DOCUMENT Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor – amenințare semnalată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București

1.089 de vizualizări
Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor și plasarea responsabilității educării copilului exclusiv în sarcina școlii sunt semnalate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Aceste aspecte apar în planul managerial pentru anul școlar 2024-2025.

Conform documentului, lipsa de implicare a unor părinți se află, printre altele, la secțiunea de curriculum.

Foto: Planul managerial pentru anul școlar 2024-2025 – ISMB / captură

La partea despre „relații comunitare” sunt menționate două amenințări:

  • diminuarea interesului și a implicării părinților în cunoașterea și rezolvarea problemelor școlii;
  • fonduri insuficiente pentru finalizarea și diseminarea, sub semnul sustenabilității, a unor proiecte inițiate și derulate de către parteneri.

O amenințare semnalată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) este vulnerabilizarea inspecțiilor școlare ca urmare a numeroase suprapuneri de activități, a solicitărilor Ministerului Educației, a calendarelor concursurilor, olimpiadelor și examenelor naționale

O altă amenințare identificată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) se referă la atractivitatea scăzută pentru profesia de cadru didactic din motive financiare.

Proiectarea, în multe școli, de documente manageriale improvizate și nerealiste este unul dintre punctele slabe identificate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).

Edupedu.ro a scris că utilizarea metodelor tradiționale de predare-învățare-evaluare și analiza superficială a rezultatelor nesatisfăcătoare la examenele naționale, a cauzelor acestora și lipsa planurilor de măsuri remediale și de suport sunt alte puncte slabe.

Documentul Inspectoratului Școlar al Municipiului București poate fi consultat mai jos:

Despre obligațiile părinților

Iată ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 în privința obligațiilor părinților:

Articolul 106 – „(8) Obligațiile beneficiarilor secundari ai sistemului de învățământ sunt următoarele:

a) de a înscrie copilul la școală și de a asigura frecventarea cu regularitate și conform programului de către acesta a cursurilor școlare;

b) de a asigura întreținerea elevului în vederea asigurării condițiilor necesare finalizării studiilor;

c) de a păstra legătura cu educatorul/profesorul de învățământ primar/profesorul diriginte, mediatorul școlar, consilierul școlar sau, după caz, cu conducerea unității de învățământ pentru monitorizarea progresului elevului;

d) de a semna contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. (4);

e) de a sprijini integrarea copilului în colectivul școlii;

f) de a contacta personalul școlii în intervalul orar stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ;

g) de a cunoaște, respecta și susține copilul să respecte regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ în cadrul căreia este înscris beneficiarul primar.”

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Vulnerabilizarea inspecțiilor școlare ca urmare a numeroase suprapuneri de activități, a solicitărilor Ministerului Educației, a calendarelor concursurilor, examenelor naționale și olimpiadelor – amenințare identificată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București
Atractivitatea scăzută pentru profesia de cadru didactic din motive financiare, una dintre amenințările identificate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București în planul managerial – document
Documente manageriale improvizate, nerelevante și nerealiste în școli, printre punctele slabe identificate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București
Utilizarea metodelor tradiționale de predare-învățare-evaluare și numărul încă foarte mare de profesori care nu proiectează eficient activități didactice, printre punctele slabe identificate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București
august 2023 – Obligațiile părinților din noua lege a Educației. Aceștia vor contacta profesorii în orarul stabilit de fiecare școală. Cele 7 obligații

7 comments
  1. La fel ca dl. Felix, sunt foarte indignata de faptul ca nu primesc testele copilului si nu pot sa-l ajut pentru ca, nu stiu ce anume a gresit ! La scoala copilului meu, notele se pun in functie de cine face pregatire…cu cine face pregatire…etc (si este clasa a V a). Mi se pare o nedreptate si la fel, la ora 14, se tin consultatiile ! Pai dna diriginta, dna directoare, eu sunt parinte unic, daca plec de la serviciu, pt fiecare test, ma da afara! Si cine intretine copilul la scoala? V-ati gandit domnilor guvernanti de ce este abandonul scolar atat de mare? Faceti ceva…daca vreti …sau poate asta vreti…sa fie toti copiii prosti, sa ne puteti manipula in continuare, cum o faceti de atatia ani !!!!

  2. Care comunicare cu parintii? Este ca si cum ar spune Don Corleone “Va invit pe toti sa va exprimati parerea liber” si apoi se mira ca nimeni nu indrazneste…Acelasi lucru si cu scoala si parintii. Scoala nu asigura un cadru de minima transparenta in comunicarea cu parintii: trimiterea testelror scrise ale copiilor catre parinti sa le vada, sa le analizeze ca sa poata discuta cu copiii lor pe indelete, individual, ce nu ai inteles.

    Si apoi vine cu tupeu sa spuna ca parintii nu se implica. In ce sa se implice?

    In discutiile regulate, face to face, si de grup, prevazute de regulamente scolare, dar care nu se petrec niciodata?

