DOCUMENT Protocolul sanitar pentru școlile din Franța, model luat în considerare de autoritățile din România pentru deschiderea școlilor din 8 februarie

5.631 de vizualizări
Autoritățile române au luat ca model de ghid pentru redeschiderea școlilor protocolul sanitar francez, potrivit surselor Edupedu.ro. Protocolul francez care stă la baza ghidului sanitar la care lucrează acum experții de la ministerele Educației și Sănătății prevede reguli mai realiste și practicabile decât cele impuse în septembrie, la începutul anului școlar. Spre exemplu, distanțarea de minimum 1 metru între elevi este recomandată, dar la clasele mai mari, nu la grădiniță unde „este imposibil de pus în practică”. În plus, acolo unde nu este suficient spațiu „este recomandată distanțarea băncilor atâta cât se poate”, potrivit ghidului francez pe care Edupedu.ro l-a consultat.

La momentul publicării acestei știri, potrivit surselor noastre, Ministerul Educației a trimis înapoi un draft de 60 de pagini al ghidului sanitar elaborat de specialiștii de la Institutul de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății cerând un ghid de maximum 10 pagini, după modelul celui francez, care să poată fi citit clar și aplicat în mod realist de către directori și personalul didactic din școli. 

Prevederile ghidului sanitar francez pentru redeschiderea școlilor:

Purtarea măștilor este obligatorie la școală, iar părinții sunt cei responsabili să își echipeze copiii cu acestea. Școlile vor avea pe stoc măști în cazurile în care copiii nu au.

În cazul copiilor care sunt în risc de a dezvolta forme severe de COVID-19, prezența acestora la școală și condițiile în care pot învăța sunt stabilite individual de medicul de familie.

Spălarea mâinilor trebuie făcută timp de 30 de secunde, iar uscarea lor se face cu prosoape din hârtie de unică folosință, sau mâinile sunt lăsate să se usuce în aer. Utilizarea soluțiilor dezinfectante se face sub supravegherea unui adult la școala primară.

Sursă foto: Captură imagine ghid francez

Spălarea mâinilor trebuie făcută în următoarele situații: la intrarea în școală, înainte și după fiecare pauză, înainte și după utilizarea toaletei, la plecarea din unitatea de învățământ și imediat după revenirea acasă. Spălarea mâinilor în chiuvete se poate face fără distanțare fizică între elevii din aceeași clasă sau grupă.

Sălile de clasă trebuie aerisite cât de des este posibil și obligatoriu 15 minute dimineața, înainte de venirea elevilor, în timpul fiecărei pauze, la prânz (când sala de clasă trebuie să fie goală) și atunci când este dezinfectată clasa. O aerisire de câteva minute trebuie făcută în fiecare oră. În cazul utilizării aerotermelor, trebuie asigurată funcționarea și întreținerea corectă a acestora.

Sursă foto: Captură imagine ghid francez

Distanțarea nu este impusă copiilor din aceeași grupă la grădiniță nici în spațiile închise și nici afară.

În cazul școlilor gimnaziale și liceelor, principiul distanțării fizice de un metru se ia în considerare acolo unde este posibil din punct de vedere al spațiului, atât între elevi cât și între profesor și elevi.

Colegii din cadrul aceleiași clase nu sunt obligați să păstreze distanțarea fizică în curtea școlii sau la orele de sport.

Dacă spațiul din interiorul unei săli de clasă nu permite distanțarea de un metru între bănci, atunci elevii se vor distanța pe cât posibil.

Este necesară limitarea, pe cât posibil, a contactului între elevii de la clase diferite și din ani diferiți. „Această limitare este cu atât mai necesară cu cât distanțarea dintre elevii aceleiași clase cu greu poate fi respectată, mai ales la grădiniță”, se precizează în ghidul francez.

Elevii pot ieși în pauze pe grupe, iar acolo unde nu se poate menține distanțarea și separarea claselor, elevii își vor petrece pauzele în sălile de clasă, fără să iasă pe holuri.

