DOCUMENT Programul pentru școli prin care elevii primesc lapte și fructe ar putea începe încă din prima zi de școală, pe 9 septembrie, în anul școlar 2024-2025, iar produsele neconsumate pot fi redistribuite în școală – proiect

4.718 vizualizări
Foto: © Jolijuli | Dreamstime.com
Elevii și copiii de grădiniță ar putea primi lapte și fructe în școli din prima zi de școală, în anul școlar viitor, prevede proiectul de Hotărâre de Guvern privind desfășurarea Programului de școli al României, pus în dezbatere publică. Documentul prevede mai multe schimbări în desfășurarea programului, printre care redistribuirea produselor neconsumate către elevii din școală, sau obligativitatea Ministerului Educației să verifice școlile dacă înregistrează în sistemul informatic numărul de preșcolari și elevi prezenţi la cursuri și care primesc produsele. Documentul ce conține numărul elevilor beneficiari pe județe și sumele alocate poate fi consultat la finalul articolului.
  • Amintim, anul acesta proiectul de HG a fost adoptat cu mai puțin de o lună înainte să înceapă școala, ceea ce a dus la întârzieri majore. Abia în luna martie 2024, elevii din județul Ilfov de exemplu, au început să primească produsele la școală.

Peste 1.900.000 de elevi și copii din creșe din grădinițe de stat cu program de 4 ore ar putea primi anul școlar viitor lapte, fructe și produse de panificație în fiecare zi, chiar din prima zi de școală, adică 9 septembrie. Este prima oară când se stabilește un calendar asumat.

Proiectul de HG privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, stabilește următorul calendar de distribuție: 9 septembrie -20 decembrie 2024 / 8 ianuarie – 20 iunie 2025.

Proiectul prevede alocarea sumei de 760.241 mii lei pentru Programul pentru şcoli al
României. Potrivit documentului, Ministerul Educației va verifica școlile dacă înregistrează în sistemul informatic numărul de preșcolari și elevi prezenţi la cursuri, precum şi numărul de porții consumate pe parcursul unei zile de şcoală. O schimbare este posibilitatea ca produsele care nu sunt distribuite din cauza absenței elevilor, să fie date altor elevi din școală.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va putea să monitorizeze și controleze acordarea ajutoarelor financiare pentru acest program, ceea ce nu se întâmplă în prezent, iar primăriile pot depune dosarul și online la APIA, mai prevede proiectul.

Suma prevăzută la alin. (2) se utilizează după cum urmează:

a) 96.176 mii lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.163 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente, potrivit anexei nr. 1;
b) 370.676 mii lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.163 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente, potrivit anexei nr. 2;
c) 217.063 mii lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, potrivit anexei nr. 3, exclusiv din bugetul național.

(4) Pentru anul şcolar 2024-2025, conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/845, suma este de 6.178.236 euro pentru acordarea gratuită de fructe și legume și derularea măsurilor educative aferente și de 11.303.390 euro pentru acordarea gratuită de lapte și produse lactate și derularea măsurilor educative aferente.

Ajutorul financiar din partea Uniunii repartizat definitiv României pentru anul şcolar
2024-2025 se distribuie după cum urmează:

  • 85 % pentru distribuția gratuită de fructe, legume, lapte natural de consum şi/sau
    produse lactate fără adaos de lapte praf:
    i. distribuţia fructelor şi legumelor: 5.251.500,60 euro (26.129.366 lei)
    ii. distribuţia laptelui natural de consum şi/sau a produselor lactate fără adaos de
    lapte praf: 9.607.881,50 euro ( 47.804.975 lei)
  • 15% pentru realizarea măsurilor educative care însoţesc distribuţia celor două tipuri
    de produse:
    i. măsuri educative care însoţesc distribuţia fructelor şi legumelor: 926.735,40
    euro ( 4.611.065 lei)
    ii. măsuri educative care însoţesc distribuţia laptelui şi a produselor lactate:
    1.695.508,50 euro ( 8.436.172 lei)

(5) În anul şcolar 2024-2025, disponibilul de produse achiziţionate în cadrul Programului pentru şcoli al României neconsumate din motive obiective se redistribuie în cadrul colectivului de preşcolari şi elevi din instituţia de învăţământ respectivă, astfel încât instituţiile de învăţământ să nu mai fie obligate la plata contravalorii produselor neconsumate.

