Sindicatele din Învățământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, cer ministrului Educației plata corectă a personalului nedidactic, potrivit ordonanței de urgență nr. 57/2023, după cum se arată într-un document obținut de Edupedu.ro. „Aplicația EduSal este cea care calculează greșit salariile colegilor noștri – personal nedidactic”, semnalează sindicatele. Sesizarea vine cu trei zile înainte de ziua de salariu.
- Personalul nedidactic înseamnă paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști.
- Marți, 13 iunie, profesorii și elevii au revenit la școală după cele 13 zile de grevă generală. Greva angajaților din Educație a început pe 22 mai și a fost suspendată pe data de 12 iunie, zilele de 1-2 iunie și 5 iunie fiind zile libere legale în sectorul public. La începutul grevei, una dintre revendicări a fost „renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.”
„Având în vedere faptul că aplicația EduSal este cea care calculează greșit salariile colegilor noștri – personal nedidactic, față de aspectele semnalate și de legislația aplicabilă în materie, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „ Spiru Haret” vă solicită respectuos să dispuneți măsurile necesare pentru asigurarea plății corecte, integrale a salariilor personalului nedidactic din învățământ, prin modificarea corespunzătoare a acesteia, în regim de urgență, cu informarea organizațiilor noastre”, se arată în textul sindicatelor.
Conform documentului de mai sus, au fost primite sesizări referitoare la calculul greșit al salariilor personalului nedidactic din învățământul de stat, aferente lunii iunie 2023: „Practic, programul informatic EduSal stabilește că, la salariul de bază prevăzut în Anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 (care este la gradația zero de vechime în muncă), se aplică mai întâi majorarea salariului de bază cuvenită în raport de vechimea în muncă a persoanei, iar salariul astfel obținut se majorează suma de 400 de lei, care trebuie acordată de la 1 iunie 2023.”
Potrivit sindicatelor, „legiuitorului delegat a stabilit expres că salariile de bază prevăzute în Anexa nr. VIII pentru anul 2022 [care, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt la gradația 0 de vechime în muncă] se majorează cu suma de 400 de lei; la salariul astfel majorat, se aplică gradația de vechime în muncă ce se cuvine fiecărui angajat încadrat pe o funcție nedidactică din învățământul de stat, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (4) din același act normativ.”