Potrivit unui ordin de ministru publicat miercuri prin care sunt afișate noile criterii de acordare a burselor elevilor, bursa socială se acordă elevilor în funcție de un venit cel mult egal cu salariul minim net pe economie, pe membru de familie.
Bursele de ajutor social se calculează pe baza unui prag al veniturilor. Un venit cel mult egal cu salariul minim net pe economie, pe membru de familie, la stabilirea căruia se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii, cu excepția burselor școlare și universitare, conform noilor reguli.
Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, bursa de merit, cu bursa de studiu. Elevii care beneficiază de sprijin financiar Bani de liceu sau Euro 200 pot obține bursa de ajutor social dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în ordin.
Bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacantelor școlare pentru elevi. Nu au dreptul la bursa de ajutor social pe perioada vacanței de vară, elevii care:
- nu au promovat anul școlar
- care la începutul anului școlar sunt corigenți la cel mult la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate pe an
- absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/ învățământ profesional/ cursuri cu frecvență zi sau într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat
- elevi care repeta anul școlar din alte motive decât medicale.
Criteriile pentru burse de ajutor social:
Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:
- elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația familială complementară și alocația pentru copii. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
- elevi orfani, elevi aflați în întreținerea unui singur părinte (copil orfan de un părinte; copil aflat în tutela exclusivă a unui părinte, în urma divorțului – inclusiv financiar; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană) și elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei;
- elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
- I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale;
- II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale;
- III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale;
- IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale;
- V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale
- VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale;
- VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin;
- VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
- IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării;
- X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului;
- XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele);
- XII. boli genetice;
- XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările posttransplant;
- XIV. orice altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
- elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înțelege comuna/orașul cu subdiviziunile sale administrative.
- Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei.