În țară au început procedurile pentru ocuparea temporară a funcțiilor vacante de director și director adjunct din școli, proceduri declanșate în condițiile în care concursurile de directori urmează să se termine abia în iarnă. Potrivit unui anunț al unui inspectorat județean, consultat de Edupedu.ro, persoanele interesate de șefia interimară a școlilor trebuie să întrunească o serie de condiții minimale, ce permit ca numirile să fie făcute după cum doresc inspectoratele. Aceasta, pentru că deciziile privind interimarii vor fi făcute în continuare de către inspectorate – controlate politic, majoritatea de către PNL – după ce președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament o lege care ar fi eliminat această influență politică din școli.
- Analiza apartenenței la partidele politice a inspectorilor școlari generali județeni arată că din cele 42 de posturi, 35 sunt ocupate de membri PNL, alte 5 sunt cu persoane susținute de PNL, iar doi inspectori generali sunt membri ai UDMR. Lista poate fi consultată în articol
Un “anunț în vederea ocupării funcțiilor vacante de director și director adjunct”, în școlile din județul Vaslui, anunț publicat de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, prevede condițiile pe care trebuie să le întrunească persoanele interesate de aceste funcții. Anunțul, datat 2 august, prevede că documentele necesare trebuie depuse la ISJ în perioada 4-13 august sau online, la adresa de mail a inspectoratului.
Anunțul integral (sursa – isj.vs.edu.ro):
Condițiile cerute profesorilor interesați:
- Au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, inclusiv specializarea “Pedagogia învățământului primar și preșcolar”
- Sunt membre ale corpului național de experți în management educațional, sau chiar persoane care nu sunt membre ale corpului de experți
- Sunt titulare în învățământul preuniversitar, au contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul II sau titlul de doctor
- Au calificativul “Foarte bine” în ultimii 4 ani școlari
- Nu au fost sancționate disciplinar în ultimul an
- Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ, prin condamnare penală
- Sunt apte medical pentru îndeplinirea funcției
Ele trebuie să prezinte, când depun dosarul, un acord de detașare, o declarație și o serie de documente doveditoare. În acordul de detașare, conform unui model consultat de Edupedu.ro, persoanele interesate trebuie să comunice acordul privind numirea lor, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de director sau director adjunct începând cu 1 septembrie, până la organizarea concursului pentru postul respectiv, dar nu mai târziu de finalul anului școlar 2021-2022.
Exemplu de “acord detașarea în interesul învățământului”:
Influența politică se păstrează
Pe 30 iunie a.c., Senatul aproba o lege care prevedea ca directorii interimari să nu mai fie numiți de inspectorii școlari județeni, cei mai mulți numiți la rândul lor politic (în prezent, de către PNL), ci de către consiliul de administrație al școlii.
Pe 21 iulie, președintele Iohannis decidea, invocând motive ce țineau de tehnica legislativă, să retrimită în Parlament legea respectivă, deși, în august, expirau mandatele tuturor directorilor de școli. Inițiatorul legii respective, senatorul Ștefan Pălărie (USR-PLUS), califica decizia președintelui drept “o decizie politică de a ține captive școlile în mâinile filialelor politice de județ”.
Edupedu.ro a notat că pe 30 iunie, când legea inițiată de Ștefan Pălărie era adoptată, senatorul PNL Virgil Guran spunea: “Haideți să nu ne mai ascundem, să spunem adevărul: fiecare își dorește să aibă în partidul lui un director de școală, mai ales într-o comună, unde directorul de școală dă tonul, este adevărat”.
Cine sunt cei care vor decide din pix toți directorii de școli din România
- Elena Ignat, șefa Inspectoratului Școlar Județean Alba – membră în biroul politic al PNL Alba.
- Alina Manea, șefa Inspectoratului Școlar Argeș – membră PNL din mai 2021, după cum a declarat recent în presa locală.
- Marius Gondor, șeful Inspectoratului Școlar Arad – ex-deputat, membru PNL.
- Mihaela Ștefan, șefa Inspectoratului Școlar al Municipiului București, membru PNL Sector 3.
- Ida Vlad, șefa ISJ Bacău, susținută de PNL.
- Virgil Blage, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, membru PNL.
- Mihai Mureșan, șeful ISJ Bistrița-Năsăud, membru PNL, candidat la Senat din partea PNL în 2016.
- Cătălin Stănică, șeful ISJ Brăila, membru în biroul politic al PNL Brăila.
- Daniel Botezatu, șeful ISJ Botoșani, membru PNL (presa locală dă pe surse schimbarea acestuia pentru că ar fi în tabăra Cîțu).
- Ovidiu Florin Tripșa, ISJ Brașov, nu este membru al niciunui partid politic, potrivit presei locale.
- Ionel Meiroșu, ISJ Buzău, membru PNL.
- Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, consilier județean PNL la al doilea mandat, candidat la alegerile parlamentare în 2020;
- Maria-Raluca Caraion, șefa Inspectoratului Școlar Județean Călărași, membru PNL, candidat la Senat în 2020.
