DOCUMENT Principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ, reintroduse în Guvern pentru o nouă adoptare la o lună de la prima, după ce Ministerul Finanțelor a fost retras de la inițiatori

Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com

Guvernul aprobă pentru a doua oară un memorandum în mai puțin de 30 de zile, potrivit ordinii de zi a ședinței de azi. Este vorba despre același memorandum aprobat deja pe 17 martie, despre care Edupedu.ro a scris la acel moment, care prevede principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ. La început, documentul era inițiat de ministerele Finanțelor și Muncii, dar în noua formă aflată pe ordinea de zi a ședinței din 14 aprilie a rămas inițiator doar Ministerul Muncii.

Memorandumul cu tema „Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrul legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, va fi aprobat din nou de Guvern, într-o formă fără ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la inițiatori.

Pe 17 aprilie ar fi expirat termenul limită pe care ministerele îl aveau, potrivit documentului, să trimită propuneri de salarizare și sporuri pentru noua formă pregătită de guvern, dar prin această readoptare a documentului instituțiile „câștigă” încă 30 de zile timp pentru a trimite propunerile.

Documentul, analizat de Edupedu.ro, are o singură modificare – un paragraf despre salarizarea în administrația locală.

Este vorba despre înlocuirea paragrafului: „La nivelul administrației publice locale, se identifică o serie de dezechilibre salariale introduse ca urmare a aplicării nomenclatorului de funcții fără salarii, potrivit legislației privind salarizarea în vigoare” cu paragraful:

„La nivelul administrației publice locale se identifică o serie de dezechilibre salariale între unitățile administrative-teritoriale de nivel similar, în condițiile în care nivelul de salarizare al personalului pentru fiecare în parte se stabilește prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București”.

Care sunt principiile din memorandum:

„Ministerele corespunzătoare familiilor ocupaționale de funcții bugetare să transmită în termen de 30 de zile, propuneri și observații de îmbunătățire a legislației privind salarizarea în domeniul de competență, în vederea reașezării politicilor salariale în conformitate cu principiile prezentate în acest Memorandum”, se arată în document.

Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version