Adoptarea unei abordări comune, astfel încât salariile cadrelor didactice să ajungă la sumele promise după greva generală, a fost convenită la o întâlnire a sindicatelor din Învățământ cu conducerea Ministerului Educației, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Amintim că salariile profesorilor și ale angajaților din educație sunt înghețate în anul 2025, deși profesorilor le-au fost promise creșteri după greva istorică din mai-iunie 2023, pe o nouă lege a salarizării amânată de atunci.
„La data de 10 ianuarie 2025, conducerile executive ale celor trei federații sindicale reprezentative din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ – au avut o discuție cu conducerea Ministerului Educației și Cercetării”, se arată în documentul FSLI.
Conform informării Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, profesorii și ceilalți angajați din școli sunt nemulțumiți de înghețarea salariilor:
„În cadrul întâlnirii, s-a atras atenția asupra faptului că există o stare de nemulțumire în rândul salariaților din învățământ, cauza fiind măsurile luate de Guvernul României, prin OUG nr. 156/2024, inclusiv cea referitoare la înghețarea salariilor la nivelul celor din luna noiembrie 2024.
În conformitate cu angajamentele asumate de Guvernul României privind evoluția salariilor în sistemul de învățământ, a fost convenit cu Ministerul Educației adoptarea unei abordări comune, astfel încât salariile cadrelor didactice să ajungă la sumele promise după greva generală.”
Reprezentanții profesorilor au discutat, în cadrul întâlnirii din 10 ianuarie, și despre noua lege a salarizării:
„De asemenea, s-a discutat și despre noua lege a salarizării, noua conducere a Ministerului Educației și Cercetării urmând a se implica în elaborarea acestei legi și a susține o mai bună poziționare a salariaților din sistemul de învățământ în grilele de salarizare, comparativ cu cea din Legea nr. 153/2017.”
Recent, Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că „nu există un orizont temporal clar definit în ceea ce privește salarizarea potrivit grilelor negociate în a doua jumătate a anului 2023”.
În documentul sindicatului se arată că acțiunile de protest se vor organiza abia după alegerile prezidențiale:
„Concluziile care s-ar putea formula, dincolo de problemele particulare, ar fi că cel puțin o parte dintre „provocări” nu vor putea fi rezolvate fără inițierea unor proteste, deși, pentru a se evita posibilele acuzații de partizanat politic, acțiuni tranșante în acest sens vor urma abia după alegerile prezidențiale”.
Despre salariile profesorilor
În decembrie 2024, noul ministru al Educației, Daniel David, a vorbit, într-o intervenție telefonică la emisiunea Info Edu de la TVR Info, despre salarizarea profesorilor: „Nu-i vorba de a înlocui salarizarea pe care o avem cu o salarizare pe bază de indicatori, ci de a veni cu anumite bonusuri, dincolo de un salariu decent pe care îl asigurăm pentru acei profesori care obțin performanță (…).”
Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național George Coșbuc din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că profesorii nu sunt plătiți la înălțimea meseriei pe care pe care o practică. „Un profesor nu livrează doar cunoștințe, da, el și educă, face și altceva. Face mult mai mult decât pare la prima vedere. Și apoi, după ce pleacă de la școală, are de corectat și are de evaluat”, a spus aceasta.
„În opinia mea, corect ar fi ca un debutant acum să aibă undeva în jur de 6.000 și ceva de lei, care este salariul lui profesor spre final de carieră”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info. Hăncescu a spus că, în următorii 4 ani, salariile profesorilor ar trebui să se dubleze.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că în 2025 vor fi creșteri salariale pentru profesorii și angajații din Învățământ: „Mai este o diferență de încă 50% care trebuie acordată. A nu se înțelege 50% creștere suplimentară a salariului”. Acesta a spus că „va fi diferența dintre maximul pe care trebuie să-l atingi pe legea salarizării și maximul pe care îl ai în plată în momentul de față.”
În august 2024, George Purcaru, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Ziare.com că în 2025 vor fi majorări salariale de 20%.
„În ceea ce privește partea salarială, așa cum am convenit în perioada grevei, prin Ordonanța nr. 57, până în acest moment au fost aplicate grilele de salarizare. Această ordonanță prevede pentru anul 2025 o nouă creștere salarială. Ordonanța nr. 57 prevede că pentru anul 2024 se acordă doar jumătate din diferență, în ceea ce privește viitoarea lege a salarizării, ce întârzie să apară. Prin urmare, Ordonanța nr. 57 obligă Guvernul să acorde sumele pentru majorări salariale în anul 2025, deci încă 20%. Încă nu avem informații dacă este vorba despre luna ianuarie sau altă lună din 2025”, a spus George Purcaru.
