DOCUMENT Rectificarea bugetară de la Educație, între prietenii lui Sorin Cîmpeanu. Alocări noi pentru proiecte în doar 3 universități: cea al cărei rector suspendat este ministrul Educației, USAMV Iași care a preluat președinția universităților agronomice și Universitatea din Suceava condusă de fostul ministru Valentin Popa

10.419 vizualizări
Foto: USAMV București
Doar cinci proiecte noi au primit bani la rectificarea bugetară, din partea Ministerului Educației, toate fiind pentru trei instituții de învățământ superior reprezentate de apropiați ai ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Ordonanța de rectificare bugetară a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. În actul normativ, Ministerul Educației are o suplimentare de fonduri, în valoare de 64 de milioane de lei, iar singurele proiecte care au primit bani în plus sunt la trei universități, în condițiile în care sumele de la alte proiecte de investiții și dezvoltare din Educație au fost tăiate masiv.

Concret, au fost introduse în Bugetul Ministerului Educației 3 noi proiecte de investiții, după cum urmează:

  1. Construcție cantină la Stațiunea Experimentală Viticolă Pietroasele din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV) – universitatea unde actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, este rector suspendat. Suma primită de USAMV București: 250.000 lei
  2. Construire Centru de valorificare economică a microproducției agricole și veterinare la Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USVI). Suma obținută: 75.000 lei
  3. Construire Linie de vinificație și depozit de fructe tot la Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Suma obținută: 330.000 lei
    • Total pentru ambele proiecte USVI: 405.000 lei
  4. Centrală termică pe gaze naturale pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Suma primită 300.000 de lei.
  5. Tot pentru Universitatea din Suceava este finanțat și un Centru de cercetare, dezvoltare și inovare în inteligență ambientală și securitate cibernetică. Suma primită: 700.000 de lei
    • Total pentru ambele proiecte USMS: 1.000.000 lei

Valoarea totală a acestor proiecte este de 1.655.000 lei.

Sorin Cîmpeanu este din iunie 2018 Doctor Honoris Causa al Universității pentru Științele Vieții de la Iași.

În urmă cu două luni, la USAMV București s-a desfășurat consorțiul USAMV-urilor, adică al tuturor universităților agronomice din țară, eveniment la care ministrul Cîmpeanu a fost „invitat special”, după cum scriu reprezentanții universității din Iași pe pagina instituției. Rectorul USV Iași Gerard Jităreanu, a fost numit președintele consorțiului respectiv și a stat în dreapta ministrului Cîmpeanu.

În comunicatul de presă de la acel moment apar și o serie de fotografii cu ministrul Cîmpeanu, rectorii Jităreanu și Răzvan Teodorescu (rectorul interimar al USAMV București), Gigel Paraschiv, secretarul de stat pentru învățământ superior din Ministerul Educației – toți sunt la Pietroasele, stațiunea USAMV București care este prinsă și ea la rectificare, cu o cantină.

Foto: USAMV Bucuresti

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este condusă de rectorul Valentin Popa, fost ministru al Educației în Guvernul Grindeanu. La numirea în postul de ministru a lui Popa, Cîmpeanu conducea Consiliul Național al Rectorilor, dar era și coleg în conducerea organizației CNMR a lui Alexandru Cumpănașu, cu Valentin Popa. Mesajul transmis atunci a fost următorul: „Președintele Consiliului Național al Rectorilor Sorin Cîmpeanu îl susține necondiționat pe ministrul propus al Educației pentru calitățile și eforturile acestuia depuse până în prezent, afirmând că ‘Valentin Popa este unul dintre cei mai buni cunoscători ai mecanismelor și realităților din domeniul educației, cu bune și rele, fiind capabil să fundamenteze și să argumenteze proiecte și decizii așteptate în societate, într-un domeniu atât de important. Sunt convins că o abordare deschisă, fundamentată și curajoasă, fără ipocrizie, poate fi esențială într-un moment în care există atât de multe și de diverse provocări în fața sistemului românesc al educației'”.

Sorin Cîmpeanu a recunoscut că a inițiat un demers printre rectori în urma căruia a apărut o scrisoare de susținere a lui Valentin Popa la șefia Educației.

Foto: USMS

Alocările au fost semnalate inițial pe Facebook de Ovidiu Voicu, președintele Centrului pentru Inovație Publică.

