DOCUMENT Profesorii vor primi în 5 rate diferențele salariale pe care instanțele au stabilit că statul nu le-a plătit pentru perioada 2017 – 2021. Prima rată, în acest an, doar 5% – proiect

54.370 de vizualizări
Foto: © Mykola Komarovskyy | Dreamstime.com
Diferențele salariale câștigate de mai multe sindicate ale profesorilor în instanță, ar putea ajunge la toți profesorii, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, pus în dezbatere publică. Proiectul vine după negocierile cu Guvernului, când reprezentanții profesorilor spuneau că au stabilit cu Executivul să fie adoptată o astfel de măsură. Actul normativ în stadiu de proiect nu are impact bugetar menționat în nota de fundamentare, dar prevede că sumele se vor actualiza cu indicele inflației.

Nu sunt clare sumele pe care ar trebui să le primească fiecare cadru didactic, dar Ministerul Educației scrie, în nota de fundamentare, că demersul acesta ar costat statul mult mai puțin decât dacă ar aștepta ca toți profesorii să câtige procesele, moment în care ar trebui să le plătească acestora și dobânzi penalizatoare.

„Este evident că personalul didactic îndreptățit să beneficieze de drepturile salariale asupra cărora a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii mai sus menționate, le va obține pe cale judecătorească. Însă, pe lângă resursele umane și materiale pe care le presupun aceste procese, din partea instituțiilor publice [care trebuie să își formuleze apărările atât în fața instanței de fond, cât și în fața celei de apel], trebuie adăugate coeficientul de inflație și dobânda legală penalizatoare cu care se vor actualiza drepturile bănești acordate de instanțele de judecată, precum și cheltuielile de judecată la care acestea vor fi, eventual, obligate. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că miile de dosare care urmează a fi depuse, vor supraîncărca activitatea instanțelor de judecată și vor genera alte costuri suplimentare.

Prin prezenta ordonanță de urgență se propune acordarea acestor drepturi tuturor categoriilor de personal didactic îndreptățit, sume care se actualizează doar în funcție de coeficientul de inflație, ceea ce va diminua impactul financiar asupra bugetului general consolidat”, potrivit notei de fundamentare.

Pentru acest an, statul ar urma să plătească 5% din sumele cuvenite profesorilor, plata fiind făcută la 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, adică în luna iunie, dacă actul normativ este aprobat luna aceasta.

Pe 9 februarie federațiile sindicale anunțau, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, faptul că s-a convenit „inițierea, în vederea adoptării, a unei Ordonanțe de Urgență reparatorii, astfel încât întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite, conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 (menționăm că, la ora actuală, pe rol sunt mii de procese deschise de organizațiile sindicale, multe dintre acestea fiind deja câștigate în primă instanță, iar continuarea lor poate conduce la blocarea activității instanțelor de judecată)”.

Proiectul de ordonanță de urgență și nota de fundamentare lansate în dezbatere publică precizează: “Având în vedere că dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, au generat interpretări diferite, astfel încât, pentru o serie de drepturi prevăzute de aceasta în favoarea personalului din învățământ, s-a ajuns la acțiuni în justiție, luând în considerare Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție privind intepretarea anumitor dispoziții din Legea-cadru nr. 153/2017, dar și alte decizii, Guvernul a inițiat următorul proiect de ordonanță de urgență.

În Nota de Fundamentare, rubrica „impact bugetar” nu există. Proiectul de OUG are însă „impact social” – „Se urmărește salarizarea corectă, în spiritul și litera Legii-cadru nr. 153/2017, a personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, făcând aplicarea Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 64/2020, nr. 7/2021, nr. 8/2021 și nr. 24/2021.”

Ce prevede proiectul de ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere publică

Art. 1. Personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat
beneficiază de plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din stabilirea salariului de
bază prin utilizarea tranşelor de vechime în învăţământ instituite prin Hotărârea Guvernului
nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016,
prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru perioada 1 iulie
2017 – 31 august 2021.

Art. 2. Personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat,
inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare, beneficiază de plata
diferenţelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea și calcularea majorărilor, respectiv a
creşterilor salariale prevăzute la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 4, art.
5 alin. (1), art. 7 şi art. 8 din anexa nr. I capitolul I litera B – „Reglementări specifice
personalului didactic din învăţământ” – la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la salariul de
bază deţinut/aflat în plată, pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2021.