17 comments
nu sunt plătiți la înălțimea așteptărilor lor, că de prestație nu vorbim! Acasă prestează! La negru! La școală doar își pregătesc clientelă! Asta este prestația lor! Vacanțe, cadouri, ore la negru!
Dar cu meditațiile ce faceți? Ați vorbit cumva cum sa le stopati? peste 10000 leu luna fac majoritatea celor care dau ore ! tăcere??? va convine! dar părinților elevilor?
Încă nu “m-am prins” care e treaba cu “profesorul”.
Nu am văzut pe nici o diplomă trecută specilizarea “profesor”.
Nu am înţeles de ce, atunci când trebuie completat un formular, de exemplu, acolo unde scrie subsemnatul cel care semnează ŢINE să scrie “prof”, şi chiar mai mult “Prof”, Cutărescu. Are cineva un CI/BI unde scrie că se numeşte prof/Prof ?
Am lucrat în mai multe mulinaţionale, unde am avut directori care aveau în subordine sute de angajaţi, care erau distribuiţi pe mai multe proiecte, directori care ştiau despre ce e vorba în fiecare proiect şi care chiar aveau task-uri (sarcini de lucru) în fiecare proiect. Directorii din şcolile din România sunt nişte… Puşi politic. Scuze, au ieşit primii în urma concursului. Ei ar trebui să fie primii în şcoală şi ultimii. 8 ore? Ok. 8 ore distribute în intervalul 7-21. Este/Ar trebui să fie o meserie nu o funcţie. Ar trebui verificaţi dacă sunt la şcoală şi la ore, inopinat. DA, în modul în care ar putea reclama că sunt “vânaţi”.
Un profesor lucrează 16-18 ore pe săptămână pentru un salariu platit la 40 de ore. . In rest până să ajungă la 40 de ore cum spune Codul Muncii au altă norma sau plata cu ora și astfel ajunge un profesor de 45 de ani cu gradul I și gradație de merit să treacă de 9000 lei net, indiferent de disciplină pe care o predau.,că este educație fizică,religie sau matematica Daca este corect așa ceva sa răspundă Domnul Ministru . Vor spune că pregătesc lecțiile,trec note in catalog ,dar multe unități sunt digitalizate,inclusiv catalog electronic.
GREVA GENERALĂ ACUM, nu după alegerile prezidențiale… sindicate mizerabile, care faceți în continuare jocurile guvernului…Cum nu scăpăm de guvernul asta imbecil, nu putem scăpa nici de voi? V ați instalat la conducerea sindicatelor din învățământ pe viața? La munca cu voi, nu de la a trăi pe cotizațiile fraierilor…👎👎👎👎👎👎👎👎👎
Nu ne mai lăsăm duși cu preșul la anul și la multi ani…Ajunge! Nu sunteți în stare să obțineți pentru profesori ceea ce li se cuvine prin lege, plecați sa vina alții care pot…Au trecut 2 ani de la ultimele minciuni…când se va face vreodată legea salarizării…nu mai putem trăi până atunci cu salariile astea mizerabile din învățământ…Vrem acum ceea ce nu se cuvine prin lege OUG 156/2024…ACUM! NE AM SATURAT DE MINCIUNI SI DE O SA ….
Mai repede, fosilelor! V au luat o înainte Metrorex, polițiștii, etc.Noi avem din 2023 o lege data după grevă generală, de care trebuia să vă ocupați de atunci, înainte de orice… Profesorii s au saturat sa facă munca patriotică la catedra… De fiecare data ne ați lăsat baltă, după ce v a cumpărat guvernul…Va suna ceasul și vouă …tik-tac! tik-tak
Observ ca in învatamant se discuta doar de categoria ,,didactic,,…dar de celelalte de mai jos ,nimic. In cresele din Romania categoria ingrijitoarelor sunt considerate tot NIMIC.
Dar cu parere de rau pe spinarea noastra se tin aceste institutii. Nimeni nu face o verificare prin cresa sa vedeti cum se munceste si cine sta. Educatoarele ptr 5 ore primesc 5300 net in mana iar pe cumul 9000 net. Tura de dupa amiaza este platita practic degeaba. Copiii dorm dupa care pleaca acasa. Si uite asa mai primesc 4000 lei degeaba. Noi le consideram lupul la oi…in conditiile in care stau cu noi permanent pe grupa. Iar noi ingrijitoarele suntem peste tot….marfa, curatenie, paznici, copiii si tot ce tine de acestia. Si asta ptr 30pp net. Numai spun ca fara spor. Judecati si voi daca aveti creier. Domnule ministru oare stiti cumva despre ce vorbesc?. puteti sa ganditi cu capul acest aspect?
