DOCUMENT Sindicatele din educație: 4.000 de angajați din învățământ riscă să fie concediați

Ziua Internațională a Profesorului

Foto: Pixabay.com

Peste 4.000 de angajați din învățământ riscă să fie concediați, avertizează Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Organizația îi cere premierului Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea Ordinului ministrului educației naționale nr. 4884/2018, care ar avea acest efect. “Li se transmit verbal inspectorilor, la toate întâlnirile cu reprezentanții Ministerului Educației, că trebuie reduse cu precădere posturi didactice de predare”, a declarat Marius Nistor pentru EduPedu.ro.

Marius Nistor, președinte FSE „Spiru Haret“, spune că „după ce, în urma comunicatului nostru din 31 august a.c., Ministerul Educației Naționale (MEN) ne-a acuzat de dezinformare, începând de ieri, în baza OMEN nr. 4884/2018, inspectoratele școlare au trecut la tăierea a peste 4.000 de posturi, majoritatea fiind deja ocupate odată cu începerea anului școlar. Este vorba atât personal didactic de predare, cât și de personal didactic auxiliar și nedidactic”.

Grav este că MEN nici măcar nu a consultat federațiile sindicale cu privire la proiectul de ordin, în condițiile în care legislația în vigoare îl obligă pe acesta să pună în discuția partenerilor de dialog un astfel de act administrativ cu caracter normativ. În condițiile în care doamna prim-ministru nu va lua măsuri pentru blocarea aplicării ordinului, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ va acționa în judecată MEN pentru anularea acestuia“, a anunțat Nistor.

Contactat de EduPedu.ro, Marius Nistor a declarat că “ordinul conține o anexă în care apare numărul de posturi care trebuie reduse în fiecare județ, inclusiv în Municipiul București. Li se transmit verbal inspectorilor, la toate întâlnirile cu reprezentanții Ministerului Educației, că trebuie reduse cu precădere posturi didactice de predare”.

Ministerul exercită presiuni asupra inspectorilor școlari și asupra directorilor, să dispună astfel de măsuri. Avem informația că în Suceava se cere reducerea a 15 posturi din școlile speciale. Se cere ca aceste posturi să fie reduse cu începere din 1 septembrie, deși ordinul a apărut în octombrie. Deci avem colegi care au prestat o activitate în septembrie, care în concepția celor de la Ministerul Educației nu mai trebuie plătiți și trebuie disponibilizați. Ordinul este oricum ilegal”, a continuat Nistor.

Ordinul semnat de fostul ministru Valentin Popa:

Exit mobile version