DOCUMENT Ce prevede pe larg rectificarea bugetară la Ministerul Educației – august 2022:
OUG de rectificare bugetară publicată în Monitorul Oficial, august 2022

„Se autorizează Ministerul Educației să introducă în anexa nr. 3/25/29 „Fișa obiectivului/ proiectului/ categoriei de investiții”, la capitolul 65.01 „Învățământ”, titlul 71 „Active nefinanciare”, articolul 71.01 „Active fixe”, alineatul 71.01.01 „Construcții”, obiectivul de investiții nou „Construire cantină parter” pentru Stațiunea Experimentală Viticolă Pietroasele din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 250 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.

(5) Se autorizează Ministerul Educației să introducă în anexa nr. 3/25/29 „Fișa obiectivului/ proiectului/ categoriei de investiții”, la capitolul 65.10 „Învățământ”, titlul 71 „Active nefinanciare”, articolul 71.01 „Active fixe”, alineatul 71.01.01 „Construcții” următoarele obiective de investiții noi:

a) „Construire Centru de valorificare economică a microproducției agricole și veterinare” din cadrul Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 75 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;

b) „Construire Linie de vinificație și depozit de fructe” din cadrul Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 330 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;

c) „Centrală termică pe gaze naturale pentru încălzire și apă caldă menajeră, inclusiv racordurile la rețelele de gaze naturale, apă potabilă din zonă și reabilitarea punctelor termice existente” din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 300 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;

d) „Centru de cercetare, dezvoltare și inovare în inteligență ambientală și securitate cibernetică — IASeC” din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu credite de
angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 700 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.

Fondurile de la capitolele Cheltuieli de capital (investiții) au fost tăiate cu 12,020 milioane lei, cele de la Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă (cum este proiectul ROSE, de exemplu) cu 70 de milioane de lei.


5 comments
  1. Ca de obicei… Cine împarte, parte și face… Demisia urgenta de pe scaunul Educației… Nimic nu a făcut bun, doar a nenorocit și mai tare învățământul romanesc… Demisiaaaaaaaaa!

  2. De ce lăsați memoria artificiala și microcipuri pentru internet, telefon?
    India a întrerupt internetul in timpul unui examen (știre google)
    Profesorii sunt angajații Primăriei sau
    MEC pentru notă explicativă de ce au luat note mici elevii clasei a 8a la matematică?
    Eu sunt vinovată că nu știu tabla înmulțirii și împărțirii pe sărite sau telefoanele, netul? Cum să înveți operații cu radicali,fracții,puteri fără ele rapid?
    Universitățile și Politehnica produceți memorie artificiala și cipuri…
    Astfel sunt… funcționali…
    Și-n țările europene se învață….nu numai calculatorul…

  3. Valentin Popa o nulitate,este mare rector ,dar se exprimă și are discursuri la fel de bune că ale femeilor de serviciu de la universitate.Ti e lehamite ,cum a reușit repetentul asta sa scrie cărți și lucrări de cercetare.

    1. Valentin Popa împreună cu echipa de la Suceava au făcut din USV o universitate dinamica, o universitate lin care se învață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Avem o criză de profesori”. Secretarul de stat Sorin Ion, apel la studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică a UB să se angajeze în Învățământ: Salariile nu mai sunt chiar atât de mici. Veți avea satisfacții pe care cu siguranță în alt domeniu nu le veți găsi

Studenții din anul I de la Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității din București (UB) au fost îndemnați de secretarul de stat din ministerul Educației Sorin Ion să…
Vezi articolul

Universitatea de Agronomie din București, la care este profesor și doctor Sorin Cîmpeanu, nu a identificat niciodată un caz de plagiat, din 1852 până în prezent, potrivit ministrului Educației – VIDEO

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, USAMV, din București, nu a identificat niciodată un caz de plagiat, din 1852 până în prezent, potrivit răspunsului ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, la…
Vezi articolul

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, întrevedere cu directorul Fondului Monetar Internațional: Discuțiile au vizat rolul universităților în formarea specialiștilor în administrație și structurile centrale ale guvernelor

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), s-a întâlnit vineri, 10 ianuarie 2020, cu directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, la sediul central…
Vezi articolul

Universitatea condusă de Tudorel Toader își acuză studenții că “proiectează o imagine falsă asupra activității” instituției. În replică, LS Iași acuză “presiuni și amenințări asupra studenților care îi cer demisia”

Conducerea Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași acuză Liga studenților din Iași că proiectează o imagine falsă asupra activității instituției de învățământ superior. Acuzația vine după ce studenți din LS…
Vezi articolul