DOCUMENT Matematica, depunctată cu 33% în subiectele de examen pentru învățătorii care susțin Definitivatul în 2021, față de cele de anul trecut. Practic, cadrele didactice pot obține definitivarea în învățământ să fără să știe deloc matematică

Formatori pentru profesori de gimnaziu

Foto: Pixabay.com

Componenta de Matematică a fost depunctată cu 33% în subiectele de examen pentru învățătorii care susțin Definitivatul în 2021, față de cele de anul trecut, potrivit modelelor publicate pe site-ul oficial de Ministerul Educației. Concusul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică.

Modificarea punctajului are o influență importantă, pentru că la Definitivat nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Astfel, conform noului sistem de notare, chiar dacă nu rezolvă deloc cerințele de la Matematică, un cadru didactic poate obține definitivarea.

Măsura vine în contextul în care România a obținut cel mai slab punctaj dintre statele UE – un punctaj mediu de 475 – la studiul „Tendințe în domeniul Studiilor Matematice și Științifice Internaționale” – TIMSS 2019. Acesta a arătat că 22% din elevii români de clasa a VIII-a sunt analfabeți funcțional din punct de vedere matematic și al științelor; un procent mai mare decât media țărilor participante (13%).

Subiectele pentru Definitivat 2020 pentru profesorii din învățământul primar (învățători), care au dat proba scrisă pe 22 iulie 2020, au primit 30 de puncte pentru rezolvarea cerințelor de Matematică, la fel cu punctajul primit pentru rezolvarea componentei de Limba și literatura Română.

În modelele de subiecte pentru Definitivat 2021, publicate recent de Ministerul Educației, componenta de Matematică mai primește doar 20 de puncte, cea pentru Limba și Literatura Română fiind de 40 de puncte. Este o scădere cu 33% a punctajului la Matematică.

Descarcă de aici, pentru comparație, subiectele de anul trecut și modelul propus anul acesta:

Concusul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Reamintim că proba scrisă la Definitivat este programată pentru 14 iulie 2021. Calendarul Definitivat 2021 poate fi consultat aici.

Proba scrisă este precedată de o etapă eliminatorie, constând din două inspecţii de specialitate la clasă şi, în plus faţă de sesiunile anterioare, de evaluarea portofoliului profesional personal.

Pentru a putea susţine proba scrisă, pe lângă condiţiile privind vechimea efectivă de predare şi calificativul Bine sau Foarte bine, trebuie îndeplinită şi următoarea condiţie: media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi a evaluării portofoliului să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective.

Învățătorii sunt în mod tradițional a doua cea mai numeroasă categorie de cadre didactice participantă la examenul de Definitivare, după educatori. De exemplu, numai anul trecut au participat la proba scrisă 1.059 de învățători, iar în total au fost 7.105 candidați, potrivit Ministerului Educației.

Sursa foto: pixabay.com

Exit mobile version