Suma maximă aprobată pentru decontarea navetei elevilor la nivel de județ este de 171 de lei pe lună pe o distanță de 50 Km, se arată în metodologia de decontare a cheltuielilor de transport, obținută de Edupedu.ro, care nu s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației, fiind trimisă abia marți dimineață tuturor celor implicați, înainte de ședința Comisiei de Dialog Social, potrivit surselor noastre. Cîmpeanu a spus la mai multe televiziuni, marți, că metodologia se află în dezbatere publică de 30 de zile.
- Amintim că Asociația Elevilor din Constanța a depus o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Administrația Prezidențială, împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru abuz în serviciu, pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021. Metodologia trebuia publicată ieri, însă ministerul a întârziat cu o zi, ministrul Cîmpeanu spunând în această dimineață la nu mai puțin de 5 televiziuni că metodologia va fi publicată marți. „În vacanță, pe vremea mea elevii nu mergeau la școală, deci nu făceau naveta la școală, deci îmi rămâne să-mi cer scuze și acelor elevi care, neștiind că sunt în vacanță, au dorit să meargă la școală și nu au putut să deconteze naveta pentru a merge la școală din cauza acestei întârzieri”, a spus Cîmpeanu la Digi24, unde a avut prima intervenție prin telefon pe acest subiect, marți dimineață.
Mai jos, draftul complet al Metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu:
„Art. 1 (1) Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, în limita a 50 km.
(2) Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învăţământ la distanţe mai mari de 50 km şi nu sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanţei de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanţele ce depăşesc 50 km.
Art. 2 (1) Elevii aflați în situațiile prevăzute la art. 1, alin(1) – (3) pot solicita, la unitatea de învățământ, acordarea sumei în avans, în cuantumul aprobat pentru cheltuielile de transport pentru o lună, în cazul elevilor prevăzuți la art. 1, alin(1) și alin(3), respectiv pentru două călătorii dus-întors, în cazul elevilor prevăzuți la art. 1 alin(2).
(2) Avansul se justifică, în luna următoare, pe baza documentelor care atestă efectuarea transportului.
(3) Se poate acorda un nou avans numai după justificarea celui primit.
Art. 3 (1) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, prevăzute la art. 1, alin (1) şi (2), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
(2) Sumele maxime lunare per kilometru, care pot fi decontate potrivit prevederilor alin (1) sunt:
Km | lei/lună | Km | lei/lună | Km | lei/lună | Km | lei/lună | |
3 km | 30 | 15 km | 66 | 27 km | 102 | 39 km | 138 | |
4 km | 33 | 16 km | 69 | 28 km | 105 | 40 km | 141 | |
5 km | 36 | 17 km | 72 | 29 km | 108 | 41 km | 144 | |
6 km | 39 | 18 km | 75 | 30 km | 111 | 42 km | 147 | |
7 km | 42 | 19 km | 78 | 31 km | 114 | 43 km | 150 | |
8 km | 45 | 20 km | 81 | 32 km | 117 | 44 km | 153 | |
9 km | 48 | 21 km | 84 | 33 km | 120 | 45 km | 156 | |
10 km | 51 | 22 km | 87 | 34 km | 123 | 46 km | 159 | |
11 km | 54 | 23 km | 90 | 35 km | 126 | 47 km | 162 | |
12 km | 57 | 24 km | 93 | 36 km | 129 | 48 km | 165 | |
13 km | 60 | 25 km | 96 | 37 km | 132 | 49 km | 168 | |
14 km | 63 | 26 km | 99 | 38 km | 135 | 50 km | 171 |
(3) Pentru distanțele mai lungi de 50 de km se adaugă, pentru fiecare distanță de un kilometru, 1 leu/lună.
Art. 4 Unitatea de învățământ preuniversitar de stat asigură decontarea cheltuielilor de transport, pe bază de documente justificative emise de operatorul de transport, cu încadrarea în tarifele maxime/km/lună prevăzute la art. 3.
Art. 5(1) Unitatea de învățământ preuniversitar de stat, solicită lunar, până la data de 20 ale lunii, la inspectoratele școlare județene/ISMB sumele estimate pentru luna următoare necesare pentru decontarea cheltuielilor de transport.
(2) Inspectoratele școlare județene/ISMB transmit la Ministerul Educației, Direcția Generală Economică, până la data de 25 ale lunii, sumele estimate pentru luna următoare, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.
(3) Ministerul Educației, pe baza solicitărilor primite, cu încadrarea în bugetul aprobat și în limitele de credite bugetare lunare aprobate, efectuează deschiderile de credite bugetare.
(4) La estimarea deschiderilor de credite lunare, unitățile de învățământ preuniversitar de stat și inspectoratele școlare județene/ISMB, vor lua în considerare și eventualele sume disponibile/restante, după caz, existente la acel moment.
Art. 6(1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pe baza solicitărilor elevilor, vor acorda sumele în avans, pentru luna următoare, până la data de 20 ale lunii în curs.
(2) Decontul cheltuielilor de transport se realizează, pe baza documentelor justificative prezentate de elevi, atât în situația în care elevii au solicitat avans, cât și în situația în care aceștia nu au solicitat avans, până la data de 15 ale lunii, pentru luna precedentă.
Art. 7(1) În cazul în care unitățile de învățământ preuniversitar de stat au primit de la elevi documente justificative pentru decontarea cheltuielilor de transport, aferente perioadei de la data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 50/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv 16 iunie 2021 și până la finalul cursurilor școlare, pentru anul școlar 2020-2021, vor solicita către inspectoratele școlare sumele necesare, pentru decontarea cheltuielilor de transport, în termen de cinci zile lucrătoare de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentului Ordin.
(2) Inspectoratele școlare vor solicita la Ministerul Educației, Direcția Generală Economică, în termen de trei zile lucrătoare, sumele necesare unităților de învățământ preuniversitar de stat, iar Ministerul Educației va efectua deschiderea de credite bugetare.
(3) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat, după primirea sumelor solicitate, vor efectua plata către elevi în termen de 5 zile lucrătoare.”
Foto: Pexels.com