DOCUMENT Ghidul pentru Smart Lab-uri de 60.000 de euro, finanțate din PNRR, lansat în consultare publică. Liceele și școlile profesionale pot cumpăra zeci de dispozitive, ochelari de realitate virtuală, dar totul fără mentenanță

5.212 vizualizări
Foto: © Prostockstudio | Dreamstime.com
Un ghid al solicitantului pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior”, finanțat prin Investiția 9, a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, pe edu.ro. Solicitanții eligibili care vor putea obține finanțare sunt unitățile de învățământ secundar superior, publice sau private acreditate (colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, inclusiv cele cu clase de învățământ dual). În total sunt alocați 117.499.800 euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15: Educație, Pilonul VI. Banii, până la 60.000 euro pe laborator inteligent, nu includ și asigurarea mentenanței.

Ținta asumată prin PNRR pentru această investiție este de minimum 1.100 laboratoare inteligente („smart lab-uri”). Amintim că lista cu echipamentele necesare pentru dotarea laboratoarelor și claselor a fost publicată în Monitorul Oficial în 6 aprilie 2022. – mai multe detalii aici

Ghidul solicitantului este pentru asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ secundar – Reforma 5. Pot aplica pentru cel mult 60.000 euro pentru un laborator inteligent unitățile de învățământ secundar superior, publice sau private acreditate (colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, inclusiv cele cu clase de învățământ dual).

De remarcat este că în ghid se precizează că toate cheltuielile de mentenanță a echipamentelor sunt trecute la categoria neeligibile prin fondurile PNRR, iar aceste cheltuieli vor fi suportate integral de către beneficiar, adică de licee, colegii și școli profesionale.

“Un laborator inteligent este un spațiu dotat cu echipamente digitale, care poate susține procesul de predare, învățare, evaluare la toate disciplinele”, potrivit comunicatului ministerului Educației.

“Tehnologia aplicată și învățarea cu ajutorul proiectelor și problemelor (Project Based Learning) poate facilita învățarea personalizată. În plus, laboratorul permite abordarea tuturor stilurilor de învățare, permițând fiecărui elev să lucreze potrivit propriului ritm. Conceptul de laborator inteligent, de la hardware/software și kituri de construcție, până la curriculum și evaluare, funcționează integrat pentru a sprijini învățarea practică. Laboratoarele inteligente vor fi piloni pentru dezvoltarea competențele digitale necesare pentru a îmbrățișa oportunitățile oferite de noile tehnologii și de meseriile viitorului”, scrie Ministerul Educației pe site-ul propriu, edu.ro.

Solicitanții eligibili care vor putea obține finanțare pentru dotarea cu echipamente TIC de tip „smart lab” și materiale educaționale specifice pentru dezvoltarea unui laborator inteligent, adaptat profilului educațional, sunt unitățile de învățământ secundar superior, publice sau private acreditate (colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, inclusiv cele cu clase de învățământ dual).

  • Observațiile și recomandările referitoare la ghidul publicat pot fi trimise pe adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro, până la data de 20.12.2022, ora 23:59.

a) pentru filiera teoretică pot fi achiziționate: laboratoare virtuale, vizualizatoare hibride, platforme e-learning, laboratoare de lingvistică, roboți educaționali multifuncționali, instrumente educaționale de tip realitate virtuală (VR) și realitate augmentată (AR), module de învățare robotică, alte software-uri educaționale și echipamente specifice etc.

b) pentru filiera tehnologică pot fi achiziționate: simulatoare cu realitate augmentată/virtuală (VR/AR), sisteme integrate de pregătire practică cu instrumentație virtuală și software multimedia, roboți educaționali multifuncționali, senzori de mișcare, de umiditate, module de învățare robotică, plant lab educațional, alte software-uri și echipamente educaționale specifice etc.

c) pentru filiera vocațională pot fi achiziționate: mănuși/căști VR compatibile, microfoane dinamice, programe de randare, programe de tip CAD, sisteme înregistrare, alte software-uri educaționale și echipamente specifice etc.

