Situația resursei umane necesară susținerii examenului de Bacalaureat 2020 este în acest moment dezastruoasă, se arată într-o adresă obținută de Edupedu.ro, trimisă de la Inspectoratul Școlar al Sectorului 1 către toți directorii de școli. „Practic nu putem desfășura acest examen”, spune autorul adresei. Într-un tabel pus în documentul citat, numărul necesar ar fi de 1.436 de cadre didactice pentru desfășurarea examenului de Bacalaureat 2020, dar până acum sunt înscriși doar 397 de profesori.
Ar mai fi nevoie de 1.039 de profesori pentru a putea avea loc în condițiile din regulamente examenul de Bac 2020, potrivit documentului.
„Dragi colegi situația resursei umane necesară susținerea examenului de bacalaureat de către absolvenții noștri, promoția 2020, este în acest moment dezastruoasă. Practic nu putem desfășura acest examen”, se arată în adresă.
Inspectorul care trimite scrisoarea către școlile din sector menționează faptul că „în acest an, din motive obiective, numărul de comisii de examen și comisii zonale de examen și numărul de săli de clasă este sensibil mai mare decât în anii trecuți”.
Acesta trasează responsabilități pentru directori și pentru profesori, încercând să le arate că nu au niciun motiv să boicoteze examenul de Bac.
„Nu există scuze pentru noi, cadrele didactice, dacă prin participarea noastră împiedică în desfășurarea în bune condiții a examenului de bacalaureat pentru absolvenții noștri. Evoluția pandemiei în acest moment nu justifica această atitudine”, se arată în adresă.
„În concluzie, doresc, în zilele de 04 sau 05 iulie 2020, desfășurarea online a unor consilii profesorale în care dumneavoastră, directorii unităților școlare să discutați și să lămuriți acest subiect cu cadrele didactice, astfel încât să rezolvăm problema în interesul elevilor noștri”, potrivit documentului.
În document se arată că sunt probleme mari cu prezența la examene a profesorilor atât în comisiile de examen, unde erau înscriși doar 3 președinți, din 25 necesari, cât mai ales la supravegherea din sălile de clasă, unde necesarul este de 1.054, iar până acum pe listă figurau doar 234. Cu alte cuvinte, este asigurat în prezent doar 1 post de supraveghere din 5.
Potrivit legii și regulamentelor în vigoare, prezența cadrelor didactice la examene este opțională, iar participarea în comisii sau la supraveghere este remunerată.
Ultimatum: termenul limită e vineri la ora 14:00
Documentul dă indicații despre ce să facă directorii: „În cazul președințiilor de comisii de examen și comisii zonale de examene vă aștept pe dumneavoastră, directorii de unități școlare, să vă înscrieți.
Vineri 05.06.2020 la ora 14:00, fiecare unitate școlară, liceu, școala gimnazială, grădiniță trimite la Inspectoratul Școlar al Sectorului 1 noile formulare cu completarea resursei umane”.
Tonul inspectorului care semnează această adresă devine autoritar spre finalul documentului, când le spune directorilor că „argumentele pe care le aud de câteva săptămâni, invocate pentru neparticipare, nu mai sunt valabile în acest moment”.
Foto: pixabay.com