Sa va fie rusine….😡😡😡😡
Titular în 3 școli ( urban si rural), o clasa simultan, 14 ani vechime în învățământ, grad didactic Def., salariul net e de 5100 lei. Un invatator Debutant care abia a absolvit liceul Pedagogic în 2024, fără vechime, fără grad, fara studii superioare evident,
are 4500 lei net. Deci?
De ce se dau fluturașii de salarii capsati ? De ce nu sunt afișate salariile în văzul tuturor asa cum cere legea și cum unele instituții o și respecta? De ce angajările sau eliberarea unui post nu e “transparenta “?
Astia se bat pe nimicuri.
Normal, ar trebui ca aceasta meserie sa revină la demnitatea pe care o avea, la pachet insa cu revenirea la un nivel normal de responsabilitate.
Iar demnitatea înseamnă si salarii real mari, dar doar cu existența unei strategii clare care sa repună pe un făgaș normal educația.
Fără intervenții ale diferitelor asociații de elevi/părinți/bunici/primari si mai știu eu ce alte pseudo-asociatii. Desigur, opinia lor este importanta, dar nu trebuie sa fie litera de lege. Când ai intervenții din prea multe părți, nu iese nimic bun, iar nivelul curent al educației demonstrează aceasta.
Cu o redefinire a statului real al profesorului in societate, la pachet cu responsabilități reale in ceea ce privește ajutorul dat elevilor (a verificat cineva câți dintre profesori chiar nu au propriii elevi la meditații? s-ar putea să-i numărăm pe o mana). Activități didactice extinse, nu limitate doar la cele cel mult zzz ore pe săptămâna, in timpul scolii. Desigur, se vor zburli la o asemenea informație, dar numărul de zile de vacanță ale profesorilor din preuniversitar este exagerat de mare. 6 săptămâni vara, 2 săptămâni iarna si încă 2 in primăvară sunt oarecum justificate. Restul, nu prea.
Asadar, bătălia ar trebui sa fie pe bani serioși, dar si pe responsabilități mai mari: preuniversitar debutant la cel puțin 1200 euro, posibilitatea de a creste pana la 3000 de euro; universitar de la 1500 euro (lector) pana la 4500 euro (profesor), cu un mecanism de realiniere la fiecare 5 ani ar fi mai mult decât ar putea spera. Dar suficient pentru a redefini sarcinile, responsabilitățile, poziția profesorului in societate, etc. Dar NU in actualele condiții de munca.
Domnii din sindicate la care plătim cotizație , în învățământ sunt încadrate și alte categorii de personal: didactic auxiliar, nedidactic. Am înțeles preocuparea pentru o salarizare decentă a cadrelor didactice, dar am ajuns în situația aberantă în care o educatoare debutantă să aibă aproape aceeași salarizare cu a contabilului, administratorului de patrimoniu, secretara, toți cu studii superioare și vechime de 30 de ani în învățământ. Nu doresc să se înțeleagă că am ceva cu debutanții; este foarte corect să aibă salarii decente, dar nu pot fi de acord să punem egal între un debutant și un om care a muncit o viață în sistem.
De ce mai plătiți? Pe cine mai plătiți? Va reprezintă? Suntem mii care ne am retras definitiv din sindicate după grevă generală din 2023…
Liniștesc “apele”?!… Foarte urât…
Ce sa mai liniștească! Că suntem foc și pară toți profesorii la nivel național…Nu mai au nici cea mai mică șansă cu noi…
Deocamdata ministrul vorbeste de cresterea normei, a numarului de elevi la clase, de concedieri, are alte preocupari, sa-i foloseasca pe post de informaticieni, statisticieni, contabili, juristi, secretari etc.,nu aplicarea legislatiei privind salariile.
Cand e vorba de profesori nu va faceti iluzii, nu sunt bani, intai cresc salariile la Metrorex cu 1500lei, profesorilor le va creste norma didactica, nr.de elevi la clasa, nr.de obligatii, au si ei cresteri, nu mai au nevoie sa le creasca si salariile, vor fi recompensati cu critici si injuratori.
Sa vina ei sa muncească pe ore mai multe…cu copii mai mulți în clasa…sindicatele și guvernul…noi nu mai acceptam nimic în plus și nici cea mai mică schimbare pe aceeași bani…Ajunge cu prosteala! și nouă ne a ajuns cutitu’ la os!