Un laborator inteligent trebuie să coste 60.000 euro, iar ținta asumată prin PNRR pentru această investiție este de minimum 1.100 laboratoare inteligente de informatică.

50% din buget va fi alocat pentru partea de trunchi comun obligatorie pentru toate unitățile de învățământ secundar superior.

50% din buget va fi alocat opțional și diferențiat, pentru echipamente tehnologice de tip „smart lab”, în funcție de nevoia identificată și asumată la nivelul unității de învățământ secundar superior.

În ghid se precizează că toate cheltuielile de mentenanță a echipamentelor sunt trecute la categoria neeligibile prin fondurile PNRR, iar aceste cheltuieli vor fi suportate integral de către beneficiar.

Cheltuieli eligibile în cadrul apelului

În cadrul apelului sunt eligibile unitățile de învățământ secundar superior, care depun aplicații pentru cheltuielile aferente dezvoltării a unui laborator integrat inteligent, în conformitate cu legislația specifică aplicabilă și cu ordinele emise de ministrul educației cu privire la aprobarea standardelor de echipare a unităților de învățământ preuniversitar cu echipament tehnologic.

Cheltuielile dezvoltării laboratorului inteligent implică echipamentele digitale integrate (inclusiv mobilier ergonomic specific), ce vizează partea de trunchi comun și cea diferențiată conform filierei, conținutul educațional, echipamentele de asigurarea funcționalității, cât și sesiunile de instruire ale cadrelor didactice.

Pentru a respecta calendarul îndeplinirii țintelor PNRR, planul de achiziții trebuie stabilit astfel încât procedurile să fie finalizate până la data: 31 martie 2025.

Condiții generale de eligibilitate a cheltuielilor

“a) să fie necesare pentru realizarea proiectului, să corespundă unor activități eligibile prevăzute în proiect;
b) să fie rezonabilă și necesară realizării operațiunii și să conducă la atingerea țintei/jalonului;
c) să fie angajate și plătite, în condițiile legii, începând cu data de 1 februarie 2020 și până pe data de finalizare a proiectului, respectiv 31 martie 2025, doar dacă se face dovada că sunt realizate în vederea atingerii obiectivelor proiectului și cu respectarea termenelor prevăzute la punctul 2.1;
d) să fie însoțite de facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale sau de alte documente contabile cu valoare probatorie echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;
e) să nu contravină prevederilor PNRR;
f) să fie cuprinse în bugetul proiectului;
g) să respecte prevederile legislației comunitare și naționale aplicabile, inclusiv în ceea ce privește regimul achizițiilor publice, prin respectarea legislației în vigoare;
h) să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului, cu respectarea prevederilor aplicabile;
i) să fie în conformitate cu contractul de finanțare, încheiat între coordonatorul de reformă/investiție și beneficiar.
j) să fie însoțită de documente justificative;
k) să nu fi făcut obiectul altor finanțări publice, în condițiile legii”, scrie în document.

Proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, cu respectarea termenului limită de depunere menționat în Secțiunea Informații și indicații cu privire la utilizarea platformei electronice dedicată PNRR pot fi obținute aici.

Informații de context

Ministerul Educației a anunțat pe 1 aprilie 2022 „un obiectiv ambițios ca, la sfârșitul perioadei de implementare a PNRR, fiecare sală de clasă din România să fie echipată cu tablă inteligentă cu ecran tactil, care să substituie creta și tablele clasice”.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, banii se vor acorda în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane și ținte. Țintele trebuie realizate până la 31 august 2026.

Fostul ministrul Sorin Cîmpeanu spunea că inspectoratele școlare județene vor fi entitățile responsabile de centralizarea solicitărilor la nivelul fiecărui județ și de organizare a procedurilor de achiziție, standardele de echipare promovate de către Ministerul Educației (prin ordin de ministru) fiind atunci deja transmise spre publicare în Monitorul Oficial. În acest context, s-a solicitat constituirea echipelor responsabile pentru implementarea acestui proiect la nivelul fiecărui inspectorat școlar.

