DOCUMENT În plină vacanță, Ministerul Educației schimbă regulile de concediu de odihnă pentru toți profesorii. Indemnizația de concediu se acordă înainte de plecarea în vacanță doar la cerere făcută cu 30 de zile înainte

Foto: Pixabay.com

În plină perioadă de concedii în Educație, unde vacanța propriu-zisă este în lunile iulie-august, Ministerul Educației schimbă regulile de acordare a zilelor libere legale pentru cadrele didactice și cele de conducere din școli. Potrivit Ordinului 4.050 din 29 iunie 2021, publicat, la două săptămâni de la aprobare, în Monitorul Oficial, indemnizația de concediu nu se mai plătește automat, doar ca efect al depunerii cererii de concediu, „cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu”, ci doar după o cerere făcută cu 30 de zile înainte de plecarea în vacanță.

Ordinul ministrului Educației a intrat în vigoare astăzi, 13 iulie, și are o serie de modificări față de metodologia de acordare a concediilor precedentă, care fusese adoptată în 2011.

Modificările apar după apeluri repetate făcute chiar de către ministrul Educației, prin care spunea că va lăsa ca perioadă de odihnă profesorilor toată luna august.

Cele mai importante schimbări identificate de noi sunt următoarele:

Descarcă noua metodologie de concedii:

Articolul este în curs de actualizare

Foto: Pixabay.com

Exit mobile version