DOCUMENT Lista școlilor admise pentru finanțare în programul de combatere a abandonului școlar, runda a II-a, publicată de Ministerul Educației

8.489 de vizualizări
Lista inițială a cererilor de finanțare admise în PNRAS, runda a II-a
Ministerul Educației a publicat lista inițială a școlilor admise pentru finanțare în Programul Național de Reducere Abandonului Școlar (PNRAS), runda a doua, pe 4 octombrie. Pentru 650 de școli cererile de finanțare au fost admise și pentru 3 școli respinse. Finanțarea este de maxim 300.000 de euro pentru un proiect, indiferent de numărul de elevi.
  • Alocarea financiară maximă pentru Schema de Granturi PNRAS runda a II-a (relansată) este de 150 de milioane de euro fără TVA și pentru toată Schema de granturi PNRAS este de 500 milioane euro fără TVA.

Lista inițială a cererilor de finanțare admise/respinse după etapa de evaluare calitativă în cadrul Rundei a II-a a Schemei de Granturi PNRAS, finanțată prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență – Componenta 15: Educație

PNRAS urmărește atingerea următoarelor obiective generale: 

a) „diminuarea riscului de abandon școlar în cel puțin 25% din unitățile de învățământ participante la Program în perioada 2021- 2026, cu încadrarea unității de învățământ într-o categorie de risc mai mic; 

b) îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial; 

c) creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior.

Obiectivul final este reducerea părăsirii timpurii a școlii. 

Implementarea investiției va fi finalizată până la 30 iunie 2026”, conform Ghidului Solicitantului.

Amintim că pentru PNRAS sunt eligibile peste 3.200 de școli, acest lucru fiind cunoscut din 31 decembrie 2021 când a fost lansat programul. În prima rundă lansată în primăvara lui 2022 au fost finanțate puțin peste 1.400 de școli, ceea ce înseamnă că pentru runda a II-a lansată în mai 2023 au rămas circa 1.800.

Potrivit surselor Edupedu.ro, există restanțe la școlile din programul PNRAS, cel de reducere a abandonului școlar. Instituțiile de învățământ din prima rundă, peste 1.400, nu au primit nici până acum banii pentru cheltuielile și investițiile făcute în 2022, iar promisiunea Ministerului Educației ar fi fost că vor obține acești bani la rectificarea bugetară care ar fi trebuit să aibă loc în august

Citește și:
Încă 150 de milioane de euro pentru școlile care vor să combată abandonul școlar prin PNRAS. Ministerul Educației anunță că redeschide runda a doua, după ce 40 de școli au fost declarate neeligibile la cel mai recent apel de proiecte
DOCUMENT Lista inițială cu școlile eligibile în programul de combatere a abandonului școlar, runda a II-a, publicată de Ministerul Educației cu întârziere de o lună și jumătate. 640 de școli au fost acceptate
Listele cu școlile care vor primi bani pentru combaterea abandonului școlar, runda a II-a, nu au fost publicate în termenul stabilit de Ministerul Educației. Directorii trebuie să primească granturile când începe școala / Surse: Cererile de finanțare nu au fost încă evaluate la Minister
LISTĂ Cele aproape 200 de școli „mici” selectate de Ministerul Educației pentru granturi de 200.000 euro prin Programul de reducere a abandonului școlar, runda a II-a
Al doilea apel PNRAS pentru școlile care vor să combată abandonul școlar a fost lansat de Ministerul Educației. Înscrierile pentru câte 300.000 de euro se fac până pe 7 iunie 2023

2 comments
  1. Oare fondurile PNRR mult trambitate mai vin???? Am facut cereri pentru dotarea salilor de clase si cabinetelor, care chipurile au plecat spre inspectorate, de acolo la primarii…de acolo….in vreun sertar?!
    Nu de alta dar oamenii au trecut in cererile alea de achizitie tot ce poate reprezenta o schimbare in educatie….sau nu asta se vrea ?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în toate școlile, solicitată de Consiliul Național al Elevilor pe fondul agresiunilor sexuale din universități și al declarațiilor candidaților la alegerile prezidențiale în legătură cu drepturile femeilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) lansează apelul „Educă astăzi, pentru a preveni ziua de mâine” prin care subliniază „necesitatea urgentă de a introduce educația sexuală comprehensivă în școli, un pas…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

FSLI, după incidentul de la Colegiul Național “Ion Creangă” din București: Școlile din România pot deveni un spațiu periculos. Elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ semnalează că “elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție”, după incidentul petrecut miercuri, când o profesoară de limba japoneză în vârstă de 26…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: Domnul de la Ministerul Muncii are o problemă legată de Educație. Cum ai tupeul să declari, atunci când ai 200.000 de angajați din învățământ în grevă, că noi nu suntem la piață, mai dă, mai ia? La fel ca purtătorul de cuvânt al Guvernului, ar trebui să ia pixurile lăsate de profesori în Piața Victoriei și să-și scrie demisia

Reacție vehementă a liderului sindical, Marius Nistor, la declarația ministrului Muncii, Marius Budăi (PSD). Nistor a declarat la Antena 3 sâmbătă seara că ministrul Muncii „are o problemă legată de…
Vezi articolul