Ghidul solicitantului, în format .pdf:
Documentele pentru școli:

Cerere de finanțareDescarcă documentul de aici

Declarație pe propria răspundereDescarcă documentul de aici

Declarație angajament colectare dateDescarcă documentul de aici

Declarație de consimțământ pentru colectarea datelorDescarcă documentul de aici

Declarație privind conflictul de intereseDescarcă documentul de aici

Declarație privind respectarea principiului DNSH Descarcă documentul de aici

Declarație privind TVA aferentă privind cheltuielile proiectuluiDescarcă documentul de aici

Mandat special împuternicire semnare documente Descarcă de aici documentul

Grila CAEDescarcă documentul de aici

Grila de evaluare a calității proiectului Descarcă documentul de aici

Contract de finanțareDescarcă documentul de aici

Standarde echipareDescarcă documentul de aici

Toate acestea pot fi descărcate și direct de pe edu.ro, sursa inițială, sub forma unei arhive .rar. Precizăm că ghidul solicitantului este în dezbatere publică până pe 20 decembrie și că anexele cu documentele pot suferi modificări pentru că nu sunt în forma finală.

Foto: © Prostockstudio | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. cai verzi pe pereti, imprimante 3d, scanner 3d, realitate virtuala, cand cea reala ne doboara, stau si ma intreb cine le va folosi, are careva macar habar la ce folosesc ?

    1. Da! sunt destule cadre didactice in invatamantul romanesc care au ales sa se perfectioneze si sa invete sa foloseasca tehnologii noi precum cele enimerate de dumneavoastra

    2. Cadrele didactice, pe care încercați să le blamați cu atâta nonșalanță că habar n-au de nimic, au realizat proiectele și au ales tehnologia pentru dotare a laboratorului după ce în prealabil au studiat problema în amănunt și au mai și participat la vreo 2-3 cursuri de perfecționare. Mai avem în școli și 2-3 profesori de informatică de top care an de an pregătesc viitorii IT-iști, care vreți-nu-vreți să recunoașteți, sunt unii dintre cei mai buni de pe piața muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Ierarhia de admitere la liceu 2024 a fost publicată. Vezi pe ce poziție ești în județul tău – listă / Model de fișă de înscriere, calendar de admitere la liceu și broșurile cu licee

Ierarhia de admitere la liceu 2024 a fost publicată de Ministerul Educației miercuri, 10 iulie, cu puțin timp în urmă. Vezi pe ce poziție ești în județul tău, în funcție…
Vezi articolul

Generalizarea masteratului didactic, titularizarea pe jumătate de normă, eliminarea definitivatului și înlocuirea lui cu licențierea în carierea didactică, anunțate de ministrul Educației, Ligia Deca, în proiectul Legii învățământului preuniversitar

Generalizarea masteratului didactic, titularizarea pe jumătate de normă, eliminarea definitivatului și înlocuirea lui cu licențierea în cariera didactică au fost anunțate de ministrul Educației, Ligia Deca, în cadrul unei conferință…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Experții OCDE ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, de regulă, o fac cu bonusuri salariale condiționate de performanță, nu se referă la baza salarială. Noi avem un sistem pentru astfel de bonusuri, se numește gradație de merit

„Apropo de salarizare, experții OCDE, la o primă discuție pe acest subiect, ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, în funcție de performanță, de regulă, o fac cu bonusuri salariale…
Vezi articolul

Studenții critică modificările propuse de Andronescu la evaluarea școlilor doctorale: un mare semnal de alarmă e reprezentat de absența studenților în evaluarea și asigurarea calității

Studenții critică propunerea de metodologie prezentată de ministrul Educației, în cadrul ședinței Consiliului Național al Rectorilor. “Un aspect din noua propunere de metodologie care ne ridică un mare semnal de…
Vezi articolul