În cazul cantinelor școlare, trebuie păstrată o distanță de doi metri între elevii de la clase diferite, iar copiii care sunt colegi într-o clasă trebuie să stea toți grupați la aceeași masă, acolo unde se poate.

În situația în care respectarea regulilor nu este posibilă din cauza spațiului, conducerea școlii poate lua decizia implementării învățământului online.

Formarea profesorilor în ceea ce privește regulile sanitare se face în funcție de grupele de vârstă la care predau și cu ajutorul personalului medical din sistemul de Învățământ.

Părinții trebuie să le explice copiilor regulile de distanțare și de igienă și să le ia temperatura înainte să-i trimită la școală. Elevii nu au voie să se prezinte la ore fizic dacă au 38 de grade Celsius sau mai mult. De asemenea, părinții sunt obligați să raporteze imediat cazurile confirmate de coronavirus din cadrul familiei.

Citește și:
SURSE Divergențe între ministerele Educației și Sănătății în legătură cu regulile din școli, cu 4 zile înainte de revenirea la cursurile fizice / Echipa lui Voiculescu insistă pe distanțare, Cîmpeanu amenință că nu semnează ordinul

4 comments
  1. Și mai scrie , dacă nu este posibil sa se organizeze astfel spațiul , sa se mențină o cât mai mare distanța între elevi …. Campeanu nu spune tot , ci selectiv , ceea ce ii convine , știind ca realitatea din școlile noastre nu permite o minima distanțare , cu clasa întreaga .
    ,

  2. Discutia asta trebuia facuta din timp. Stiau de mult ca vor sa deschida scolile pe 8 feb. Banuiesc ca francezii nu semneaza noaptea protocoale si nici nu impun regulile peste noapte.
    Solutii pentru distantare exista, dar ar fi trebuit pregatite din timp. Sa copiezi regulile francezilor mi se pare o prostie. Regulile trebuie facute pentru Romania. Elevii nu traiesc in Franta.
    In legatura cu distantarea francezii fac o gargara chiar la pagina 2. Apoi urmeaza o gargara mai aplicata la pagina 3.

    Scrie pe undeva ca elevii stau cate doi in banca? Asta a visat doar genialul Campeanu.
    Scrie ca regula este de 1 m (e si o poza, foolproof).
    Apoi mai scrie ca pot exista exceptii si spatiul este organizat in asa fel incat sa se mentina cea mai mare distanta posibila intre elevi. Campeanu pare ca face din exceptii regula, ca atat il duce mintea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lipsa cantinelor, principala problemă în desfășurarea programului “Masă caldă în școli”, arată un raport al ministerului / Existența unei cantine nu este criteriu în alegerea școlilor din programul pilot. În toată țara, doar 10% dintre unitățile de învățământ din țară au cantine

Principala problemă semnalată în desfășurarea programului masă caldă în școli este lipsa cantinelor școlare sau a spațiilor destinate servirii mesei calde, arată raportul privind stadiul implementării Programului – pilot „Masă…
Vezi articolul

Numărul școlilor care organizează programul Masă caldă crește de la 300 la 350, anunță ministrul Educației, fără să fie publicată și lista celor 50 de școli în plus / Măsura a fost adoptată prin ordonanță de urgență, iar proiectul este tot unul pilot, pentru al șaptelea an la rând

„Este vorba de ordonanța de urgență prin care creștem numărul școlilor beneficiare în programul Masă Caldă, de la 300 la 350, după ce într-una dintre ședințele de guvern de luna…
Vezi articolul

Emilia Șercan, reacție după ce ministrul Bode a anunțat că lucrarea sa de doctorat nu e secretizată. ”Teza lui dr. Bode este digitalizată (…) și poate fi consultată pe un calculator fără acces la internet. Fotografierea ecranului cu prețioasa creație științifică este interzisă”

Jurnalista Emilia Șercan anunță pe pagina sa Facebook că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode poate fi consultată pe un calculator la Biblioteca Națională, însă acesta nu are acces…
Vezi articolul