Un document de 100 de propuneri de „politici”, care vizează toate capitolele de reformă stabilite de proiectul România educată, a fost lansat joi de alianța „O voce pentru educație”. Potrivit reprezentanților organizației, din care fac parte companii, ONG-uri și alte instituții, măsurile au fost discutate și cu reprezentanții Ministerului Educației și ai Administrației Prezidențiale, ai sindicatelor din Învățământ, ai asociațiilor de părinți și elevi.
Pe documentul de peste 80 de pagini scrie că este „inspirat de Raportul Proiectului România Educată”, având titlul „Manifest privind politicile propuse pentru noua legislație în educație”.
Autorii susțin că „obiectivele din prezentul manifest vor fi transpuse în legea educației prin norme imperative, clare, care să sprijine fără drept de apel punerea în aplicare a măsurilor”.
Propunerile din document sunt „elaborate de peste 300 de specialiști care provin din organizații non-profit, camere de comerț și grupuri de antreprenori, având ca parteneri strategici Coaliția pentru Dezvoltarea României și UNICEF Romania”, se arată în document.
Manifestul are susținerea tuturor partenerilor sociali, asociații de părinți, elevi și sindicatele profesorilor, a declarat Dragoș Anastasiu, unul dintre fondatorii alianței. “Au fost prezenți și copiii, au fost prezenți și părinții, au fost prezente și sindicatele în tot acest proces și de asta spuneam că este o chestiune unică în care Toți stakeholderii au fost la masă și toți cei care au fost ieri la eveniment susțin acest manifest”.
- Lansarea documentului vine după o nouă întâlnire a membrilor cu ministrul Educației, în circuit restrâns, care a avut loc miercuri seara și care a fost popularizată pe paginile de socializare ale mai multor organizații membre.
- Au fost publicate fotografii de la evenimentul respectiv, al doilea de acest fel în ultimele două luni. În imagini apar ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, realizatorul și jurnalistul TVR Cătălin Ștefănescu, consilierul de stat de la Administrația Prezidențială Ligia Deca și consilierul premierului pe Educație, Sorin Costreie.
La evenimentul dedicat lansării documentului cu propuneri de politici în Educație George Leca, co-fondator al Asociației pentru Valori în Educație, a spus că „oamenii de afaceri și mediul de business s-au implicat în O voce pentru Educație” și că „de data aceasta a fost mult mai mult. O voce este un demers profesionist și a devenit profesionist prin implicarea tuturor participanților. Cum credeți că am reușit, de exemplu, să ne aliniem și să susținem măsuri în condiții în care, bineînțeles, că multe dintre organizații au propuneri uneori contrare? Introducând un demers profesionist de managementul schimbării, introducând funcțiuni de management de proiect, construind un proiect colaborativ care presupune co-creare”.
Leca a mai precizat că „vom urmări procesul de reformă a Educației cu două funcțiuni, una de watchdog ca să aducem tot timpul decidenții la spiritul reformei și modernizării Educației, de asemenea prin a-i sprijini acolo unde nu au competențe și a fundamenta toate aceste măsuri pe bază de date și expertiză”.
Capitolele pentru care sunt propuse măsuri sunt următoarele:
- Cariera didactică și parcursul profesional al cadrelor didactice
- Management școlar și guvernanța sistemului de educație
- Investiția în educație
- Curriculum
- Evaluarea rezultatelor învățării
- Alfabetizare funcțională
- Educația incluzivă
- Măsuri privind Digitalizarea
- Învățământul profesional și dual
- Infrastructură
Măsurile propuse „sunt rezultatul unui proces de dezbatere și aliniere între majoritatea actorilor care sprijină, astfel, implementarea unei ample acțiuni de transformare a educației, astfel încât aceasta să răspundă provocărilor societății actuale, atât la nivel global, cât și european și național”, potrivit documentului.
Reprezentanții Alianței au prezentat și un set de 10 măsuri pe care le-au prezentat ca „propuneri critice pentru reformă”, pe care le redăm:
„Cariera didactică și parcursul profesional
Propunem flexibilizarea rutelor de acces în cariera didactică, cu respectarea unor standarde ridicate de selecție bazate pe un set de competente ce vor fi certificate într-un centru de evaluare profesională specializat, în subordinea CJFCARE.