Art. 3. De diferențele de drepturi salariale prevăzute la art. 1 și art. 2 beneficiază
personalul didactic încadrat în învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum și
personalul didactic auxiliar încadrat la bibliotecile centrale universitare, căruia, pentru
perioadele prevăzute la art. 1 și art. 2, nu i-au fost acordate aceste drepturi, indiferent din ce
motiv şi pe baza căror decizii, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență.

Cum se vor face plățile

Art. 4 (1) Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 și art. 2 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, și se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:

  • a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
  • b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
  • c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.

(2) Diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat, conform prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.
(3) (a) Plata sumelor prevăzute la alin. (1) se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie.
(b) Pentru anul 2022, sumele se plătesc într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Ce categorii de personal primește diferențele salariale

Art. 5. Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică şi personalului didactic din învăţământul preuniversitar și universitar de stat salarizat în sistem de plată cu ora, precum și personalului didactic pensionat.

Art. 6. Pentru beneficiarii prezentei ordonanțe de urgență care şi-au schimbat locul de muncă în perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021 sau care au prestat activitate, în acelaşi timp sau succesiv, la mai mulţi angajatori, calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale se realizează de fiecare angajator care l-a salarizat în această perioadă, proporţional cu perioada efectiv lucrată la fiecare dintre aceştia.

Art. 7. Diferențele de drepturi salariale prevăzute la art. 1 și art. 2 din prezenta ordonanță de urgență, care au fost acordate prin hotărâri judecătorești rămase definitive, se plătesc potrivit acestora, cu respectarea dispozițiilor actelor normative ce reglementează plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice.

Foto: © Mykola Komarovskyy | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: UPDATE Salariile profesorilor vor fi majorate cu 1/4 din diferența dintre salariul actual și cel din grila Legii 153, de la 1 ianuarie, după ce Ministerul Finanțelor a modificat proiectul de ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice / Guvernul discută în ședință această măsură


4 comments
  1. Nu știu exact cine îl susține pe acest ministru incompetent. A trecut prin mai multe partide și guverne. În plus este un om lipsit de caracter. Am în vedere aici atitudinea lui schimbătoare în multe probleme. Să meargă la catedră și să muncească cu adevărat. Adio domnule Zero!

  2. Acest ministru ,,sinistru,, nu stie ca ratele si alte cheltuieli nu le platim in 2025 ! Ii lipsesc niste procese cu profesorii, parintii si elevii care au ramas cu sechele, in urma deciziilor sale retrograde si de mascarada a invatamantului fizic, in plina pandemie !

    1. Ca deobicei, este o bătaie de joc!
      Din nou profesorii au fost privați de banii pentru care au muncit! Iar plata restanțelor se va “dilua” pe durată de ani de zile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Simion Hăncescu

DOCUMENT Niciun contra-candidat pentru Simion Hăncescu și George Purcaru la cele mai importante funcții din cel mai mare sindicat al profesorilor – FSLI / Sunt trei candidați pentru funcția de secretar general

Candidaturile pentru cele mai importante funcții din biroul operativ al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cele de președinte și vicepreședinte, sunt doar cele ale ocupanților acestor posturi, potrivit unei note…
Vezi articolul

Fiscul publică ghidul profesorului care dă meditații. Cei care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat – document / Declarația de venit trebuie depusă până pe 25 mai

Ghidului privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice a fost publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Documentul de 14 pagini explică…
Vezi articolul

UPDATE Întâlnire cheie de la Guvern, cu premierul Ciolacu, sindicatele profesorilor, miniștrii Educației, Muncii și Finanțelor, pentru „stabilirea modalității de majorare a salariilor” în școli și universități din 1 ianuarie 2024

UPDATE: Guvernul a anunțat că s-au găsit soluții privind eliminarea inechităților salariale, dar rămâne deschis dialogul în privința majorărilor salariale de la 1 ianuarie, în lipsa legii salarizării. Premierul Marcel Ciolacu i-a invitat…
Vezi articolul