DOCUMENT Profesorii care aplică pentru un post didactic la o școală europeană trebuie să fie obligatoriu și titulari / Dosarele pot fi depuse și pe email – Modificări aduse metodologiei de selecție

13.747 de vizualizări
Foto: eeb4.be
Ministerul Educației a introdus clar statutul de titular în metodologia de selecție a personalului din România pentru posturi didactice din cadrul sistemului școlilor europene și păstrat vechimea de predare de minimum 3 ani la catedră, se arată într-un ordin de ministru publicat pe edu.ro. De asemenea, printre modificările aduse metodologiei este și posibilitatea de a trimite dosarul prin e-mail, nu doar fizic prin poștă cum era până acum, și se admite în acest caz și contestația transmisă tot pe e-mail, ceea ce înainte nu era posibil. Nu în ultimul rând, a fost admisă prelungirea detașării cu până la trei ani peste durata maximă de 9 ani cât poate preda un profesor care a câștigat un post didactic în cadrul sistemului școlilor europene.

ERATĂ În varianta inițială a știrii, dintr-o regretabilă eroare, am scris că a fost eliminat statutul de titular pentru aceste concursuri. Am corectat informația la sugestia cititorilor. Vă mulțumim pentru atenționare și înțelegere.

  • Amintim că Ministerul Educației a organizat în luna mai concurs pentru ocuparea a 3 posturi la Școala Europeană de la Bruxelles, concurs cu termen scurt de depunere a dosarelor și cu imposibilitatea înscrierii online. La sesiunea din luna mai, cadrele didactice s-au putut înscrie doar prin depunerea fizică a dosarelor la Registratura Ministerului Educației sau prin trimiterea lor prin poștă. „Vom modifica metodologia pentru ca depunerea dosarelor să fie posibilă online”, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Ministrul a precizat că „la proba de interviu au participat atât directorul Școlii Bruxelles IV, cât și reprezentantul asociației părinților”, a declarat pe 25 mai, pentru Edupedu.ro, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Concursul pentru ocuparea a 2 posturi de profesor la Școala Europeană de la Bruxelles se va relua luna aceasta, a mai precizat Cîmpeanu.
  • Cele 2 posturi care vor fi scoase la concurs în luna iunie sunt de Matematică cu predare în limba engleză, precum și de Chimie-fizică/Științe integrate cu predare în română și germană, franceză sau engleză. Singurul post care s-a ocupat la concursul organizat în luna mai a fost cel de Consilier educativ (”Advisor” – poziție specifică școlilor europene).

Mai jos, Ordinul de ministru nr. 3.909/14.06.2021 privind modificarea Metodologiei de selecţie a personalului din România pentru posturi didactice din cadrul sistemului şcolilor europene, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.475/2018:

„Ordin privind modificarea Metodologiei de selecție a personalului din România pentru posturi didactice din cadrul sistemului școlilor europene, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.475/2018.

Art I – Metodologia de selecție a personalului din România pentru posturi didactice din cadrul sistemului școlilor europene aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3475/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 339 din 18 aprilie 2018, se modifică după cum urmează:

1. La art. 6, alineatul (1) litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:

„e) adeverință din care să rezulte statutul de titular în învățământul preuniversitar la data înscrierii la concurs, vechimea de predare efectivă la catedră de minimum 3 ani la data înscrierii, în țară sau în sistemul școlilor europene, în calitate de cadru didactic calificat, corespunzător profilului postului pentru care candidează.”

(varianta veche – e) adeverință din care să rezulte vechimea de predare efectivă la catedră de minimum 3 ani la data înscrierii, în țară sau în sistemul școlilor europene, în calitate de cadru didactic calificat, corespunzător profilului postului pentru care candidează;)

2. La art. 6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Dosarele se depun la registratura Ministerului Educației sau în formă scanată, prin e-mail, la adresa indicată în calendarul de concurs, cu documentele ordonate conform opisului. În cazul în care dosarul este transmis prin poștă, candidatul își asumă transmiterea dosarului astfel încât acesta să fie recepționat la registratura Ministerului Educației până la data limită prevăzută în calendarul de concurs.”

(varianta veche – (4) Dosarele se depun la registratura Ministerului Educației Naționale. În cazul în care dosarul este transmis prin poștă, data poștei nu poate depăși data-limită de depunere prevăzută în calendar.)

3. La art. 17, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) În cazul în care dosarul de concurs a fost transmis prin mijloace de comunicare electronică (e-mail), contestația poate fi comunicată pe aceeași cale numai de la aceeași adresă de la care s-a transmis dosarul candidatului, conform calendarului concursului.”

(varianta veche – (2) Nu se admite transmiterea contestației prin e-mail, fax sau cu ajutorul altor mijloace de comunicare virtuală)

4. Art. 27 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Fiecărui profesor detașat i se încheie contract de muncă pe durată determinată de maximum 9 ani, în temeiul art. 29 lit. a) pct. i) și ii) din statut, pentru postul din sistemul școlilor europene pentru care a concurat. În cazuri excepționale, conform art. 29 lit. a) pct. iii), se poate acorda o prelungire de până la trei ani a detașării.”

(varianta veche – Art. 27 Fiecărui profesor detașat i se încheie contract de muncă pe durată determinată de maximum 9 ani, în temeiul art. 29, lit. a), pct. i), și ii) din Statut, pentru postul din sistemul Școlilor Europene pentru care a concurat.)

Art. II Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Foto: eeb4.be

Citește și:
Concursul de selecție de profesori pentru Școala Europeană de la Bruxelles se reia în iunie, iar dosarele se vor putea depune online, anunță Sorin Cîmpeanu / Niciun câștigător pe posturile de Matematică și Chimie-fizică, unde salariile sunt peste 4.000 de euro
Concurs de selecție de profesori pentru Școala Europeană de la Bruxelles, anunțată de Ministerul Educației. Posturile scoase la concurs sunt de Matematică, Chimie-fizică și Consilier educativ, salariile sunt peste 4.000 de euro

3 comments
  1. Stimata doamna,
    Este exact pe dos. Scrie explicit ca trebuie adeverinta de titular. Un ordin care modifica un document contine modificările aduse , nu ceea ce se elimina. De altfel scrie chiar deasupra articolului invocat faptul ca se modifica si va avea URMATORUL CONTINUT.

    1. Așa este, am făcut modificările care se cuveneau. Vă mulțumim pentru observații. O zi bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Agenția Națională Antidrog

Agenția Națională Antidrog: România se află sub media europeană la consumul de droguri în rândul adolescenților, dar peste medie la consumul de tutun. Cât stau adolescenții români pe rețelele sociale

România se situează sub media europeană în ceea ce privește consumul de droguri în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), transmite Agerpres. Astfel, consumul oricărui…
Vezi articolul

AUDIO Cătălin Raiu, lector universitar în Științe Politice, cu studii de teologie: N-aș lega modul în care se predă religia de rezultatul alegerilor pentru că nu avem de-a face cu linii directoare transmise de biserică prin profesorii de religie

Cătălin Raiu, lector universitar în Științe Politice, cu studii în teologie, nu crede că modul în care se predă religia în școli are legătură cu rezultatul alegerilor din acest an.…
Vezi articolul

Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat ordinul prin care fostului vicepremier Oprea i-a fost anulat titlul de doctor, în urma verdictului de plagiat / Oprea scrie acum că asta ar arăta că nu a plagiat

Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, printr-o decizie luată la sfârșitul săptămânii trecute, ordinul ministrului Educației prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept fostului parlamentar…
Vezi articolul