DOCUMENT Cum se încadrează fiecare județ în scenariile pentru deschiderea școlilor. Fotografia momentului

Transport gratuit pentru elevi

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Niciun județ nu se încadrează în scenariul roșu, în acest moment, când mai sunt cinci săptămâni până la începerea anului școlar, însă zece județe și București-Ilfov sunt în zona galbenă, potrivit unui document oficial trimis autorităților din teritoriu, consultat de G4Media.ro. Scenariile de deschidere pentru școli nu se fac însă la nivelul județului ci la nivel de localitate, potrivit declarațiilor președintelui Klaus Iohannis.

Criteriul epidemiologic stabilit de autorități în funcţie de care şcolile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roşu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află şcoala.

Astfel, scenariul „verde” înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană dintr-o mie de locuitori detectată în ultimele 14 zile cu COVID-19; scenariul „galben” presupune între una şi trei persoane confirmate în ultimele 14 zile, şi scenariul „roşu” când sunt mai mult de trei cazuri la o mie de locuitori în două săptămâni.

Dacă ar fi să vorbim despre aplicarea scenariilor pe județe, în prezent, potrivit documentului consultat de G4Media.ro, județul Argeș este cel mai aproape de scenariul „roșu”, în care școlile rămân închise, având 2,37 cazuri / 1000 locuitori în ultimele 14 zile.

Argeșul și încă nouă județe, precum și București-Ilfov se încadrează acum în scenariul „galben”, în care copiii de grădiniță și din clasele primare, a 8-a și a 12-a merg la școală, iar restul – în funcție de decizia locală. La acest moment, celelalte județe se încadrează în scenariul „verde”, adică toți copiii merg la școală.

Citește articolul integral pe G4media.ro

Exit mobile version