DOCUMENT Perioada de transferuri la alte școli va avea loc în ianuarie. Sorin Ion: Neavând vacanță intersemestrială anul acesta, poate fi considerată o situație excepțională, prin urmare sunt permise transferurile la final de semestru. Cum se vor face acestea

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Perioada de transferuri între școli, care în mod normal avea loc în vacanța intersemestrială, se va putea face în luna ianuarie fiind o „situație excepțională, prin urmare sunt permise transferurile la final de semestru”, a explicat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Sorin Ion. Amintim că structura anului școlar a fost modificată în urma vacanței forțate de una-două săptămâni (în funcție de ciclul de învățământ) impusă de autoritățile din Educație și Sănătate la vârful valului 4 al pandemiei de coronavirus. Elevii nu au făcut școală online, în schimb vor recupera orele în locul perioadelor de vacanță din restul anului, motiv pentru care vacanța intersemestrială a dispărut din structura anului școlar 2021-2022.

„Am trimis, săptămâna trecută, o notă către inspectoratele școlare. În Regulamentul de organizare și funcționare scrie că transferurile se efectuează, de regulă, în vacanțele intersemestriale și că pot exista și situații excepționale. Am transmis faptul că nu avem vacanță intersemestrială anul acesta, poate fi considerată o situație excepțională, prin urmare sunt permise transferurile la final de semestru. E adevărat că va fi un pic atipic în sensul că se pot primi cereri de transfer în ultima săptămână a semestrului I și aprobarea să vină după ce începe și semestrul 2 ca să avem și media acolo unde e nevoie de medie”, a declarat Sorin Ion pentru Edupedu.ro.

Ce scrie în nota transmisă de Ministerul Educației inspectoratelor școlare din toată țara:

„Conform prevederilor art. 144 alin. (1), (2) și (4) lit. f) din actul normativ amintit mai sus: “Art. 144 (1) Transferurile în care se păstrează forma de învățământ, profilul și/sau specializarea se efectuează, de regulă, în perioada intersemestrială sau a vacanței de vară. Prin excepție, transferurile de la nivelurile antepreșcolar și preșcolar se pot face oricând în timpul anului școlar, ținând cont de interesul superior al copilului.

(2) Transferurile în care se schimbă formă de învățământ se efectuează în următoarele perioade:

a) de la învățământul cu frecvență la cel cu frecvență redusă, de regulă în perioada intersemestrială sau a vacanței de vară; în aceleași perioade se efectuează și transferul la/de la învățământul profesional și tehnic și de la/la învățământul dual la învățământul liceal tehnologic. (…) 

(4) Transferul elevilor în timpul anului școlar se poate efectua, în mod excepțional, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, în următoarele situații: (…)

f) în alte situații excepționale, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.” 

În contextul situației speciale, generate de evoluția pandemiei de COVID-19 pe teritoriul României, în luna octombrie 2021, a fost adoptată hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 91/2021, prin care, conform art. 7 alin. (1) “Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021, a modificărilor privind structura anului școlar”. 

În consecință, a fost elaborat Ordinul Ministrului Educației nr. 5.549/05.11.2021 privind Structura anului școlar 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.1064/5.XI.2021, care nu include o vacanță/perioada intersemestrială. Aceasta reprezintă o altă situație excepțională, conform prevederilor art. 144 alin. (4) lit. f) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin OMEC nr.5441/31.08.2020, cu modificările și completările ulterioare. 

Potrivit celor menționate anterior, în anul școlar 2021-2022, situațiile de transfer al elevilor prevăzute la alin. (1) și (2) lit. a) ale art. 144 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar se aprobă conform prevederilor art. 144 alin. 4 lit. f) din același act normativ. Inspectoratele școlare aduc la cunoștință unităților de învățământ prezenta Notă.”

Structura modificată a anul școlar 2021-2022

Între semestrul I și semestrul al II-lea va fi doar o pauză de un weekend în acest an, fiind prima dată în istoria structurii de semestre când nu există o vacanță intersemestrială.

Săptămâna „Școala Altfel” a fost eliminată.

Anul școlar 2021 – 2022 se structurează pe două semestre, după cum urmează:

Semestrul I

Din data de 13 septembrie 2021 și până în data de 14 ianuarie 2022 inclusiv, cu următoarea structură:

Semestrul al II-lea

Din data de 17 ianuarie 2022 și până în data de 10 iunie 2022, inclusiv, cu următoarea structură:

Anul școlar 2021 – 2022 a început la data de 1 septembrie 2021, se încheie la data de 31 august 2022 și are 34 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului școlar 2021 – 2022 au început la data de 13 septembrie 2021. Prin excepție de la prevederile acestea, se stabilesc următoarele:

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

În situația suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, măsurile privind parcurgerea integrală a programei școlare prin modalități alternative stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ nu se dispun în perioada vacanțelor școlare.

Calendarul examenelor/ evaluărilor naționale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/ atestare a calificării profesionale/ a competențelor, precum și calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului educației.

Exit mobile version