- Lavinia-Carina Pristavu, șefa ISJ Caraș-Severin, membru PNL, candidat la un post de consilier județean în 2020.
- Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța, candidat PNL la Camera Deputaților în 2020.
- Kiss Imre, șeful ISJ Covasna, consilier județean din partea UDMR în perioada 2016-2020.
- Aurora Cătălina Homeghiu, șefa ISJ Dâmbovița, susținută de PNL.
- Alexandru Gâdăr, șeful ISJ Dolj, candidat în 2020 la președinția Consiliului Județean din partea PNL.
- Elena-Dana Constantinescu, șefa ISJ Gorj, consilier județean din partea PNL.
- Gina Brînzan, șefa ISJ Galați, candidată la alegerile parlamentare din 2020 din partea PNL pentru un loc de deputat.
- Adelina Sîrbu, șefa ISJ Giurgiu, consilier local din partea PNL.
- Ilie Pârvan, șeful ISJ Hunedoara, fost consilier județean PNL, actual consilier local la Uricani, unde a și condus organizația PNL.
- Demeter Levente, șeful ISJ Harghita, fost consilier local la Cristuru Secuiesc din partea UDMR.
- Adriana Stoica, șefa Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, consilier local în comuna Clinceni din partea PNL, fost consilier județean în mandatul 2016-2020 din partea PNL.
- Steluța-Daniela Mitrea, șefa ISJ Ialomița, fost consilier județean PNL între 2019-2020.
- Luciana Antoci, șefa ISJ Iași, susținută de PNL.
- Daniela Trancotă, șefa ISJ Mehedinți, consilier județean din partea PNL
- Anca Hendea, șefa ISJ Maramureș, consilier județean din partea PNL și candidat PNL Maramureș la Senat în 2020.
- Sabin Pășcan, șeful ISJ Mureș, membru în biroul politic al PNL Târgu Mureș.
- Mihai Obreja, șeful ISJ Neamț, consilier local la Piatra Neamț din partea PNL.
- Victor Iacobescu, șeful ISJ Olt, membru PNL.
- Ilona Rizea, șefa ISJ Prahova, susținută de PNL.
- Monica Munteanu, șefa ISJ Sibiu, membru PNL Sibiu.
- Vasile Bulgărean, șeful ISJ Sălaj, candidat PNL la primăria Zalău în 2020.
- Anișoara Boitor, șefa ISJ Satu-Mare, membru PNL Satu-Mare (fostă PDL).
- Grigore Bocanci, șeful ISJ Suceava, consilier local din partea PNL în comuna Rădășeni.
- Pavel Viorica, șefa ISJ Tulcea, consilier local din partea PNL în orașul Tulcea.
- Marin Popescu, șeful ISJ Timiș, consilier județean din partea PNL.
- Iuliana Stancu, șefa ISJ Teleorman, consilier local în Alexandria, din partea PNL.
- Mihaela Andreianu, șefa ISJ Vâlcea, secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi în 2020, preşedinte al Organizației Femeilor Liberale Vâlcea şi vicepreşedinte PNL Vâlcea, consilier judeţean.
- Daniela Marchitan, șefa ISJ Vrancea, consilier județean din partea PNL.
- Liliana Ciobanu Harhas, șefa ISJ Vaslui, membru PNL.
Concursul de director – programat în septembrie-decembrie 2021
Procedurile pentru concursul de director și director adjunct din școli, sesiunea 2021, care ar fi trebuit să fie declanșate în vară, urmează să înceapă pe 14 septembrie și să se încheie în decembrie a.c., potrivit calendarului concursului și metodologiei publicate săptămâna aceasta în Monitorul Oficial.
Calendarul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat Sesiunea 2021:
14 septembrie – Anunțarea concursului (publicarea funcțiilor vacante pentru care se organizează concursul și a bibliografiei). Constituirea comisiei naționale, a comisiilor de organizare la nivel județean și a comisiilor de evaluare a documentelor de înscriere.
15-26 septembrie – Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată.
27-29 septembrie – Evaluarea dosarelor de înscriere.
30 septembrie – Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor.
1 octombrie – Depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică.
4-6 octombrie – Remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere.
7 octombrie – Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor.
8 octombrie – Stabilirea centrelor speciale de desfășurare a probei scrise.
13 octombrie – Repartizarea candidaților pe centre.
15 octombrie – Desfășurarea probei scrise.
15 octombrie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă.
15 – 17 octombrie – Depunerea contestațiilor la proba scrisă.
18 – 20 octombrie – Soluționarea contestațiilor la proba scrisă.
20 octombrie – Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă.
21-27 octombrie – Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare.
28-29 octombrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților.
1-10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu.
12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor.
15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu.
16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu.
13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ.
14-17 decembrie – Consultarea grupurilor parlamentare/reprezentanților cultelor religioase și obținerea avizului motivat.
17 decembrie – Validarea rezultatelor finale.
20–22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022).
Foto: © Eval Miko | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.