DOCUMENT Peste 1.700 de școli ar putea primi până la 200.000 de euro, în prima rundă a programului de combatere a abandonului școlar, cu aproape 700 mai multe decât în estimarea inițială. Depunerea de proiecte a început și durează până pe 13 martie

4.029 de vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
A început sesiunea de depunere de proiecte pentru școlile care vor granturi prin care să reducă abandonul școlar. Ghidul solicitantului – condiții specifice de accesare a Schemei de Granturi – runda 1 – din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) a fost publicat de Ministerul Educației. Cererile de finanțare se pot depune online de astăzi, 2 martie, și până la data de 13 martie, ora 16:00, pe platforma UEFISCDI. În prima rundă de finanțare sunt prioritizate peste 1.700 de școli, după cum se arată în anunț. Depunerea cererii de finanțare se realizează din contul electronic creat de directorul unității de învățământ.
  • Amintim că Edupedu.ro a scris despre ghidul solicitantului pus în dezbatere publică săptămâna trecută. În draft erau vizate 1.019 unități de învățământ în prima rundă de finanțare, spre deosebire de cele peste 1.700 de școli din actualul ghid.
  • Lista finală a unităților de învățământ beneficiare de granturi (inclusiv valoarea granturilor acordate) va fi aprobată prin ordin al ministrului educației și publicată pe Ministerului Educației la data de 31 martie 2022, conform documentului.

Concret, în prima rundă de finanțare a schemei de granturi PNRAS sunt vizate 1.726 unități de învățământ care au îndeplinit cumulativ următoarele criterii și care pot depune cerere de finanțare în cadrul acestui apel:

  • au fost identificate cu prioritate de intervenție mare sau medie în 2018/2019 și în 2020/2021; 
  • au personalitate juridică și învățământ de masă; 
  • au un număr de cel puțin 40 de elevi înmatriculați în ciclul gimnazial;
  • și-au exprimat intenția de participare în cadrul Schemei de granturi PNRAS prin Declarația de intenție

Potrivit Ministerului Educației, ghidul conține informațiile specifice necesare în vederea lansării apelului de proiecte Schema de granturi PNRAS – runda 1, respectiv: modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, descrierea etapelor de verificare administrativă și evaluare a proiectelor.

Lista celor 1.726 de școli eligibile pentru prima rundă de finanțare

Potrivit documentului, „școlile cu un număr de elevi de nivel gimnazial sub 40 raportat la etapa de pre identificare cu ajutorul SIIIR, școlile speciale care și-au exprimat intenția de participare, precum și școlile care s-au încadrat la prioritate mare și nu și-au exprimat intenția de participare vor beneficia de activități de sprijin finanțate în cadrul intervențiilor sistemice, care vor fi gestionate la nivel central de către Ministerul Educației”.

Lista școlilor eligibile pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Schema de granturi a acestui program cuprinde o finanțare de 500 de milioane de euro fără TVR ce este detaliată pe tipuri de grant: grant mic, mediu și mare, dimensionat în funcție de efectivele de elevi din unitatea școlară eligibilă.

Școlile trebuie să verifice dacă unitatea de învățământ se află în zonă cu marginalizare la medie (rural), zonă dezavantajată (urban), zonă cu marginalizare severă și peste medie (rural) sau zonă marginalizată (urban), situație în care pot beneficia de o valoare mai mare a grantului. În acest sens, ghidul recomandă consultarea următoarelor documente: Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate sau Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate. Precizăm că Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate a fost publicat în 2016.

Criterii de eligibilitate

Conform ghidului, proiectul trebuie să se încadreze în obiectivele specifice ale PNRAS, respectiv să realizeze activități care să contribuie la prevenirea abandonului școlar și reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii.

Captură foto: Ghidul Solocitantului_PNRAS
Captură foto: Ghidul Solocitantului_PNRAS

Grupul țină din cadrul schemei de granturi este reprezentat de elevii din clasele gimnaziale în risc de abandon școlar. Celelalte categorii de grup țintă sunt următaorele:

  • Copiii de vârstă școlară (6-17 ani) care nu au fost înscriși niciodată la școală sau care au părăsit timpuriu școala reînscriși, inclusiv copii migranți; 
  • Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care au absolvit cel mult învățământul secundar inferior (echivalentul clasei a VIII-a) și nu s-au înscris în nicio altă formă de educație sau formare profesională; 
  • Copii refugiați de vârstă școlară; 
  • Cadre didactice și personal auxiliar;
  • Părinți
Propunerea de proiect

Propunerea de proiect conține completă conține următoarele documentele: cererea de finanțare, graficul activităților, bugetul proiectului, chestionar de mediu, declarație de evitarea dublei finanțări, model acord privind colectarea datelor cu caracter personal.

Captură foto: Ghidul Solocitantului_PNRAS

Chestionarul de mediu, declarația de evitarea dublei finanțări și modelul de acord privind protecția datelor cu caracter personal se vor completa în etape de contractare.

Fiecare propunere de proiect va fi analizată de către 2 evaluatori. În situația în care diferența între punctajele acordate este mai mare de 2 puncte, atunci cei doi evaluatori au posibilitatea să discute, prin intermediul interfeței de tip forum din platforma de evaluare, în vederea atingerii consensului, este precizat în documentul menționat anterior.

