DOCUMENT Comisia care va evalua propunerile de școli-pilot, condusă de secretarul de stat Radu Szekely

4.234 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ordinul de ministru pentru constituirea comisiei care va selecta proiectele școlilor-pilot și care le va consilia pe parcursul pilotării a fost publicat de secretarul de stat Radu Szekely pe contul său Facebook.
  • Reamintim că înființarea de școli pilot este posibilă încă din septembrie 2020, în aceste școli-pilot fiind posibilă testarea unor noi metode de predare și noi arhitecturi curriculare, precum și a altui tip de salarizare și de carieră didactică. Concret, actul normativ care pune în aplicare articolul 26 din Legea Educației 1/2011, este Hotărârea de Guvern nr 559/2020.

„Avem comisie. Putem începe evaluarea și aprobarea propunerilor de #școlipilot. Comisia are și rol de consiliere a celor care depun proiecte, în sensul că va fi un proces de negociere, acompaniere și sprijin, prin care să asigurăm relevanța pilotării și compatibilitatea măsurilor propuse cu profilurile de competențe ale absolvenților și, pe cât posibil, cu măsurile propuse în #RomâniaEducată și în programul de guvernare”, a scris Radu Szekely pe Facebook.

Ce anume pot pilota școlile-pilot
  1. elemente inovative la nivel de curriculum (noi modele/tipuri de teste/subiecte/itemi din structura examenelor/evaluărilor naționale, modalități de organizare/predare-învățare a unor discipline de studiu din trunchiul comun, o nouă disciplină în oferta de curriculum la decizia școlii, o nouă disciplină de studiu care propune abordări transversale, alte documente curriculare care necesită calibrare);
  2. variante de organizare a programului școlar de predare-învățare;
  3. modalități de dezvoltare profesională a cadrelor didactice sau de evoluție în carieră;
  4. strategii didactice, resurse educaționale, inclusiv din domeniul învățării de tip blended learning/online;
  5. intervenții inovative în domeniul managementului școlar și al dezvoltării culturii organizaționale;
  6. modalități de evaluare a rezultatelor școlare; intervenții inovative bazate pe date de cercetare psihosocială, pentru integrarea optimă în comunitate, pe piața muncii și în societate, în general;
  7. abordări inovative și tendințe de dezvoltare a științelor educației.
Ce trebuie să facă școlile care vor să devină unități-pilot

Pentru a intra în program, școlile vor depune la Ministerul Educației solicitarea de includere în programul de pilotare.

Criteriile de selecție pentru școlile-pilot sunt:

  • solicitare scrisă din partea unității de învățământ pentru funcționare cu statut de școală-pilot;
  • declarație scrisă, asumată de conducerea unității de învățământ, de exprimare a disponibilității și a capacității de aplicare a intervenției pilotate, inclusiv un document care să evidențieze acordul părinților, dat în urma consultării consiliului/asociațiilor reprezentative ale părinților din cadrul unității de învățământ și, după caz, a consultării consiliului elevilor;
  • structură instituțională adecvată aplicării tipului de intervenție stabilit de Ministerul Educației și Cercetării;
  • resurse umane calificate/specializate în raport cu intervenția pilotată;
  • proiect de strategie de pilotare și plan de acțiune care să reflecte:
    • viziunea unității de învățământ cu privire la intervenția care urmează a fi pilotată
    • analiza de nevoi la nivelul unității de învățământ, care va evidenția motivația acesteia de a se implica în intervenția pilotată, inclusiv punctele tari, oportunitățile și beneficiile pentru elevi etc.
    • analiza implicațiilor etice și modalitățile prin care se asigură respectarea drepturilor copilului, conform legislației în vigoare, în acord cu codul de etică și conduită al unității
    • modalitățile de evaluare a calității educației (internă și/sau externă)
    • analiza riscurilor de implementare și a planului de management al riscurilor.
Cum vor fi plătite cadrele didactice de la școlile-pilot

Încadrarea sau selecția personalului didactic implicat în școlile-pilot se realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare pentru ocuparea unei funcții didactice și unor reglementări specifice contextului de desfășurare a activității – proiect de cercetare educațională finanțat din alte surse decât bugetul de stat, grant de cercetare, realizare sau conducere de activități de practică pedagogică.

Pentru școlile-pilot cadrele didactice selectate vor beneficia de un program de instruire/ formare cu privire la aplicarea elementelor incluse în intervenția educațională/ proiectul de cercetare educațională, anterior debutului acestuia la nivelul activităților cu elevii, prevede metodologia.

Salariile pot varia, în funcție de timpul necesar activităților, se arată în metodologie.

Cadrele didactice implicate în activități specifice vor fi remunerate potrivit timpului de muncă efectiv lucrat pentru aplicarea intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională sau pentru organizarea și desfășurarea practicii pedagogice, în funcție de contractul individual de muncă (structura încadrării)/de anexele la contractul individual de muncă.

Propunerea de pilotare a intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională va include o analiză a impactului demersului propus asupra profilului de formare al absolventului programului, precum și o analiză a elementelor comune pentru unitățile-pilot și unitățile din învățământul de masă, astfel încât să se asigure șanse egale tuturor elevilor la examene/evaluări naționale și să se asigure condițiile minime care ar putea permite transferul de la o unitate-pilot către o unitate de învățământ de masă pe parcursul derulării proiectului sau la finalul acestuia, se mai arată în document.

Puteți consulta aici Metodologia-cadru din 30 iulie 2020 de înființare, organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Citește și:
VIDEO O singură școală din România a solicitat să fie școală-pilot pe articolul 26 din Legea Educației și este o școală privată, anunță secretarul de stat Radu Szekely

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OPINIE Schimbarea îngrijorător de frecventă a subiectelor de Bacalaureat, a punctajului, chiar a conținuturilor evaluate reflectă, de fapt, norul de ceață care acoperă învățământul românesc

Subiectele noi, cele din 2018 și cele anunțate deja pentru Bacalaureat 2019 sunt mai adaptate prezentului, față de subiectele date la Bacalaureat în trecut, a declarat pentru Edupedu.ro Carmen Borza,…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași: Fiul lui Tudorel Toader nu îndeplinește criteriul minimal al publicării tezei de doctorat / Solicităm Universității „Al. I. Cuza” să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector al lui Ionuț Toader

Liga Studenților (LS IAȘI) transmite că a solicitat public Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de asist. univ. dr. Ionuț-Alexandru…
Vezi articolul