De anul școlar viitor, 2024-2025, Ministerul Educației propune un nou tip de bursă, de reziliență, pentru elevii cu medii de peste 7. În paralel, se introduce și un prag pentru bursa de merit: peste 9,50 media anuală, potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023, ce prevede și modificări ale acordării burselor pentru anul școlar viitor, 2024-2025. Toate tipurile de bursă de anul viitor vor fi condiționate de numărul de absențe, lunar și de media 10 la purtare sau calificativul foarte bine: bursa de excelență olimpică (I și II), bursa de merit, bursa de reziliență, bursa socială și bursă tehnologică.
- Amintim, anul acestea școlar, primul în care s-a aplicat noua lege Deca-Iohannis, aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 au luat bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Dintre aceștia, 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.
Anul școlar viitor se vor acorda următoarele burse, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică, luni, 25 martie.
a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit; – 450 de lei/lună
c) bursa de reziliență; – 300 de lei/ lună
d) bursă socială; – 300 de lei/ lună
e) bursă tehnologică – 300 de lei/lună
Ministerul Educației propune introducerea unui prag pentru acordarea bursei de merit: pentru elevii care vor avea media anuală peste 9,50. În paralel, se propune și bursa de reziliență, pentru elevii cu medii între 7 și 9,50, potrivit proiectului de ordonanță de urgență care modifică Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.
Bursa de merit rămâne în cuantum de 450 de lei, iar cea de reziliență va fi de 300 de lei.
Bursa de reziliență va fi acordată și elevilor cu afecțiuni oncologice sau care sunt școlarizați pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu.
“Numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar”, scrie în metodologie. Asta înseamnă că vor primi burse de merit și reziliență, elevii cu medii între 7 și 10, în proporție de 30% dintre elevii unei clase de gimnaziu și liceu.
De menționat, nu se vor acorda burse de merit sau de reziliență sub pragul de 7 chiar dacă într-o clasă nu se atinge 30% cumulat pentru cele două tipuri de burse.
O noutate este faptul că acordarea tuturor burselor se face condiționat de numărul de absențe. Potrivit proiectului, “bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă”.
- Edupedu.ro a semnalat situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși de la începutul anului nu a venit deloc la școală
Modificări apar și pentru bursele sociale. Elevii care au până la 30 de ani, neangajați și fac parte din programul “A doua șansă” au dreptul la această bursă.
Ce prevede proiectul de ordonanță de urgență
(4) Bursa de reziliență și bursa de merit reprezintă forme de stimulare a elevilor, în vederea obținerii progresului în învățare și a performanţei școlare.
(5) Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situaţii medicale speciale, inclusiv a elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, precum și a elevilor reintegrați în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, după o perioadă de spitalizare mai mare de 4 săptămâni, situații prevăzute în metodologia cadru, în vederea susţinerii participării la activităţile didactice şi a prevenirii abandonului şcolar.
Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se acordă burse sociale şi elevilor cu vârsta de până în 30 de ani, neangajaţi pe piaţa muncii şi înscrişi în formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau în programele educaţionale de tip „A doua şansă”, în condițiile prevăzute în metodologia cadru prevăzută la alin (1).
(8) Bursele sociale se acordă în baza unor condiţii privind venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării, conform metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1). Verificarea veniturilor declarate de părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori, în vederea acordării dreptului la bursă socială, de către unitatea de învăţământ, se face prin solicitarea eliberării unui document care să ateste situaţia veniturilor declarate la organul central fiscal în a cărui rază teritorială se află situat beneficiarul.
(11) Pentru stimularea excelenţei, elevii beneficiază de burse de excelenţă olimpică I şi II, acestea fiind alocate în funcţie de distincţiile primite de către aceştia, după cum urmează:
a) bursa de excelenţă olimpică I se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II, III sau menţiune sau medalii asimilate acestor distincții, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv elevilor care obțin locurile I, II și III sau mențiune la campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, Jocurile Olimpice de Tineret. Bursele de excelenţă olimpică I se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei. Prin excepţie, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an şcolar;
(12) Bursele elevilor din învăţământul preuniversitar sunt alocate din bugetul Ministerului Educaţiei, după cum urmează:
a) numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru; bursele de reziliență se acordă și pentru elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, care revin după școlarizarea din cadrul „Școlii din Spital” în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior;
b) bursele sociale pentru toţi elevii care se încadrează în criteriile şi condiţiile stabilite prin
metodologia-cadru;
c) bursele tehnologice pentru elevii care frecventează învăţământul tehnologic şi care se încadrează în condiţiile stabilite prin metodologia-cadru;
d) bursele de excelenţă olimpică I şi II pentru toţi elevii care au obţinut distincţiile prevăzute la alin. (11) lit. a) şi b), cu respectarea prevederilor metodologiei-cadru.