Propunerile care întrunesc un punctaj sub 6 puncte vor primi o notificare electronică urmată de o adresă prin care li se comunică motivele depunctării. Acestea vor putea aplica în următoarea rundă de finanțare. Runda a doua de finanțare va fi lansată în luna martie a anului viitor, potrivit sursei citate.

Contestațiile vor putea fi depuse în termen de 2 zile de la primirea rezultatului, la adresa contestatii.pnras@edu.gov.ro, se mai arată în ghid.

Proiectele finanțate în runda 1 a Schemei de granturi PNRAS vor începe la data intrării în vigoare a contractului de finanțare, se vor derula pe o perioadă de 36 de luni, care vor include 3 ani școlari.

Cererea de finanțare (Anexa 1), secțiunile A-C

Cererea de finanțare (secțiunea A-C), în format docx, care poate fi descărcată mai jos:

Cererea de finanțare (Anexa 1), secțiunile D-H

Cererea de finanțare (secțiunea D-H), în format doc, care poate fi descărcată mai jos:

Graficul activităților (Anexa 2)

Graficul activității, în format XLSL, care poate fi descărcat mai jos:

Bugetul proiectului (Anexa 3) poate fi descărcat mai jos în format XLSL
Chestionar de mediu (Anexa 4)

Chestionarul de mediu poate fi descărcat și în format docx:

Declarație de evitare a dublei finanțări (Anexa 5)
Model acord privind colectarea datelor cu caracter personal

Declarația privind colectarea datelor cu caracter personal în format docx:

Ghidul solicitantului

Informații de context

Amintim că ministrul Educației a declarat luna trecută că școlile vor putea plăti meditații pentru elevi sau le vor putea da lunar bani părinților ca să-și trimită copiii la școală, în cadrul programul de reducere a abandonului școlar: „Foarte important este că, pentru prima oară, avem o viziune integrată – eu chiar cred în acest program – prin care poți să plătești nu numai ore de meditații, poți să plătești și consiliere, și mediere școlară. Poți să-i plătești acelui elev participarea într-o tabără sau într-o excursie (…)”.

MATE (Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație) face parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) care este primul proiect finanțat din PNRR, și care are o valoare de 543 milioane euro, nerambursabilă.

Școlile au avut la dispoziție termenul de 21 ianuarie 2022 pentru transmiterea intenției de participare în cadrul programului. Au fost validate 3.489 de intenții de participare.

România a cheltuit peste 2 miliarde de lei pentru reducerea abandonului școlar între 2012-2021

Amintim că Edupedu.ro a scris că România a cheltuit peste 2 miliarde de lei pentru reducerea cu 2 puncte procentuale a ratei de părăsire timpurie a școlii în perioada 2012-2021. Rata acestui indicator a scăzut de la 17.8% în 2012, la 15.6% în 2020. Nu a fost atins obiectivul propus în Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii în România de a înregistra valoarea de 11.3% în 2020.

  • Rata de părăsire timpurie a școlii este definită ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au terminat cel mult clasa a VIII-a și care au abandonat școala în acel moment, nu au mai urmat nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională. Se mai numește abandon școlar timpuriu.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Explicațiile vicepreședintelui Consiliului de Etică pentru decizia care-l “spală” pe Lucian Bode de plagiat, în cazul cărții bazate pe o carte demonstrat plagiată: Legea lasă multe aspecte neclarificate / “Nicăieri în lege nu se menționează despre folosirea ghilimelelor”

“Putem cu toții observa că legea 206/2004 lasă foarte multe aspecte neclarificate. Îl cităm sau nu pe Newton când folosim legea gravitației? Unde tragem linia pentru ce trebuie sau nu…
Vezi articolul

Peste 3 mii de profesori au făcut cumpărături cu cardul de prima didactică – surse / Banii au fost folosiți la magazine de electronice și electrocasnice, librării online și la un singur centru de formare. Pe lista magazinelor se află și pescării, magazine mixte sau de tipul casă și grădină

Peste 3600 de profesori au făcut deja cumpărături folosind cardul pentru prima didactică, în valoare de 1500 de lei, până la data de 1 noiembrie, potrivit surselor Edupedu.ro. Profesorii au…
Vezi articolul

Organizarea secțiilor de votare din școli, la alegerile parlamentare și prezidențiale, „nu va mai crea probleme” ca la alegerile locale, susține președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă

La alegerile parlamentare și prezidențiale din perioada următoare, „problema cu restituirea sediilor secțiilor de votare când au fost organizate în unități de învățământ, după părerea mea, nu va mai crea…
Vezi articolul

Au revenit atacurile cu linkuri ce au mesaje-capcană de tipul „tu ești în video”, anunță Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Accesarea linkului poate duce la pierderea contului pe Facebook

Au revenit atacurile cu linkuri malițioase care se propagă prin intermediul mesajelor pe rețelele de socializare, a anunțat într-o postare Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Este vorba despre mesaje-capcană cu…
Vezi articolul