DOCUMENT Până pe 30 noiembrie, educatorii și învățătorii completează datele personale ale copiilor de grădiniță și elevilor în portofoliul educațional, obligatoriu din anul școlar 2024-2025 pentru grupa mijlocie și clasa pregătitoare

Foto: © Kumpol Pijadee | Dreamstime.com

În primele 90 de zile de la începutul anului școlar, educatorii și învățătorii completează datele personale ale preșcolarului/elevului în portofoliul educațional în format fizic sau digital, obligatoriu din anul școlar 2024-2025 pentru grupa mijlocie și clasa pregătitoare, conform metodologiei privind portofoliul educațional al preșcolarului și al elevului din învățământul preuniversitar, avizate joi în ședința Comisiei pentru Dialog Social (CDS).

Mai exact, termenul este 30 noiembrie 2024 pentru anul școlar 2024-2025 care începe din punct de vedere administrativ pe 1 septembrie pentru personalul din Învățământ.

Inspectoratele școlare monitorizează completarea portofoliilor educaționale în cadrul inspecțiilor tematice sau ori de câte ori este cazul.

La nivelul școlii, directorul/directorul adjunct sau un responsabil delegat din cadrul școlii vor verifica respectarea prevederilor. 

În aceeași perioadă, educatorii, învățătorii și diriginții solicită conducerii grădiniței sau școlii materialele pentru portofoliul educațional în format fizic și îl personalizează împreună cu fiecare copil.

Pentru portofoliul în format digital, educatorii, învățătorii și diriginții au obligația de a crea conturile aferente portofoliului educațional digital al fiecărui preșcolar/elev din grupa mijlocie/clasa de început de ciclu de învățământ pe care o coordonează, în maximum 90 zile de la începutul anului școlar.

Portofoliul educațional al elevului poate fi un biblioraft sau în format digital. Va conține foi matricole, diplome de absolvire, rezultate de la evaluări, recomandări de orientare și cel mult 10 diplome de la concursuri și certificate.

Portofoliul educațional este obligatoriu începând cu generația de preșcolari care intră în grupa mijlocie, respectiv cu generația de elevi care intră în clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025, conform Art. 2 din metodologie.

Depunerea/încărcarea documentelor prevăzute în structura cadru a portofoliului educațional se realizează astfel: 

  1. „datele personale ale preșcolarului/elevului, așa cum apar în catalogul grupei/clasei – în termen de 90 zile de la debutul anului școlar; 
  2. documente școlare, acte de studii (sau copii ale acestora, după caz) – la finalul fiecărui an școlar/ciclu de învățământ, după caz;
  3. raportul descriptiv de evaluare, referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socio-emoționale ale copilului la sfârșitul grupei mari din învățământul preșcolar, rapoartele anuale de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare, pentru clasa pregătitoare şi clasa I, după caz;  
  4. planuri individualizate de învățare/ planul educațional personalizat în cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale, inițial – după primul modul și, ulterior, când este cazul
  5. rezultate ale evaluărilor și examenelor naționale – în termen de 30 zile de la comunicarea/afișarea rezultatelor finale
  6. diplome de participare la concursuri/competiții/olimpiade/festivaluri/simpozioane, activități de voluntariat etc. – pe parcursul anului școlar; 
  7. recomandări de orientare școlară și profesională ori de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior sau pe piața forței de muncă – la finalul grupei mari din învățământul preșcolar, la finalul clasei pregătitoare din învățământul primar, la finalul ciclului gimnazial, respectiv liceal”, conform Art. 11.  

„La nivelul unității de învățământ, monitorizarea completării portofoliilor educaționale ale preșcolarilor/elevilor revine directorului/directorului adjunct sau unui responsabil delegat din cadrul unității de învățământ, după caz, care verifică, prin sondaj, respectarea prevederilor  de mai sus.

Inspectoratele  școlare monitorizează completarea portofoliilor educaționale ale preșcolarilor/elevilor în cadrul inspecțiilor tematice sau ori de câte ori este cazul, cu participarea directorului/directorului adjunct și/sau a cadrelor didactice din respectiva unitate de învățământ”, conform Art. 14.

Informații de context despre portofoliul educațional

Foto: © Kumpol Pijadee | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
PROIECT Portofoliul educațional al elevului poate fi un biblioraft sau în format digital – model. Va conține foi matricole, diplome de absolvire, rezultate de la evaluări, recomandări de orientare și cel mult 10 diplome de la concursuri și certificate
PROIECT Portofoliul educațional al elevului poate fi un biblioraft sau în format digital – model. Va conține foi matricole, diplome de absolvire, rezultate de la evaluări, recomandări de orientare și cel mult 10 diplome de la concursuri și certificate
Portofoliul educațional nu poate fi utilizat în scopul ierarhizării și al comparării elevilor în sens discriminatoriu, potrivit unui proiect al Ministerului Educației / Ce este portofoliul educațional și ce roluri are
Portofoliul educațional, obligatoriu din septembrie 2024 pentru copiii care intră în grupa mijlocie și elevii de clasa pregătitoare, prevede legea educației. Ce va conține acesta
Exit mobile version