La articolul 13, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
”(5) În colaborare cu Ministerul Educației, solicitantul de ajutor financiar din FEGA are obligația de a verifica activitatea instituțiilor de învăţământ beneficiare privind înregistrarea în sistemul informatic a numărului de preşcolari şi elevi prezenţi la cursuri, precum şi a numărului de porții consumate pe parcursul unei zile de şcoală şi a perioadei cererii de plată, conform catalogului şcolar.”

La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) Se desemnează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ca autoritate națională
competentă pentru implementarea, monitorizarea, controlul și acordarea de ajutoare financiare din FEGA pentru furnizarea fructelor, legumelor, laptelui și produselor lactate preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ și pentru realizarea măsurilor educative aferente.”

Bugetul s-a întocmit pe baza numărului total al beneficiarilor programului 1.908.231 preşcolari din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat, a limitei valorii zilnice/preşcolar/elev, conform Fişei financiare ataşate şi pe baza numărului de zile de distribuţie calculate în funcţie de structura anului şcolar aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3694/2024 privind structura anului şcolar 2024-2025, care însoţeşte prezenta nota de fundamentare.

Numărul total al beneficiarilor programului 1.908.231 a fost transmis de Ministerul Educației
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin adresa nr. 170/29.02.2024.

Conform adresei Ministerului Educației datele referitoare la cifrele de școlarizare au fost extrase din aplicația Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR)

Limita valorică zilnică/preşcolar/elev este aceeași cu cea din actualul an școlar:

a) 0,70 lei pentru porţia de fructe şi legume;
b) 1,11 lei pentru porţia de lapte şi produse lactate;
c) 0,65 lei pentru porţia de produse de panificaţie.

Informații de context

Programul a început cu întârziere pentru că Ministerul Educației a publicat Hotărârea de Guvern care prevede procedurile privind acordarea produselor și stabilirea procedurilor de licitații a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 8 august 2023, cu mai puțin de o lună înainte să înceapă școala.

Drept urmare, elevii au început să primească produsele după multe luni de la începerea școlii.

De exemplu în Ilfov, abia în martie cei peste 41.000 de elevii și copiii de grădiniță au început să primească săptămânal 5 porții de lapte, 2 porții de mere, 3 porții de corn și două porții de biscuiți, prin Programul pentru școli al României, susținut în mare parte cu bani europeni.

Potrivit unui răspuns al Ministerului Agriculturii pentru Edupedu.ro, 39 de consilii județene și 4 consilii locale au declanșat, până în octombrie 2023 procedurile de achiziție publică pentru atribuirea contractelor de distribuție de lapte, produse lactate și fructe în școli, dar numai 2 consilii județene le-au finalizat (Prahova și Vâlcea), iar 5 nici nu au demarat procedurile de licitație în acest sens.

Potrivit informațiilor Edupedu, sunt mai multe motive pentru care licitațiile pentru achiziția produselor din Programul care le oferă copiilor alimente sănătoase în școli încă nu începuseră în octombrie 2023: autorități locale care au spus că din metodologie nu reiese clar câte porții de produse de panificație trebuie să primească copiii și nu puteau elabora astfel caietul de sarcini; consilii județene care s-au plâns că actele normative au fost emise prea târziu de Guvern și nu au putut porni licitațiile; alte consilii au așteptat răspunsuri de la primării dacă își asumă să desfășoare singure licitațiile, să nu mai depinde de Consiliului Județean. 

De precizat, deși “Programul pentru școli al României” cuprinde atât componenta de lapte cât și fructe și legume, elevii au primit fie fructe, fie doar lapte, sau produse de patiserie, din cauza licitațiilor care se fac separat. În multe cazuri licitațiile au fost reluate de mai multe ori pentru că nu exista interes din partea furnizorilor din cauza costurilor ridicate pentru distribuirea laptelui, care nu sunt acoperite de banii primiți prin program.

Inițial, în România programul Laptele și cornul a fost introdus în 2002 ca un program social și a fost extins apoi la toți elevii. În prezent este finanțat și din fonduri europene, pe lângă cele de la buget și se numește Programul pentru școli al României. Prin acest program țara noastră primește fonduri europene pentru lapte, fructe și legume, iar produsele de patiserie sunt achitate din bugetul de stat.

Aproape 400 de mii de elevi nu au primit deloc lapte și produse lactate în școli în 2021-2022, prin “Programul de școli al României”, potrivit Ministerului Agriculturii.

