Ministerul Educației, care se pregătește acum să implementeze „reforma” admiterii la liceu prin introducerea unui examen suplimentar pentru elevii de clasa a VIII-a, a justificat renunțarea la admiterea la liceu în anul 2000 și păstrarea evaluării care la vremea respectivă se numea „capacitate” prin faptul că ar fi “o supunere a elevului la eforturi suplimentare, nejustificate din punct de vedere pedagogic”.
Explicația renunțării la concursul de admitere la liceu prin examinare apare în preambulul Ordinului ministrului Educației nr. 4.624 din 6 octombrie 1999, privind regulamentul de admitere în școli profesionale și licee în anul 2000.
La momentul respectiv, învățământul obligatoriu era doar până la clasa a VIII-a, nu până la clasa a XII-a ca în prezent. Elevii au susținut examenul de capacitate la finalul clasei a VIII-a și examen de admitere la liceu doar în anul 1999, după care, din anul 2000, admiterea la liceu s-a făcut doar pe baza rezultatelor de la capacitate, ulterior teze unice și evaluarea națională, luând în calcul și mediile anilor de gimnaziu.
„În cadrul reformei comprehensive a învățământului românesc, Ministerul Educației Nationale a acordat o atenție deosebită reformei sistemului de evaluare. Efortul de reformă în acest domeniu s-a concentrat, pe de o parte, în reforma evaluării curente, pe de altă parte, în reforma evaluărilor de la sfârșit de ciclu. Ministerul Educației Nationale, Serviciul Național de Evaluare și Examinare au creat cadrul legislativ și organizatoric pentru desfășurarea unor examene naționale corecte, relevante, fiabile.
Având în vedere că examenul national de capacitate, cu care se finalizează studiile gimnaziale, a fost introdus prin Legea învățământului și s-a desfășurat pentru prima dată în România în anul 1999, Ministerul Educației Naționale consideră că trecerea de la învățământul obligatoriu la învățământul liceal și profesional trebuie făcută în baza rezultatelor obținute la acest examen.
O altă formă de examinare în vederea admiterii în ciclul secundar superior ar reprezenta o repetare inutilă a examenului de capacitate și o supunere a elevului la eforturi suplimentare, nejustificate din punct de vedere pedagogic”, scriau oficialii Ministerului Educației.
DOCUMENT Ordinul de ministru:
Explicația s-a păstrat și în ordinul pentru organizarea admiterii la liceu din anul următor, 2001.
De remarcat faptul că în prezentarea reformei actuale – cea prin care este propusă reintroducerea unui examen de admitere la liceele care doresc organizarea unui asemenea concurs, după ce toți elevii au dat deja Evaluarea Națională la Matematică și Limba Română – nu sunt oferite argumente de ordin pedagogic sau psiho-pedagogic în susținerea necesității sau oportunității unui asemenea examen raportat la elevii de 14 ani care ar trebui să-l susțină.
1 comment
Acum elevii vor deveni niște psihopați cu atâtea examene pe capul lor . Sânt mulți copii care sântmai sensibili , mai emotivitate pe aceia îi vor distruge cu examenele lor în exces , elevi buni dar emotivi vor renunța la liceu .Parcă domnii care propun aceste legi nu AU COPII sau au predat numai la loaze , ori doresc cu orice preț distrugerea învățământului românrsc . Acum nu se gândesc la legile pentru care au fost eliminate atâtea examene și de aceea avem elevi din perioada respectivă studenți în toate țările U E și nu au întrat pt că erau copii de președinte, guvernanți sau miniștri , părinții lor sânt oameni de rând . Vă rugăm mai gândiți-vă la copii noștri , lăsați orgoliile la o parte . Au fost copii acum nu știu dacă săptămâna asta s-a dat simularea la clasa a vlll care au ajuns la medic cu tensiune vi se pare normal ? Ce să mai vorbim de BAC se dă din 7sau 8 materii . Toți profii vor să dea ore în particular de aceea au luptat să li se introducă materiile la examen . Nu sânteti aleși pe VIAȚĂ în funcțiile pe care le aveți de aceea vă rog gândiți-vă lă copii că au și ei un suflet !!!