    In vizualizari de teste ale copiilor care se pot face doar in incita scolii la ore de consultatii speciale cu cadrele didactice?? Asta e ultima gaselnita a unor oameni timorati, inadaptati si incompetenti din sistemul educational. Nu scrie in niciun document oficial sau lege ca “testele pot fi vizualizate in incinta scolii la ore de consultatii”.

    Adica parintii sa mearga de cateva ori pe saptamana a la scoala, ca sa aiba privilegiul de a vedea ce a facut copilul lor la un amarat de test. Asta dupa ce parintele munceste din greu sa plateasca taxe unui stat care apoi plateste aceste cadre didactice sa il priveasca de sus si sa il trateze cu extrema aroganta si dispret.

    A se vedea ce “tertipuri” au inceput sa gaseasca scolile si cadrele didactice ca sa nu mai ofere minmul acces la evolutia copilului lor, care sunt testele scrise? Tot felul de argumente care mai de care mai inventive si rusinoase:
    – “Testele sunt ale Statului sau Inspectoratului, nu ale parintilor”
    – “Nu ne da voie legea sa le dam acasa” sau “Legea nu ne permite sa trimitem copii digitale parintilor”- minciuni, nu scrie nicaieri in lege asa ceva
    – “Nu le putem da ca se deterioreaza, se pot modifica, pot disparea etc.”. Aloo, dragi dascali, am trait zeci de ani cu acest obicei si nu am auzit de scandaluri iscate din cauze de pierdere sau deterioare. De cand sunteti asa de sensibili la o eventuala probabilitate extrem de mica de a se intampla ceva cu testele? Dar noi parintii putem fi siguri ca voi nu va puneti ceasca de cafea pe testul copilului meu? Plus ca nu la voi acasa stau, ci, in cel mai rau caz, la arhiva scolii. Dar nu stiu ce arhive ar trebui sa aiba scolile sa tina ani de zile mii de lucrari. Deci, iar minciuna nerusinata.
    – ” Profesorii nu pot fi obligati sa dea lucrarile parintilor”. Ba pot, prin lege sau prin tribunal dace e nevoie. Pentru ca noua lege din 2023 garanteaza si prioritizeaza transparenta in comunicare si informare corecat dintre scoli si parinti in procesul eduational. Inca nu ati aflat dar veti avea multe procese pe aceasta tema.
    – “Da, sunt scoli si profesori care dau testele acasa dar o fac pe riscul lor”. Cum adica pe riscul lor? Adica sa respecti parintii in zilele noastre este un risc? Si se mai mira dascalii ca si-au pus parintii in cap si ca societatea nu ii respecta? De unde respect, daca va temeti de un minim control din partea parintilor, de o minima verificare valida si acoperita de lege?
    – “Ce nevoie au parintii sa vada testele ? Oricum nu se pricep iar dascalul e singurul care stie ce a facut acolo. Nu au voie parintii sa analizeze ce face un dascal, el e deasupra tuturor”. Asta a fost cea mai mirobolanta explicatie, si, culmea, din partea unei persoane cu mare putere de decizie. Pai de unde stie stimabila ca eu nu sunt mai bine pregatit decat ea? Si nici macar nu e vorba de a verifica ci de a putea ajuta copilul unde e nevoie fara sa recurg la meditatii inutile si irelevante.

    Dar poate tocmai asta se vrea sa se transmita, indirect: parintele e un prost, el nu intelege nimic, sa faca bine sa accepte orice ii spunem noi, atotstiutorii, si sa inghita tot ce ne trece noua prin cap, ca e ilegal si nedemn, nu conteaza, sa faca bine sa taca.

    Cea mai mare rusine a sistemului educational din ultimii zece ani este aceasta cutuma! Pare nesemnificativ dar este esential. Sa nu mai poti tu, ca parinte, sa vezi ce a facut copilul tau la un simplu test, este cea mai puternica dovada a unui sistem educational care nu vrea comunicare cu parintii ci supunere oarba.

    Sa nu iti pese ca vine copilul acasa plangand ca a luat nota mica iar cand il intrebi ce a gresit sa iti spuna ca nu a primit testul si nu mai stie ce gresit, inseamna sa te dezumanizezi ca sistem educational, sa revii in acel Dark Ages al lipsei totale de empatie tocmai pentru cei pentru care iti primesti lunar banii: copiii.

    Dar asta e esenta: copilul este pe ultimul loc pentru scoala din zilele noastre si majoritatea dascalilor, oricand am incerca sa ascundem gunoiul sub pres. E mai importanta hartia pentru inspectorat, confortul personal si banii primiti. De o mie de ori, rusine!

