE
Ministerul Educației anunță că “se pot lua în considerare“ 4 propuneri din cele câteva zeci făcute în dezbaterea publică de luni dimineața, pentru noua organizare a Agenției care acreditează școlile și că așteaptă și altele până marți seara
Dezbatere de formă pe reforma agenției care acreditează școlile și grădinițele – ARACIP, după ce proiectul de hotărâre de guvern fusese deja trimis spre avizare la ministere și CES în forma stabilită de Ministerul Educației. “Facem degeaba propuneri?“, au întrebat reprezentanții ONG-urilor / Tudor Chirilă, către secretarul general al ministerului, Ioana Lazăr: Puneți pumnul în gură oamenilor care încearcă să vorbească

1 comment
  1. Tarife de evaluare periodică… Instituțiile de învățământ nu se acreditează periodic!!! [comentariu editat pentru a înlătura majusculele]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Cheltuielile cu after school-ul, fondul clasei, rechizitele, manualele, serbările și contribuția la paza școlii, incluse pentru prima dată în coșul minim de consum pentru un trai decent al unei familii, indicator pe baza căruia se va stabili anual salariul minim pe economie

Pentru prima dată cheltuielile cu after school-ul, fondul clasei, rechizitele, manualele, serbările, excursiile și contribuția la paza școlii au fost incluse în coșul minim de consum pentru un trai decent…
Vezi articolul

Învăţământul se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă, lege aprobată azi de Senat, cameră decizională. Actul prelungește toate acreditările până la 30 iunie 2021

Învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu, prevede Legea educaţiei naţionale 1/2011 modificată, miercuri, de Senat, în calitate de…
Vezi articolul

“Istorie locală”, în oferta de opţionale a şcolilor orădene, propusă de inspectorul şcolar general, Horea Abrudan: Oradea are deja un manual de istorie locală din 2018, “Călător prin istoria oraşului”

Inspectorul şcolar general Horea Abrudan a solicitat directorilor şi profesorilor de istorie din şcolile orădene cuprinderea în oferta de opţionale a unui opţional de “Istorie locală”, având în vedere existenţa…
Vezi articolul