Admiterea în cariera didactică se va face fie pe ruta academică, dinspre teorie spre practică (liceu pedagogic/licență și masterat didactic), fie pe o rută alternativă, dinspre practică spre teorie (studii universitare și programe de formare integrate, cu mentorat, supervizare și conversie profesională rapidă). În ambele variante, certificarea competențelor se va face în centrul de evaluare profesională specializat, în subordinea CJFCARE.
Management și guvernanță
Directorii de școli vor fi aleși prin concurs, pe baza de competențe de leadership și management școlar, în baza unor profiluri și criterii clar definite (care vor fi diferite pentru rolul de Director General/ Director De Dezvoltare și Director Educational Adjunct).
Concursurile vor include obligatoriu evaluări standardizate și interviu la nivelul școlii. Ca noutate, susținem înființarea unei noi poziții, Directorul de Dezvoltare, care va avea rol administrativ și de atragere de resurse. Acesta nu este obligatoriu sa fie cadru didactic, ci poate veni si alte zone, cum este mediul de business, pe baza unei experiențe dovedite in management, project management, atragere de resurse sau scriere de proiecte.
Scoala va fi condusă de un un Consiliu de administrație profesionist, care acționează, în mod real și efectiv, ca organ de conducere strategică a școlii, adoptând și evaluând indicatorii de performanță pentru echipa de management a unității de învățământ. Din Consiliul de administrație trebuie să facă parte atât reprezentanți ai elevilor și părinților, profesorilor și angajaților școlii, autorităților locale, cât și ai societății civile și mediului de afaceri, numiți în urma unui concurs transparent și a unor standarde minime de calificare.
Investiția în educație
Investiția în educație trebuie să ajungă în România – în maximum 3 ani, la media europeană (raportata la alocarea din PIB) și să se păstreze pe termen lung în corelare cu acest indicator European.
Începând cu anul 2023, investiția în educație va beneficia de un buget echivalent cu cel puțin 15% din Bugetul General Consolidat, alocare repartizată astfel: maximum 80% pentru cheltuielile de resurse umane și minimum 20% pentru cheltuieli din categoria „bunuri și servicii”, formare profesională, evaluare, burse, cantina, internat și transport.
Trebuie să ne menținem ambiția de a atinge o alocare de 6% din PIB pentru a compensa anii de subfinanțare și a oferi fiecăruie elev un serviciu public de calitate comparabilă cu celelalte țări europene.
Infrastructură
Centralizarea datelor privind imobilele aflate în rețeaua școlară din sistemul public din România, pentru a identifica construcțiile, terenurile de sport amenajate și a celorlalte spații exterioare, până la finalul anului 2023, pentru investiții mai eficiente în infrastructură școlară.
Dimensionarea investițiilor în infrastructura școlară/educațională/de învățare (construire, reabilitare, modernizare, dotare și extindere) pentru servicii formale și complementare bazată pe:
- Cartografierea rețelei
- Evolutia demografica si cea economica
- Capacitatea bugetară a administrației publice locale
- Norme și Standarde de construire revizuite
- Program Național de Investiții
Curriculum & STEM
Ne dorim ca noua lege a educației să ofere un cadru controlat de autonomie curriculară, adică un nivel suficient de mare de opționalitate și decizie la nivel de școală spre beneficiul tuturor stakeholderilor implicați.
Elevi:
flexibilizarea traseului de învățare prin mărirea procentelor existente pentru Curriculum la decizia Școlii (CDȘ) la 30% la nivel liceal, 25% la nivel gimnazial, și 20% la nivel primar.
Școli:
- autonomie curriculară: libertatea de a-și alege și personaliza curriculum-ul în funcție de progresul elevilor și de specificul local al școlii, precum și în acord cu nevoile concrete ale diverselor comunități școlare;
Părinți:
- școli bilingve de la clasa pregătitoare
- școli cu programe mixte ce îmbină programa românească cu programe sau
alternative educaționale internaționale acreditate
Profesori:
- conținuturi permisive la materiile din afara curriculumului de bază formulate în așa fel încât să permită profesorilor libertatea de-și personaliza tematica de predat și de a se axa pe competențe
Evaluare centrată pe competențe
Evaluarea elevilor trebuie să redevină relevantă, atât pentru ei, cât și pentru sistem. Pentru a putea realiza o evaluare relevantă și a putea măsura progresul școlar, se impune elaborarea unor standarde de evaluare și itemi standardizați. În acest mod, se poate realiza și intervenția asupra unităților de învățământ, în sensul sprijinirii acelor unități de învățământ care nu asigură progresul școlar, cât și asupra performanței cadrelor didactice.
