Ministerul Educației a publicat ordinul de ministru comun cu Ministerul Sănătății, prin care sunt schimbate regulile din școlile din România. Potrivit anunțului autorităților, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial în cursul zilei de vineri.
Explicațiile detaliate ale miniștrilor Cîmpeanu și Rafila: Luni, toate școlile din România vor putea să funcționeze cu prezență fizică / Clasele care au 3 cazuri pe o perioadă de 7 zile consecutive se închid și elevii trec în sistem online – VIDEO
„Ziua de referință va fi ziua de joi a fiecărei săptămâni pentru scenariul de săptămâna următoare, iar din perspectiva educației vă pot spune că săptămână nu se va fragmenta, ci se va lucra pe prezență fizică toată săptămâna sau, dacă se va ajunge în situația în care, din cauza depășirii gradului de 75 la sută a paturilor, se va trece în sistem online, acel online va fi pentru toată săptămâna”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Noul ordin reglementează două scenarii pentru școli, valabile din 17 ianuarie 2022.
Scenariul 1: Prezență fizică – rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID e cel mult 75%
- Școală online timp de 10 zile la apariția a 3 cazuri confirmate pe o perioadă de 7 zile de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.
Scenariul 2: Școală online – rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 e peste 75%;
- Revenirea la școală cu prezență fizică numai după ce rata de ocupare scade sub 70% la nivel județean.
Foto: © Lacheev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.