(16) Printre beneficiarii burselor de merit se numără de drept și elevii care au obţinut premiul I la concursurile şcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, câştigătorii medaliilor de aur/locului I la campionatele naţionale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice, precum şi alte categorii de elevi de gimnaziu și liceu cu performanţe educaţionale, artistice
sau sportive în conformitate cu prevederile metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1).
(18) Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă.”
- La art. 108 după alin.(1) se introduce un nou alineat, alin.(11) și va avea următorul cuprins:”(11) Bursele care se acordă elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar sunt:
a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit;
c) bursa de reziliență;
d) bursă socială;
e) bursă tehnologică.” - La art. 108 după alin.(3) se introduce un nou alineat, alin.(31) și va avea următorul cuprins:
”(31) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul şcolar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:
a) bursă de merit – 450 lei/lună;
b) bursă de reziliență – 300 lei/lună;
c) bursă socială – 300 lei/lună;
d) bursă tehnologică – 300 lei/lună.” - La art. 108 după alin.(8) se introduce un nou alineat, alin.(81) și va avea următorul cuprins:
,,(8^1) Prin excepție de la prevederile alin. (8), în cazul elevilor prevăzuți la alin. (7), a elevilor cu situații medicale speciale, inclusiv a elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, precum și a elevilor care revin după școlarizarea din cadrul „Școlii din Spital” în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, a elevilor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, precum
și a elevilor orfani de unul sau de ambii părinți, bursa socială nu este condiționată de venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării.” - La art. 108 după alin.(12) se introduce un nou alineat, alin.(121) și va avea următorul cuprins:
”(121 ) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile stabilite prin metodologia-cadru astfel încât, la nivelul clasei de gimnaziu sau de liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar să se acorde un număr de burse de merit, cumulate cu un număr de burse de reziliență egal cu procentul de 30%, aceste burse se acordă într-un procent mai mic de 30%.
- La art. 113, alin.(1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1) Pentru sprijinirea elevilor capabili de performanţe înalte, Ministerul Educaţiei organizează olimpiade, concursuri şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, tabere de profil, simpozioane şi alte activităţi specifice şi poate acorda burse şi alte forme de sprijin material şi financiar. Normele metodologice privind organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor, a concursurilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor şi a altor activităţi specifice se aprobă prin ordin al ministrului educației. Normele metodologice privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor, a concursurilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, a taberelor de
profil, a simpozioanelor şi a altor activităţi specifice, cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor, profesorilor care i-au pregătit și unităţilor şcolare de provenienţă a premianţilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”
Informații de context
Noul proiect de ordonanță care să modifice modul de acordare al burselor elevilor vine în contextul în care anul acesta școlar, aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.
Ministerul a cerut centralizarea după ce în presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.
Premierul Marcel Ciolacu i-a spus Ligiei Deca că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acesta a spus că a avut o discuție cu ministrul Educației, Ligia Deca, și sindicatele din Învățământ: „Sperăm să avem cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară”.
Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.
Amintim că Ligia Deca a încercat să justifice criteriul de acordare a burselor de merit prin „existența unei competiții sănătoase, în interiorul fiecărei clase, pentru primii 30% elevi”, atunci când a fost întrebată la TVR, pe 12 septembrie, despre modul în care vor fi acordate bursele de merit în anul școlar curent.
„Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiție sănătoasă, întâi cu sine și apoi cu cei pe care-i au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiție, din nou, cu fairplay, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primii 30% care iau bursa de merit. Asta înseamnă că în fiecare an își vor depăși întâi propriile limite și apoi, evident, vor intra într-un soi de competiție unii cu ceilalți, ceea ce împinge în sus întregul corp al elevilor din România”, motiva Deca.
Edupedu.ro a semnalat încă din faza de proiect al metodologiei că meritul este transformat în mită electorală prin acea decizie.