Pentru că în 2022, în 12 județe, licitațiile au fost sistate pentru că lipseau ofertanții, pe 16 noiembrie, Guvernul a majorat suma pe care o plătește pentru porțiile de lapte, de la 0,99 lei pe porție, la 1,11 lei, crescând suma totală acordată acestor produse, cu 15.405 mii de lei pentru anul școlar în curs, prin H.G. nr. 640/2017.

Guvernul a motivat faptul că actualizarea valorii s-a realizat la cererea reprezentanților din sectorul laptelui, precum și a Consiliilor Județene, operatori economici, și a avut în vedere fundamentarea Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR) precum și datele furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Utilizând rata inflației, a rezultat valoarea de 1,11 lei pentru porția de lapte și produse lactate.

DOCUMENT Proiect HG privind implementarea programului pentru școli al României:

Foto: © Jolijuli | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii și copiii de grădiniță din județul Ilfov au început să primească laptele școlar abia la începutul lunii martie, cu o întârziere de 6 luni
Programul lapte și fructe în școli 2023-2024, pus în consultare din februarie, de Ministerul Agriculturii, pentru ca elevii să primească produsele din prima zi de școală, în septembrie, după ce în anul trecut întârzierile au fost de luni de zile
Licitațiile pentru laptele, produsele lactate și fructele care trebuie distribuite în școli sunt încă în desfășurare la nivelul a 37 de județe, iar cinci consilii județene nu le-au început deloc, deși școala a început de 3 săptămâni – datele la zi și explicațiile Ministerului Agriculturii
Aproape 2 milioane de copii ar trebui să primească zilnic la școală, lapte și produse lactate și de panificație, iar de două ori porții de fructe. În realitate nu primesc nimic, deși școala a început de 3 săptămâni / Motivele pentru care licitațiile nici nu au fost demarate

4 comments
  1. Buna ziua,
    Ce se intampla cu prescolarii care sunt la program de 8 ore? vad ca e mentionat ca doar cei de la 4 ore vor primi

  2. Adică 2.46 lei pentru tot pachetul. A rămas aceeași sumă dar preturile au crescut
    Anul trecut mărul era cat o nuca. biscuiții parca erau sintetici.
    Anul acesta școlar nu a mai exista programul , când de fapt e mai multa nevoie de el.
    Pare că guvernul amână sau pun in barem mic pentru costuri astfel încât părerea generală sa fie că s-a vrut, dar nu se poate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Știință pentru copii și tineri: Ateliere de seismologie, nanotehnologie, crearea universului și mecanică cuantică, la Târgul de știință și educație de la Măgurele

Experimentul Planeterrella sau cum se formeaza aurora boreală și aurora australă. Ateliere de seismologie, nanotehnologie, crearea universului și mecanică cuantică. Sunt câteva dintre evenimentele cu care cercetătorii de la Măgurele…
Vezi articolul
Școli particulare - copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală

Structura anului școlar 2019-2020: Școala debutează pe 9 septembrie, cu o săptămână mai devreme decât propusese ministerul, iar semestrul al II-lea începe după vacanța de iarnă – Președintele Asociației Elevilor din Constanța

Structura anului școlar 2019-2020 vine cu modificări importante față de modul în care au fost proiectate până acum perioadele de vacanțe și cursuri. Următorul an școlar ar putea începe în…
Vezi articolul

Solicitare urgentă în școli, de la Ministerul Educației, care vrea să știe câți profesori și alți angajați participă la greva generală din învățământ, care începe luni, 22 mai / Directorii trebuie să completeze formularul până mâine dimineață, iar inspectorii să dea raportul vineri la 10, la centru – surse

O solicitare urgentă a fost trimisă joi după-amiază la inspectoratele școlare, de către Ministerul Educației, conform surselor Edupedu.ro. Instituția le-a cerut inspectorilor să solicite în toate școlile date concrete despre…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre presiunea părinților pentru note mari: Ar trebui să le redăm profesorilor libertatea de a da note elevilor așa cum cred ei că este potrivit, în conformitate cu pregătirea lor pedagogică / Pentru a avea încredere în aceste note, trebuie să avem un sistem mai standardizat

Ministrul Educației admite implicit faptul că există o presiune a părinților asupra profesorilor pentru a le acorda note mari elevilor. Într-un răspuns dat la o întrebare la prezentarea Raportului național…
Vezi articolul