Angajații din sistemul de educație sunt întrebați, printr-un chestionar online pus în circulație de cele trei mari sindicate, FSLI, FSE și Alma Mater, dacă sunt de acord cu “prorogarea” cu o săptămână a începerii școlii, după vacanța de iarnă, cu “prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I și cu declanșarea grevei generale începând cu 10 ianuarie. În chestionar, angajații sunt avertizați că pe perioada grevei nu primesc salariu.
- Cele 3 federații sindicale din educație derulează în unitățile de învățământ un referendum prin care angajații sunt invitați să decidă dacă intră în grevă generală, dacă Guvernul nu va acorda majorările salariale prevăzute de lege, după cum a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu. Ieri, organizațiile sindicale au organizat un miting prin care au cerut guvernului să respecte majorarea salarială prevăzută de lege.
În cadrul chestionarului de “referendum”, participanții sunt întrebați și dacă s-au gândit să se angajeze în alt domeniu, având în vedere situația actuală, sau dacă ar mai fi ales să se angajeze în educație, în caz că ar fi terminat acum liceul pedagogic sau facultatea.
Întrebări incluse în sondaj:
- “Având în vedere deciziile Guvernului, sunteți de acord cu organizarea unei greve japoneze în ultimele patru zile de școală din acest an (20-23 decembrie 2021)? *
- Întrebare doar pentru angajații din învățământul gimnazial, liceal și profesional: Având în vedere deciziile Guvernului, sunteți de acord cu „prorogarea“ cu o săptămână a începerii școlii (astfel încât cursurile să înceapă pe 10 ianuarie 2022)?
- Având în vedere deciziile Guvernului, sunteți de acord cu „prorogarea“ încheierii situației școlare pe semestrul I?
- Având în vedere deciziile Guvernului, sunteți de acord cu declanșarea grevei generale, începând cu 10 ianuarie 2022? ATENȚIE! Trebuie să țineți cont că pe perioada grevei generale nu veți primi salariu! *
- Având în vedere situația actuală din sistemul de învățământ, v-ați gândit să vă schimbați locul de muncă și să vă angajați în alt domeniu? *
- Întrebare pentru cadrele didactice: Dacă ați fi terminat acum liceul pedagogic/facultatea, ați fi ales să vă mai angajați în sistemul de învățământ?”
Chestionarul poate fi descărcat de aici:
Chestionarul poate fi consultat aici.
17 comments
Frate, tot ce vreau e o vacanta marita …macar pana pe 11
Ma bucur ca lupta pentru ce își doresc. Este un exemplu pe care doresc sa îl vadă copilul meu. Schimbarea nu vine stand și așteptând iar problemele nu se rezolva singure. Mi-ar plăcea sa facă pași asemănători și în depolitizarea educației și schimbarea programei școlare. Sunt convinsa ca multi profesori sunt oameni cu viziuni extraordinare. Succes!
Numai pentru personalul didactic și didactic auxiliar se zbat domnii lideri de sindicat dar despre personalul nedidactic pe nimeni nu interesează ca noi nu facem și noi parte din aceeași sindicat. Când cheltuiți banii din cotizațiile noastre nu aveți nici o remușcare domnilor lideri? Pentru noi nu ați făcut niciodată nimic.
Doamnelor și domnilor profesori, dacă sunteți nemulțumiți de cei aproximativ 4000 lei lunar pe care ii luați salariu, vă recomand să mergeți la serviciu în mediu privat. Acolo veți lua pe jumătate și veți munci dublu, dar așa probabil că veți putea înțelege ce nivel de trai este în această țară și poate vă veți face treaba în mod conștiincios, la clasă.
Nu toti profesorii iau 4000 de lei.Cei tineri au si familie cu copii mici.Dar pe de altă parte aveti dreptate,in mediul privat se câștigă si mai puțin.Faptul ca suntem in plină pandemie,iar unii cetățeni nu au nici loc de muncă,bugetul țării este mic,este cam nepotrivită greva în acest moment.
Totul e dat peste cap! Se dorește distrugerea sistemului de învățământ,al educației pentru viitoarele generații! E un plan bine stabilit și pus în aplicare! Faptul că pas cu pas profesorii sunt umiliți și se agravează de la an la an ,nu e decât imaginea dezastrului. Să pierdut de mult respectul pentru această instituție a educației dar și pentru cadrul didactic! Trebuie să fim uniți și să ne cerem drepturile noastre ,legale( vezi legea 153 / 2017, pe care nemernicul de Catzu a prorogato)! Un popor fara educație și învățământ de calitate e un popor terminat! Haotic,pe care îl poți manipula cum dorești!
În 30 de ani ați reușit să puneți învățământul la pământ, dar an de an vreți măriri de salarii. Mai bine puneți mana pe carte sa nu mai rada elevii de voi când luați 2 și 3 la examene. Am 3 copii, la diferențe de 3 ani, asa ca am putut sa fac comparație…din ce în ce mai rău… Daca vreți salarii mai mari, plecați din învățământ… dacă sunteți capabili.
