Proiectul de HG privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru anul școlar/ universitar 2024 – 2025 a fost depus la Consiliul Economic Social pentru aprobare, luni, 13 mai, dată la care inspectoratele școlare ar fi trebuit să publice Broșura pentru admiterea la liceu 2024, așteptată de peste 170.000 de elevi. Dar nu au putut face acest lucru, tocmai din cauză că proiectul de HG nu a fost aprobat de Guvern. Proiectul a intrat în CES la aproape două luni de la punerea în consultare publică. Documentul ar putea intra în ședința de Guvern de joi, 16 mai, potrivit surselor Edupedu.ro.
Proiectul de HG privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru anul școlar 2024 – 2025 a ajuns la Consiliul Economic Social (CES), abia pe 13 mai, la două luni de la punerea proiectului în consultare publică, și în aceeași zi în care Edupedu.ro a scris că inspectoratele școlare nu pot publica Broșura pentru admiterea la liceu 2024 pentru că Guvernul nu a aprobat documentul privind cifra de școlarizare.
Pe baza acestui document, peste 170.000 de elevi de clasa a VIII-a își stabilesc opțiunile pentru admiterea la liceu. Documentul este bază și pentru universitățile care, după aprobarea lui, pot începe alocarea locurilor la facultăți pentru sesiunile de admitere 2024.
Ministerul Educației încalcă propriul calendar oficial aprobat de Ligia Deca.
Documentul de 35 de pagini, nu are avizul Ministerului Justiției.
Documentul, deja întârziat, potrivit calendarului oficial, ar putea ajunge la avizare în ședința de Guvern de joi, 16 mai, spun surse Edupedu.ro.
În proiect, Ministerul Educației a propus un număr de 134 de mii de locuri la liceu în clasa a IX-a, număr identic cu cel de anul trecut.
Informații de context
Pe 13 mai, inspectoratele școlare ar trebui să publice Broșura pentru admiterea la liceu pentru anul școlar 2024-2025, care conține numărul de locuri la liceele din județ, specializările, codurile și media ultimului admis în anul școlar anterior, potrivit calendarului oficial. Dar nu au putut face acest lucru pentru că proiectul de HG a stat în dezbatere publică 2 luni, și a intrat în CES abia pe 13 mai.
Anul acesta sunt cu aproape 300 de elevi mai mulți înscriși decât anul trecut în a clasa a VIII-a. De precizat, în ultimii doi ani, numărul de locuri la liceu a fost suplimentat, iar în 2022 mai mulți părinți au inițiat o petiție prin care cereau suplimentarea numărului de locuri la admiterea la liceu.
În 2024, potrivit datelor Ministerului Educației, sunt 176.266 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, spre deosebire de anul trecut când erau peste 175.938 de elevi, potrivit analizei datelor statistice cu privire neparticiparea elevilor la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2023.
Cifra de școlarizare a tot crescut, cel puțin în ultimii doi ani. În 2022 a fost o creștere de 10.000 de locuri la liceu, pentru elevii care intrau în clasa a IX-a, echivalentul reînființării a peste 400 de clase. Au fost 130.000 de locuri și 155.561 de elevi înscriși în clasa a VIII-a.
Chiar și așa, mai mulți părinți din București au inițiat o petiție în care cereau suplimentarea locurilor. Părinții semnatari solicitau să fie luate măsuri „urgente” de către Ministerul Educației sau Inspectoratul Municipiului București pentru o încadrare „echitabilă” a elevilor.
Cu toate acestea, în vara lui 2022, în București, au rămas fără un loc la liceu 1.216 elevi care au terminat gimnaziul și care au dat Evaluarea Națională după prima repartizare computerizată. Șeful Inspectoratului București, Vlad Drinceanu, a declarat atunci pentru Edupedu.ro că a găsit planul de școlarizare gata făcut.
În 2023, la nivel de țară s-au aprobat cu 3400 mai multe locuri la liceu, în clasa a IX-a, față de anul anterior. Au fost așadar 134.000 de locuri și 175.938 de elevi de clasa a VIII-a.