Alfabetizare funcțională
Pornind de la proiectul România Educată, care propune obiective strategice de reformare a educației din România, pe care Ministerul Educației trebuie să le implementeze, dorim consemnarea explicită în textul legii ca până în momentul în care România va atinge conform evaluărilor internaționale PISA/TIMMS/PIRLS sau altor măsurători relevante media europeană în privința alfabetizării funcționale, alfabetizarea funcțională a elevilor să devină cel mai important obiectiv de țara anual, sprijinit cu resurse in mod preferential.
Cadrele didactice sunt primele care trebuie să acționeze pentru asigurarea alfabetizării funcționale a elevilor. În acest sens, propunem ca în cadrul formării inițiale a cadrelor didactice, în cadrul facultăților care pregătesc viitorii profesori, problema alfabetizării funcționale să fie în mod dedicat tratată, printr-un curs obligatoriu sau modul cu această tematică. Astfel, viitorii profesorii vor fi capabili să identifice și să îmbunătățească nivelul de alfabetizare funcțională a elevilor.
Educație incluzivă
Guvernul și autoritățile locale trebuie să combată abandonul școlar în mod proactiv, prin sprijin concret. Astfel, propunem adoptarea și implementarea unui pachet integrat de intervenții, care să fie discutat cu actorii din societatea civilă.
Este una dintre măsurile care va contribui la garantarea educației incluzive la toate nivelurile. De asemenea, este nevoie de introducerea în lege și în actele legislative subsecvente a unor instrumente clare și imperative pentru includerea copiilor cu dizabilități în învățământul de masă, conform convențiilor internaționale la care România este parte, precum și pentru asigurarea accesului efectiv la un sistem incluziv de educație pentru toți copiii, indiferent de etnie, limbă, sex, venit/situație materială, ori mediu de rezidență.
Digitalizare
Sistemul de educație din România are doua nevoi fundamentale referitor la digitalizare: a) nevoia de viziune, strategie și implementare integrată și b) nevoia de instalare, configurare și întreținere la nivelul tuturor instituțiilor de invatamant.
Pentru a asigura eficienta și eficacitatea unui astfel de sistem propunem înființarea următoarelor structuri:
Divizia de management a digitalizării în sistemul de educație care sa asigure componenta de viziune, strategie și implementare integrată. Recomandăm înființarea acestei divizii în cadrul Autoritatii pentru Digitalizarea României astfel incat sa se asigure atat funcțiile enumerate mai sus cat si cooperarea îndeaproape cu divizii de digitalizare responsabile de celelalte sectoare din administratia publica.
Centrul național de suport tehnic specializat (HelpDesk) în instalarea, configurarea și mentenanta tuturor sistemelor IT din sistemul de educație.
Pentru ca aceste doua structuri sa fie eficiente este necesara asigurarea de personal bine pregatit profesional și asigurarea menținerii și dezvoltării competențelor tehnice. Avand in vedere cererea mare de personal IT competent este necesara atragerea acestora in sistemul de educație prin asigurarea unei remuneratii la nivelul pieței libere și a unui mod de lucru modern și agil.
Profesional – tehnic – vocational – dual
Pentru ruta profesională și tehnică, profesorii de specialitate și tutorii de practică vor fi angajați direct de unitatea de învățământ, începând cu anul școlar 2023-2024.
Aceștia vor deține în mod obligatoriu experiență practică de minim 3 ani, obținută în ultimii 10 ani, în domeniul în care predau sau asistă elevii, pe acele calificări sau
specializări specifice pe care urmează să lucreze cu elevii. De asemenea, o formă de
instruire pedagogică eficientă va fi asigurată pentru specialiștii din industrie care doresc
să devină tutori, mentori sau profesori pentru elevi. Pentru atragerea acestora, este
necesară flexibilizarea normelor ce țin de statutul cadrului didactic.
Începând cu anul școlar 2023-2024, admiterea pentru ruta profesională și tehnică
se va organiza doar pentru specializări și calificări profesionale organizate în sistem dual.
Ruta profesională va fi susținută prin investiții astfel încât dobândirea competențelor
specifice să nu fie afectată de existență sau capacitatea partenerului de practică.
Manifestul propune un mecanism de analiza a nevoilor pieței muncii și vor fi desfășurate
campanii de implicare a mediului privat în învățământul dual”.