Ce greva domnilor !?
Daca credeti ca va fi o greva, sunteti naivi.
Dumneavoastra chiar nu stiti ca marii lideri sindicali au o agenda proprie si de multe ori sunt intelesi cu cei din minister/guvern/putere.
Va dau niste nume de fosti mari lideri sindicali: Miron Mitrea, Victor Ciorbea, Croitoru (la sindicatele din invatamant) etc. Va spun ceva aceste nume? Persoanele respective au intrat in politica, au fost la putere, au trecut in partea cealalta a baricadei. Activitatea sindicala a fost doar o rampa de lansare pentru dumnealor.
Credeti ca acum e altfel ?
Cateva exemple mai recente:
-Sindicatele stiu ca multe din ordinele emise de minister sunt nelegale. In plus, multe din documentele emise de minsiter au si alte vicii de legalitate, unele sunt semnate de persoane care , legal, nu aveau dreptul sa le semneze Au facut ceva? Nu.
– Ordinul 3993 /2021 – a pus in aplicare o decizie a ICCJ privind plata corecta a dirigentiei si a altor sporuri, dar ministerul a dorit sa ciupeasca ceva bani si, cu acordul tacit al sindicatelor, au taiat dcotoratul prin acelasi ordin. Va rog sa cititi primele articole de presa privind acest subiect. Totul mergea spre a prezenta ordinul ca o mare realizare a ministerului , care a marit salariile profesorilor (era insa vorba doar de calcularea corecta a unor sporuri in urma deciziei ICCJ ), spre o mare victorie a sindicatelor …. Apoi, cand au recationat cei afectati de tairea platii doctoratului, au recationat si sindicatele. Mai bine mai tarziu, decat niciodata.
-In octombrie 2020 este emisa decizia ICCJ nr. 64/2020 privind calcularea corecta a transelor de vechime (inghetate prin interpretarea abuziva a celor din minister a unor prevederi din legea salarizarii unice). Decizia a devenit obligatorie, prin publicarea in Monitorul Oficial, si pentru Ministerul Educatiei in ianuarie 2021. Ce a facut ministerul ? Beneficind de tacerea sindicatelor, a refuzat sa aplice Decizia ICCj mai mult de jumatate de an, iar cand a fost emis ordinul de ministru, a stabilit nelegal ca prevederile deciziei ICCJ se aplica de la 1 septembrie 2021. Doar Romaia e stat de drept, nu-i asa. Stat in care functionarii din minister nesocotesc legea si deciziile ICCJ. Au recationat cumva sindicatele? NU. E drept ca sumele cuvenite din februarie pana in septembrie 2021 nu ar fi individual foarte mari, dar aceasta complicitate spune multe.
– Cand s-a amanat in vara promisa marire ( potrivit legii, care in cazul unor categorii de bugetari se aplica cand vor unii, in cazul altora se aplica imediat) de la 1 septembrie 2021, sindicatele au emis post factum un comunicat.
– Cand era clar ca guvernanti vor amana din nou marirea legala cuvenita celor din invatamant, sindicatele nu au rectionat hotarat. Iar acum, pe ultima suta…, fac aceasta consultare (trebuia facuta demult) si , speriati de numarul mare de oameni nemultumiti, blocheaza formularul.
Exemplele pot continua….
Dar oare doar liderii de sindicat sunt de vina?
Cata vreme cei din invatamant vor fi divizati, vor comenta mai mult pe la colturi, vor incerca sa gaseasca diverse pretexte pentru a nu participa la proteste, nu se intampla nimic.
Deci, concluzionand, as pune pariu ca nu va fi nici o greva si ca , in cazul celor din educatie, legea salarizarii unice din 2017 nu va apuca sa se aplice integral. Pana atunci, va fi adoptata o noua lege a salarizarii unice , care si ea, la randul sau, nu va avantaja acesta categorie de bugetari.
Daca tot ne raportam de Occident, de ce nu luam de acolo raportul (nu suma absoluta) intre venitul unui parlamentar, cel al unui judecator, al unui medic, al unui ofiter din armata, politie, servicii secrete , al unui profesor etc.
sa nu se incheie mediile ca raman corigent la mate si ma bate mama
Iar treaba asta cu sindicatul este o glumă proastă! Nu există mișcare sindicală în România, cel puțin nu în învățământ! Se fac că fac ceva ca să păstreze aparența, în rest, răspund comenzilor politice. Nu va fi nicio grevă, iar ce e stabilit sa se dea la salarii e știut deja de sindicate și acceptat.Dar dă bine la imagine puțină “negociere”…
Nu mai accepta raspunsuri formularul. De ce l-au mai pus daca inca de azi nu mai suporta completarea? Eu, spre exemplu, vroiam sa completez pro greva. Si ca mine altii, dar nu merge
poate e suprsolicitat, mai incercati. Eu l-am completat ieri.