    1. Eu primesc testele copiilor mei (sunt in scoala primara), cu rugamintea din partea invatatoarelor de a le semna (exista un loc special pe ele pt semnatura parintilor) , de unde am inteles ca e obligatoriu ca testele sa fie trimise acasa ca sa fie vizualizate de parinti. Mi se pare si mie esential.
      Va dau dreptate la tot ce ati spus. Ar fi minunat ca parintii si cadreele didactice sa poata cumunica transparent si eficient spre binele copilului…din pacate multi profesori doar devin mai intepati daca le spui ceva (util) despre copilul tau, sau le faci niste sugestii indreptatite…
      Recent mi-am mutat copilul de la o scoala (asa-zisa de top) la o alta pentru ca nu eram multumit de calitatea actului educational de la prima. Cand am fost sa iau avizul consultativ directorul m-a intrebat daca caut un invatamant mai de calitate (pentru ca asa scrisesem pe cerere) si i-am zis ca da!. Vadit enervat, mi-a urat succes :)) Atitudine pe care nu am inteles-o. Daca esti director la o scoala “de top” si iti pleaca copii (buni) fiindca parintii doresc mai bine, mi s-ar parea normal sa investighezi un pic despre ce e vorba in loc sa te enervezi ca parintii nu sunt multumiti.

  3. >> Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor și plasarea responsabilității educării copilului exclusiv în sarcina școlii

    Situatia nu e chiar asa cum o inteleg politrucii astia de la inxpectorat (sic!).
    De fapt parintii sunt chemati la scoala si li se reproseaza “lipsa de implicare” pentru ca profii nu pot stapani copilul la scoala.

    BTW, cat de incompetent sa fii sa scanezi un document pe hartie ca JPEG si sa-l exporti in PDF ca imagini? Te doare mintea :)).

  4. Fiind într-un conflict cu Directorul scolii de anul trecut, nu voi putea avea nici o comunicare cu scoala până nu își dă demisia din funcție eu nu voi merge la acea școală Și nici CONTRACTUL EDUCATIONAL 2024-2025 ,, NU LAM SEMNAT SI NICI NU ÎL SEMNEZ

    1. Ce legatura are conflictul tau personal cu directorul scolii copilului tau si semnarea contractului in care iti asumi lucruri de bun simt si raspunderea daca al tau copchil strica pe-acolo ceva? Este minor, ii esti parinte, iti asumi si bune si rele, iti asumi dupa cum l-ai crescut. Mai lasati-ma cu fanteziile astea sosociste. V-a spalat pe creier. Voi va incredeti in una care este avocat si nu stia de mare avocat ce e ca CCR-ul nu te citeaza?? De ani de zile e contractul ala…V-ati trezit acum cu aere democratice?

      1. Doamna, Dvs. stiti definitia cuvantului Contract? Inseamna ca cineva discuta ceva iar cele doua parti sunt de acord. Au pus parintii conditii scolii (nu stiu, calitatea actului didactic, lipsa profesorilor calificati, protectia anti-bullying in scoli) care sa le apere si lor interesele? Eu nu cred. Deci nu e contract. Plus ca exista un articol in care se mentioneaza ca accepti orice alte clauze ar putea aparea ulterior. Iar la final, fabulos, amenintarea cu amenda. Cine da amenda? Ca la cea mai mica amenda, se face contestatie si nu exista cadru legislativ sa se poata sustine legalitatea amenzii. Trebuie sa fii cu adevarat analfabet functional sa semnezi asa ceva ca sa fii in randul lumii. Iar faptul ca Sosoaca e invocata aici ca baubau, cum ca ea ar fi impotriva, e iar analfabetism. E ca si cum ai spune Hai sa bem toti Coca-Cola de dimineata pana seara ca e o nebuna care spune ca facem diabet si alte boli si doar nu o credem pe nebuna. Noi suntem mai destepti. Ati vazut filmul Don’t look up? Mai vedeti-o odata si inca odata! Poate se prinde ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Pierderea mandatului de către ministru, dacă nu respectă alocarea a 15% din bugetul general consolidat, pentru Educație – unul dintre cele 200 de amendamente USR la proiectele legilor Educației

Ministrul în timpul căruia bugetul alocat Educației nu va respecta prevederea legală de minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru acest domeniu să își piardă mandatul, asta prevede unul…
Vezi articolul

Arheologi de la universitățile Durham și Al-Qadisiyyah au identificat locul unei bătălii străvechi pe teritoriul actualului Irak, folosind imagini declasificate de la sateliții spion ai SUA

Arheologii au identificat locul unei bătălii străvechi în ceea ce este acum Irakul, comparând relatările istorice cu imagini declasificate de la sateliții spion ai SUA, informează CNN, scrie G4Media.ro. Cercetătorii de…
Vezi articolul

VIDEO Guvernul discută acum în primă lectură un proiect de Ordonanță prin care părinții să-și poată lua liber plătit dacă școlile copiilor intră în scenariul galben sau roșu, pentru perioada în care elevii fac școală online

Guvernul discută acum în primă lectură un proiect de Ordonanță prin care părinții să-și poată lua liber plătit dacă școlile copiilor intră în scenariul galben sau roșu, pentru perioada în…
Vezi articolul