DOCUMENT Lista cu cei aproape 2.000 de elevi care primesc 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și cumpere calculatoare, publicată în Monitorul Oficial

Foto: Pexels.com

Lista cu elevii beneficiari de ajutor financiar pentru achiziționarea de calculatoare, pentru anul 2022, a fost publicată în Monitorul Oficială. Este vorba despre 1.968 de beneficiari.

În document apare că venitul maxim brut lunar pe membru de familie pentru care se acordă ajutorul financiar beneficiarilor este 250 de lei.

Legea nr. 269 din 2004 stabilește la art. 4 că ajutorul financiar reprezintă „echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea calculatorului achiziționat”.

La articolul 7 al legii menționate anterior apare că „elevii care au dreptul de a beneficia de prevederile prezentei legi depun o cerere de acordare a ajutorului financiar pentru achiziționarea unui calculator, însoțită de documentele prin care se face dovada acestui drept, potrivit legii și normelor metodologice de aplicare, la unitatea de învățământ la care sunt înscriși”.

Lista cu beneficiarii poate fi consultată mai jos:

Deși calendarul aprobat prin ordin de ministru prevede că în perioada 6-10 iunie se depun contestațiile, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul privind aprobarea listei nominale a beneficiarilor.

Contestațiile vor fi rezolvate între 13 și 17 iunie, potrivit calendarului.

Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ – 17 iunie.

Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru – 15 iulie

Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/universități – 25 iulie-12 august

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari – 16-31 august

Achiziționarea de calculatoare – 16 august-14 octombrie

Depunerea copiilor după facturi și după procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți – 16 august-17 octombrie

Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor după facturi și după procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat – 16 august—28 octombrie

Decontarea către operatorii economici – 22 august—18 noiembrie.

Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version