Ce trist e ca cei care vor suferi vor fi tot elevii. Nu numai ca au avut scoala online in mai multe reprize din primavara lui 2020 si pana acum, nu numai ca au ramas in urma cu materia, ca au avut profesori care nu au stiut cum sa foloseasca tehnologia, ori nu au avut acces la tehnologie deloc, dar acum, alaturi de astea, mai au si profesori care, preocupati doar de salarii, ii lasa balta. Nu ma intelegeti gresit: sunt pentru salarizarea corecta a profesorilor. Unde era greva si unde erau protestele cand au vazut ca nu stiu sa foloseasca tehnologia si nu pot face trecerea la invatamantul online? Unde era greva si unde erau protestele cand au vazut ca lucreaza in scoli care au toaleta in curte? Nu am vazut profesori sa protesteze pentru ca au directori incompetenti numiti politic! Ori ca nu au manuale scolare pentru toti elevii? Ori ca nu au calculatoare si tablete pentru toti copiii? Ori ca au in clasa copii care nu au incaltaminte sa vina la scoala? As spune sa le fie rusine: in scoala unde invata fratele meu, directorul e profesor de matematica. In toate perioadele in care scoala a avut activitati online acel individ nu a facut nici o singura ora de matematica. NICI MACAR UNA!
Intrebare: câți părinți au protestat pentru ca odraslele lor nu au manuale? sau că nu sunt condiții bune în scoli? sau că statul dă mai mult unui deținut, decât unui elev, pentru studii? sau că nu vine profesorul la oră? sau, dacă vine, că nu face nimic?
Cei care trebuie sa apere drepturile copiilor sunt în primul rand părinții! Profesorii s-au saturat sa fie și dădacă, și secretară, și statistician, și asistentă medicala, și consilier matrimonial, și polițist, adic orice, numai profesor nu. Vor sa fie lăsați în pace sa-si facă meseria pentru care s-au pregătit și vor sa fie tratați corect pentru munca lor, asta însemnând si o salarizare corectă, raportat la celelalte categorii de bugetari, cu același nivel de studii și….. multe altele.
E ușor să critici munca cuiva fără a ști cu ce se mănâncă! Iar profesorii nu sunt “în slujba” părinților!
Cum iti permiti sa generalizezi pe baza unor experiente personale, cand noi, profesorii am stat in online pana la 12 noaptea de ne amorteau chii si ni se incetosau ochii? Am corectat teme pana am ajuns aproape sa-mi stric familia si relatia cu sotul. Nu mai apucam sa fac nimic. Pregatire lectii online, ore, apoi teme. Si eu aveam 18 clase si ziua doar 24 de ore si familie, sot, copii, nevoi, griji, probleme. Ai acelasi discurs obsesiv-compulsiv. Ne-ai capiat cu nerusinarea profesorilor si cum au stat ei degeaba in online. Voi chiar nu aveti ce freca toata ziua de scrieti toate prostiile ce le visati noaptea?
Vă răspund tot cu o întrebare. Când alte domenii fac grevă de gândesc la alții?
Când sănătatea a făcut grevă că nu au medicamente ptr spitale, că au condiții mizere in spital, că nu au căldură în spital , că nu au suficiente locuri sau aparatura sta nefolosita și s-au dat o grămadă de bani. Și totuși lor le au dat bani că toată lumea se gândește la sănătate ,cum să rămână fără medici și asistente.
La metrou sau RATB s-a gândit să facă grevă ptr că nu au autobuze suficiente și condițiile din ele sunt sub orice critica, sau că la metrou sunt așa cum sunt gurile de metrou vai de ele? Sau că vin rar și e aglomerație .
Exemple sunt suficiente. Cine face greva pentru altceva decât ptr salarii? În legătură cu dotările din scolii, vă anunțăm că tot cerem , dar atâta timp cât în bugetul ministerului nu sunt bani prevăzuți nu se vor dota laboratoarele. Asta ptr că din dotarea laboratoarelor nu de poate lua mare comision așa cum se ia de la manuale electronice și altele. Dumneavoastră că părinți , și că și Consiliu National al părinților decate ori ați luat atitudine de lipsa dotării scolii? V_a interesat numai că nu stăm cu copii dumneavoastră 3/4 din zi. Cred că mai bine părinții s-ar implica în educația celor 7 ani de acasă și în ceea ce fac copii lor în timpul liber. Să vedem și gunoiul din curte noastră că s-ar putea sa ne înece.
Poate sindicatele reușesc să ia atitudine și atunci când vine vorba de pile și copii de politicieni, prof universitari, directori de diverse…… care dau telefoane în școli cerând note mari și burse pentru odrasle. Atunci de ce mai deschidem și trimitem copii la școală. De ce trebuie aceste lepre să umilească copii care învață? NU VĂ ESTE RUȘINE?